Născut în România – Pandemia: viață, povești, eroi
Publicat de Doina Sirbu, 2 aprilie 2020, 16:50
Radio Romania Cultural propune, în această perioadă a crizei medicale generată de răspândirea noului coronavirus, o serie de ediții speciale ale emisiunii Născut în România, sâmbăta și duminica, de la ora 16:00, o sondare a vieții în timpul pandemiei, abordând teme generate de schimbările dramatice petrecute în viața tuturor, prin intermediul interviurilor cu diverși profesioniști, aflați acum în linia întâi, cu intelectuali, personalități publice sau cu români care trăiesc în afara granițelor.
Echipa, coordonată de Anamaria Spătaru, va discuta cu invitații Radio România Cultural despre felul în care fiecare trăiește în starea de urgență, despre cum o abordează din punct de vedere profesional și personal, despre întâmplările din aceste zile, despre inițiative, moduri de acțiune, idei, temeri sau chiar bucurii prilejuite de micile victorii ale luptei împotriva coronavirusului.
Seria de ediții speciale începe duminică, 5 aprilie, cu un interviu special realizat de Valentin Protopopescu cu acad. coresp. prof. dr. Octavian Buda, istoric al medicinei, având ca temă istoria epidemiilor şi a pandemiilor care au lovit umanitatea de-a lungul veacurilor.
„Microbii însoțesc istoria noastră, iar epidemiile apar în mod natural în mijlocul aglomerărilor urbaneˮ, spune Octavian Buda în deschiderea emisiunii.
Ciuma neagră, variola, holera şi gripa spaniolă sunt nu doar ucigaşi invizibili, ci şi aliaţi în lupta contra pandemiei de astăzi. Invitatul ediţiei va fi călăuză pe tărîmul trist, dar elocvent, al molimelor pe care civilizaţia umană le-a experimentat. Lecţia acestei supravieţuiri poate fi una pilduitoare, dacă acceptăm faptul că istoria înţeleasă echivalează cu nerepetarea acesteia: „Epidemiile au viața lor, evoluția lor, și dispar pentru că aceasta este legea firiiˮ, concluzionează Octavian Buda.
Emisiunea va putea fi ascultată pe frecvențele RRC din toată țara și se va regăsi în format audio și text pe www.radioromaniacultural.ro.
Redactor online – D. Sîrbu