BABADAG: Ajutoare pentru familiile nevoiașe din cartierul carantinat Bendea – FOTO
Publicat de Doina Sirbu, 22 aprilie 2020, 08:21
Mai multe ajutoare ce provin din depozitul central al Crucii Roșii Române vor fi distribuite familiilor nevoiașe din cartierul carantinat Bendea, din Babadag.
Este vorba despre 240 litri de apă plată (40 bidoane x 6 litri), 30 rezervoare pliabile pentru apă, 300 de recipiente de 1 litru de dezinfectant suprafeţe, 50 litri dezinfectant mâini, 1000 de perechi mănuși de unică folosință, 270 de bucăţi săpun, 150 de pachete șervețele umede, dar și 100 de pachete cu alimente de bază.
Toate acestea vor fi distribuite astăzi, după ora 11.00, în cadrul unei ample acţiuni umanitare, coordonate de Primăria Oraşului Babadag şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, cu sprijinul Comunităţii Musulmane din Babadag (hogea Evren Usein).
Aproximativ 2.500 de oameni care locuiesc în acest cartier au intrat, sâmbătă, în carantină, după ce un sfert din persoanele testate au fost confirmate cu noul coronavirus.
În perioada anterioară, aproape 900 de persoane s-au întors din străinătate, iar 191 au fost izolate la domiciliu. În zonă a fost suplimentat numărul forțelor de ordine pentru a limita deplasarea locuitorilor.
Foto – Prefectura Tulcea