Scriitoarea Cristina Andone a lansat recent două noi volume din seria Pădurea Muzicală

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 aprilie 2020, 11:45
Scriitoarea Cristina Andone a lansat recent două noi volume din Pădurea Muzicală, desprei doi compozitori celebri de muzică clasică. I-a transformat în spiriduși și ne-a explicat în cuvinte simple și fermecătoare cum să le descoperim și să le înțelegem creațiile.
Cristina Andone : Pentru perioada aceasta un pic mai complicată pentru părinți ne-am gândit să creăm proiectul “Poveste muzicală de seară”. Timp de 10 săptămâni, în zilele de luni, miercuri și vineri, de la ora 19 vom avea în direct, pe pagina “Povești în Pădurea Muzicală” un episod de poveste, teatru de păpuși și muzică clasică. Am început cu Săptămâna Vivaldi, urmează săptămâna Bach, săptămâna Beethoven, săptămâna Mozart, va fi și Enescu la un moment dat. O să le arăt copiilor colecția mea de costume populare, o să îi învăț să fie detectivi de motive populare. Probabil că știți, cele două rapsodii ale lui George Enescu sunt inspirate din motive populare melodice romnânești. Practic Enescu a făcut Unirea în cele două rapsodii ale lui înainte ca aceasta să se întâmple istoric. Și atunci vom avea în săptămâna dedicată lui Enescu chiar un regal cu cele trei episoade în care va fi muzică enesciană, o să descoperim modelele populare ascunse în textura celor două rapsodii apoi o să facem un tur al costumelor populare. În rest…va fi muzică, vom avea poveste , vor fi elemente de teorie muzicală, dar exprimate foarte simplu, pentru că promisiunea de bază a colecției “Povești din Pădurea Muzicală” apărută acum la Editura Nemira, este tocmai aceasta : e amuzant să fii cult. Muzica clasică nu este nici complicată, nu ar trebui să ne temem de ea, nu ar trebui să o privim intimidați. Și în niciun caz nu ar trebui să o punem pe un piedestal al prețiozității. Eu aș vrea ca muzica să fie asimilată în mod firesc, să ne bucurăm de ea cum ne bucurăm de o rază de soare, de iarbă, de ploaie, să fie parte din viața noastră.
V-ați gândid la activități numai bune pentru această perioadă de stat acasă…când cei mai mici se plictisesc?
Cristina Andone : Da, și m-am gândit foarte mult la copii. Dar și la părinți. Este seară, cel mic ne cere o poveste, putem da drumul la “Povești din Pădurea Muzicală”, intrăm live pe pagină și copilul va intra nu numai într-o poveste pe muzica unui compozitor, ci se va împrieteni cu ea. În felul acesta cred că va fi mai păzit de bruiajele lumii. Cred că prin momentul acesta greu noi putem rezista prin câteva lucruri : prin dragoste, prin solidaritate, suntem buni unii cu alții, prin poveste și prin muzică. Dragostea o avem acasă presupun, solidaritatea la fel. Eu pot să ofer poveste și muzică. Și pot să-mi imaginez că timp de 3 zile pe săptămână suntem împreună în acest cerc de încredere al poveștii, acolo unde timpul, acolo unde grijile ne lasă în pace. 2020 este anul Beethoven, sărbătorim 250 de ani de la nașterea marelui compozitor. Este și anul speranței. Aș vrea ca acest an să nu rămână în mintea noastră drept anul unei epidemii, nenorociri. Aș vrea să rămână în mintea noastră drept anul în care am fost mai buni, mai solidari, am sperat mai mult.În muzica lui Beethoven despre asta este vorba : despre curaj, despre demnitate umană și despre speranță. Să sperăm și să ne bucurăm de oamenii pe care îi avem acum alături. E minunat, e ca un timp al nostru în familie. Destul de greu de repetat această formulă. Să ne bucurăm de ea! Și să sperăm și să fim împreună. În poveste, în muzică, în povestea noastră muzicală de acasă din familie. Să fim aproape!
Redactor – Larisa Calistru