Ministerul Muncii: Părinţii care au grijă de copiii de până la 12 ani vor avea concediu plătit şi în vacanţa de Paşte
Publicat de Doina Sirbu, 3 aprilie 2020, 09:25
Părinţii care îşi supraveghează la domiciliu copiii în vârstă de până la 12 ani după instituirea stării de urgenţă vor beneficia de zile libere şi în timpul vacanţelor şcolare, informează Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS), într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
„Guvernul a adoptat în acest sens o Ordonanţă care modifică art. 1 alin. (1) din HG nr.217/2020 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ. Măsura era necesară în contextul restricţionării drastice a circulaţiei persoanelor în ultima perioadă, printr-o serie de ordonanţe militare, mai ales a persoanelor vârstnice, care, în marea lor majoritate, se ocupau de supravegherea nepoţilor pe timpul zilei”, menţionează ministerul de resort.
Potrivit sursei citate, în cazul părinţilor care beneficiază, deja, de zilele libere acordate în baza Legii nr. 19/2020, prelungirea acestei perioadei se face din oficiu, angajatorul urmând să-i înştiinţeze despre acest drept prin mijloace de comunicare electronice.
Legea privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru a-şi supraveghea copiii atunci când se închid şcolile în situaţii extreme a intrat în vigoare pe data de 17 martie 2020.
Despre aplicarea acestui act normativ, Violeta Alexandru afirma, pe 20 martie, că niciun copil cu vârsta de până la 12 ani nu trebuie lăsat nesupravegheat acasă.
Sursă – AGERPRES / Foto – pagina de Facebook Violeta Alexandru