Ascultă Radio România Constanța Live

Vama Veche a pierdut 10% din profit din ratarea pachetului de 1 mai

Vama Veche a pierdut 10% din profit din ratarea pachetului de 1 mai

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 mai 2020, 12:32

Lovitura dată staţiunii Vama Veche de pierderea pachetului de 1 mai se simte în profit, care va scădea cu circa 10%, şi ţinând cont că majoritatea operatorilor sunt locali, cu tot felul de afaceri mici, pierderea se simte şi în bugetul familiei, a declarat Anca Nedea Pavel, director executiv al Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa.

„Vama Veche era un loc preferat de români, dar şi de străini. Interesant este că în ultimii cinci ani Mamaia Nord şi Vama Veche au reuşit să atragă un număr exponenţial de turişti străini. Era o atmosferă extraordinară, era deja foarte aglomerat, chiar dacă vremea nu era foarte caldă în această perioadă a anului. Acum vedem o Vamă frumoasă, dar pustie, tristă, bineînţeles. Dacă suntem mai realişti şi discutăm acum de bugete, pentru destinaţii ca Vama Veche lovitura dată de pierderea pachetului de 1 mai se simte în profit foarte mult, cred că un 10% pot să spun că se pierde cu pierderea acestor zile şi contează foarte mult, cu atât mai mult cu cât Vama se mişca şi după 1 mai, era deja vizitată încă de la începutul lunii iunie. Asta înseamnă că în final pierderile cu această perioadă şi, dacă nu se dă drumul cât mai repede în iunie şi pandemia nu ne lasă, vor fi şi mai mari, pentru cei din Vama Veche, unde marea majoritate din operatori sunt locali, au tot felul de afaceri mici, cred că şi în bugetul familiei se simte foarte, foarte rău”, a spus Anca Nedea Pavel.

Potrivit acesteia, în staţiunile din sudul Litoralului situaţia „arată ca şi în ceilalţi ani”, deoarece aici startul este mai târziu, fiind axate pe nişa de family aproape exclusiv, şi atunci turiştii pot să vină după terminarea şcolii şi începerea vacanţelor.

Nedea a mai precizat că pentru vârful de sezon organizaţiile patronale discută măsuri pentru protejarea angajaţilor, dar şi a turiştilor, fiind avută în vedere, printre altele, achiziţionarea de termoscanere pentru turişti, pentru a mări gradul de siguranţă/

„În ceea ce priveşte operarea pe sezon, pe vârful de sezon, noi, organizaţiile patronale, discutăm, pe grupurile noastre, lucrăm la măsuri, fiecare vine cu o idee, de la cum ne vom proteja angajaţii…Şi aici trebuie spus că sudul litoralului are un avantaj, pentru că cea mai mare parte a angajaţilor sezonieri sunt cazaţi la hotel sau dependinţele hotelurilor, în camere destinate. Asta înseamnă că angajaţii nu mai sunt expuşi să circule cu mijloace de transport în comun, să se ducă şi să se întoarcă la familii, supermarketuri etc ci rămân aici. Triajul lor se face epidemiologic încă de la început. Au nevoie de aviz de intrare în colectivitate, în fiecare zi li se va lua temperatura. Deja am dat drumul la negocieri şi achiziţii pe organizaţii profesionale pentru instrumente specifice. Cei care fac parte din personalul administrativ de susţinere a hotelurilor, în general sunt unu, doi, trei într-un birou, vor trece printr-o poartă de dezinfecţie, se îmbracă cu toţii în uniformele dedicate. Dacă vorbim de cameriste, vor purta măşti, mănuşi, vor lucra cu detergenţi avizaţi specifici industriei noastre, ne îndreptăm şi către partea de bio. La recepţie vrem să avem linii de demarcaţie pentru aşteptare, ne îndreptăm către ceck-in online şi o comunicare online cu clienţii cât mai proactivă, astfel încât, atunci când ajunge la proprietate(…) să i se dea cardurile, cheile, şi să se poată duce în cameră. La recepţie, dacă va fi nevoie, deşi se păstrează măsurile de distanţare socială, putem pune şi panouri de protecţie. La fel ne gândim să achiziţionăm termoscanere pentru turişti pentru a mări gradul de siguranţă”, a explicat Anca Nedea Pavel.

