Ascultă Radio România Constanța Live

Claudiu Banu: „Rugăciuni şi momente de smerenie ca în vremuri normale”

Claudiu Banu: „Rugăciuni şi momente de smerenie ca în vremuri normale”

Publicat de Liliana Fustanela, 15 aprilie 2020, 09:38

Fiecare zi din Săptămâna Patimilor este specială. Fiecare Denie ne arată nouă, drumul patimilor pe care Issus s-a aflat pentru Mântuirea noastră. Miercuri este ziua în care se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului care greşeşte. Este şi ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus pentru 30 de arginţi. Joi se citesc cele 12 evanghelii, vineri dimineaţă se  scoate Sf. Epitaf, iar seara e Prohodul Domnului. „Toate acestea sunt momente de smerenie, de contemplare, de rugăciune intensă, care în biserică se săvârşesc ca în timpuri normale. Excepţia de la regulă, este că oamenii stau la casele lor, lucru pe care noi preoţii îl încurajăm şi le mulţumim enoriaşilor care au înţeles acest lucru şi stau acasă. Există posibilitatea să transmitem slujbele pe media, pe reţelele de socializare şi ne simţim alinaţi, că se poate face acest lucru, creştinii se simt mângăiaţi văzând acest lucru”, spune preotul Claudiu Banu de la Biserica Sf.Mina din Constanţa.

„Resetarea la care toţi suntem supuşi prin acest Covid 19, vedem întreaga societate e zguduită, ar trebui să ne pună puţin pe gânduri. Dacă în anii trecuţi ne osteneam mai mult pentru cumpărături şi mai puţin pentru slujbă, pentru a înţelege cu adevărat ce înseamnă slujba în această perioadă, e timpul şi cumpărăturile să le lăsăm mai moale. E timpul să înţelegem valoarea sărbătorilor creştine fără exagerări la masa de Paşte. Biserica ne învaţă că Postul asta îşi propune: să fim ponderaţi. E timpul să mâncăm normal la masa de Paşti, dar să-l primim pe Hristos Înviat în inimă, mai mult ca oricând”, este mesajul părintelui Claudiu Banu.

L.F.: Nu suntem împliniţi fără Dumnezeu şi îl putem căuta şi găsi pe Dumnezeu, prin fapte bune. Genul de fapte bune care se făceau în această perioadă, este în scădere din cauza pandemiei, dar nevoile unor oameni au rămas acelaşi. Reuşiţi să mai păstraţi vreo formă de ajutor? În ceilalţi ani derulaţi campania „Hrăneşte, rogu-te de Paşti”.

C.B. : Campania „Hrăneşte, rogu-te de Paşti” s-a adaptat vremurilor şi este destinată celor care sunt în şomaj tehnic din cauza pandemiei şi au copii mulţi, dar şi vârstnicilor care nu se pot deplasa. Pentru că donatorii nu mai pot veni la biserică, virează în cont bancar suma, iar noi preoţii şi voluntarii pregătim pachete în valoare de 250 de lei şi le distribuim din două în două zile, până la Paşti. Prima distribuire a fost de Florii.

În momentul realizării interviului, părintele Claudiu Banu se afla într-o familie de credincioşi cu mulţi copii care au nevoie de alinare. Nu ştiu ce e Covid -19, ştiu că le este foame, iar tatăl lor este în şomaj.

Prin iniţiativa „ALĂTURI DE OAMENI”, Biserica Sf.Mina din Constanţa vine în sprijinul celor afectați prin pachete alimentare și produse igienico-sanitare. Cei care vor să facă bine, pot face donaţii în contul parohiei: RO31 BRMA 0140 0141 0230 0000 deschis la Banca Românească. Fiecare sumă donată înseamnă sănătatea și siguranța copiilor şi bunicilor aflaţi în nevoie! Proiectul se derulează împreună cu SC ZIP ESCORT SRL, care sprijină ca produsele să ajungă la cei aflați în dificultate. Detalii: Telefon – 0723 999 296 (preot Claudiu Banu)

Pandemia întârzie şi inaugurarea Centrului Social pentru copii şi mame aflaţi în dificultate, de la Techirghiol, chiar dacă acesta este gata în proporţie de 95 %. Părintele Claudiu Banu, de la Biserica Sf.Mina cere credincioşilor să fie înţelepţi şi să stea acasă, având convingerea că dorul de Biserică va fi sublim la final de încercare, şi bisericile vor fi din nou pline. Interviul integral poate fi ascultat, astăzi(miercuri, 15 aprilie) la Radio Constanţa, după ştirile orei 18.00.

Redactor: Liliana Fustanela

Foto: Claudiu Banu

Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 13:12

Tradiție și distracție alături de eroii salvatori de la ISU Constanța

Aproximativ 2.000 de copii sunt așteptați, astăzi, până la ora 18.00, în Piața Ovidiu din Constanța, la întâlnirea cu Iepurașul Pompier,...

Tradiție și distracție alături de eroii salvatori de la ISU Constanța
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 11:21

Zeci de constănțeni au participat la Slujba de Florii de la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”

În mireasmă de salcie, mir și mare, zeci de constănțeni au participat la slujba de Florii, oficiată în aer liber, pe platoul din fața...

Zeci de constănțeni au participat la Slujba de Florii de la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 10:28

CONSTANȚA: Nu ratați întâlnirea cu Iepurașul Pompier!

Duminică, 13 aprilie, ISU Constanța și Waterboyz România îi invită pe cei mici, în Piața Ovidiu din Constanța, la o zi interactivă și...

CONSTANȚA: Nu ratați întâlnirea cu Iepurașul Pompier!
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 10:12

TULCEA: Recomandările jandarmilor pentru sărbători în siguranță

Cu prilejul Sărbătorilor Floriilor, jandarmii tulceni vor acţiona în patrule de jandarmerie şi patrule mixte, poliţist-jandarm, pentru...

TULCEA: Recomandările jandarmilor pentru sărbători în siguranță
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 10:02

Delfinariul din Constanța, închis până pe 20 aprilie

Reprezentanții Complexului Muzeal de Științe ale Naturii au anunțat că secția Delfinariu intră în revizie tehnică, în perioada 12 –...

Delfinariul din Constanța, închis până pe 20 aprilie
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 07:57

Cutremure în zona seismică Vrancea

Două cutremure au avut loc în zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru...

Cutremure în zona seismică Vrancea
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 17:55

Cât de exactă este prognoza meteo de pe telefoanele mobile?

Minivacanța de Paște se apropie, iar cine își planifică o excursie, trebuie să fie atent și la prognoza meteo. Cât de exactă este aceasta...

Cât de exactă este prognoza meteo de pe telefoanele mobile?
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 16:57

”Mai în glumă, mai în serios pot să spun că ne pregătim să plecăm pe Marte, să studiem peșterile de acolo”

Cum poate exista viața în condiții de iad? Cum se pot hrăni viețuitoarele din peșterile sulfuroase, în medii extreme, toxice, total lipsite de...

”Mai în glumă, mai în serios pot să spun că ne pregătim să plecăm pe Marte, să studiem peșterile de acolo”