Viitoare investiție la Constanța a Simonei Halep
Publicat de Claudiu Dobrescu, 29 aprilie 2020, 05:35
Jucătoarea de tenis, Simona Halep va investi pentru construirea unui obiectiv turistic în Constanța.
Hotelul de cinci stele va fi construit chiar în locul cafenelei care îi poartă numele fostului lider mondial, scrie Republicaonline.ro.
Firma lui Nicolae Halep, fratele Simonei, a obținut aprobarea pentru desființarea cafenelei și construirea unui hotel care va avea patru etaje.
Simona Halep (2 WTA) se menține într-o formă fizică bună deși a stat în izolare în perioada pandemiei de Coronavirus.
Simona ține legătura cu mulți oameni din lumea tenisului fiind conectată, zi de zi, cu componenții staffului său. Jucătoarea „cu cele mai rapide picioare din circuit”, așa cum o descrie managerul ei, Viriginia Ruzici, a donat echipamente medicale către spitalele din București și Constanța, scriu jurnaliștii siteului WTA îndemnându-i pe alți sportivi să facă acest gest.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto WTA