Ea a precizat că pe partea de alimentaţie publică au fost foarte multe discuţii, dezbateri, între operatorii de turism, fiind gândite nişte propuneri. Nedea a subliniat că litoralul românesc are avantajul că majoritatea hotelurilor au terase generoase.

„La hoteluri ne bazăm în primul rând pe terase, cu respectare măsurilor de distanţare socială, Avem şi terase generoase, vom rări numărul de mese, vom aloca masa pe familie. Pentru cei care nu au spaţii atât de largi se poate organiza masa în serii. O varianta este alegerea unui meniu dintr-o variantă de meniuri, pregătită cu o zi înainte, şi se serveşte la farfurie şi nu mai accesăm bufetul. Putem folosi tot ce înseamnă parte de tacâmuri, veselă de unica folosinţă”, a mai spus oficialul citat.

Ea atras însă atenţia că şi turiştii trebuie să aibă un comportament responsabil, să acceseze proprietăţi clasificate, chiar dacă sunt de mici dimensiuni, gen pensiuni, sau apartamente clasificate, pentru că asta înseamnă că sunt în evidenţa statului, a autorităţii centrale, pot fi verificate şi, dacă se întâmplă ceva poate fi tras cineva la răspundere.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

Măsuri de siguranță pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 17:38

Măsuri de siguranță pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale

Pentru ca bucuria Sfintelor Sărbători Pascale să nu fie umbrită de incidente neașteptate, reprezentanții Inspectoratului General pentru...

Măsuri de siguranță pentru participanții la manifestările religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale
AUDIO | Programul liturgic al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 15:58

AUDIO | Programul liturgic al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța

Ca în fiecare an, preotul paroh Claudiu Banu a anunțat programul liturgic pascal al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina, situată în Parcul...

AUDIO | Programul liturgic al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța
Prognoza meteorologică în perioada Paștelui
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 15:44

Prognoza meteorologică în perioada Paștelui

Vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în perioada Paștelui, în majoritatea regiunilor, chiar dacă cerul fi variabil și vor exista episoade...

Prognoza meteorologică în perioada Paștelui
IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 14:38

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Învierea Domnului. Programul liturgic al Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 20 – 26 aprilie 2025....

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 12:27

MAMAIA: Wild Parade – un nou festival house & dance pe litoral

Wild Parade: un nou festival house & dance pe litoral, între 15-17 august 2025 în Mamaia Nord. Nume sonore precum Aaron Sevilla, Tom Novy şi...

MAMAIA: Wild Parade – un nou festival house & dance pe litoral
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 11:18

CONSTANȚA: Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central

O nouă trecere de pietoni și un nou acces pietonal în Cimitirul Central au fost amenajate de către Confort Urban. Lucrările vin în completarea...

CONSTANȚA: Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Actualitate vineri, 18 aprilie 2025, 08:54

Preotul Claudiu Banu ne aduce aminte cât de încărcată spiritual este Vinerea Mare

Astăzi este Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor. În biserici se va cânta diseară Prohodul Domnului – ce simbolizează punerea în mormânt a lui...

Preotul Claudiu Banu ne aduce aminte cât de încărcată spiritual este Vinerea Mare
Actualitate joi, 17 aprilie 2025, 19:37

Județul CONSTANȚA: Pietoni și bicicliști amendați de Poliția Rutieră

La data de 16 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, ai formațiunilor rutiere, precum și polițiștii structurilor...

Județul CONSTANȚA: Pietoni și bicicliști amendați de Poliția Rutieră