Federația „Sanitas” va cere daune în instanță pentru lipsa echipamentelor de protecție
Publicat de Doina Sirbu, 3 aprilie 2020, 09:38
Federația „Sanitas” va cere daune în instanță, la sfârșitul pandemiei, pentru că autoritățile nu au asigurat echipamentele de protecție pentru personalul medical.
Vicepreședintele organizației sindicale, Mircea Ciocan, a declarat pentru Radio Cluj că aproape jumătate din pacienții din țară, infectați cu COVID-19, provin din rândul personalului medical.
„Vina primordială constituie, în primul rând, lipsa echipamentelor de protecție, a dezinfectanților, a măștilor, a mănușilor, care nu au fost asigurate din timp. Cu toate că noi știam că vine această criză. Din ianuarie adunăm datele, astfel încât, într-un final, atunci când vom trage linia, să putem să facem o analiză completă și să intervenim, dacă va fi nevoie, și îmn justiție, tocmai pentru a recupera aceste prejuducii care se creează personalului medical din lipsa de acțiuni a autorităților”, a declarat vicepreședintele organizației sindicale, Mircea Ciocan.
Redactor – Florentina Stan / Foto – unsplash.com