CUMPĂNA: Noul grafic de transport a intrat în vigoare de astăzi
Publicat de Doina Sirbu, 2 aprilie 2020, 13:41
Traseele de transport public de călători de pe ruta Constanța-Cumpăna au fost unificate prin Hotărâre a Consiliului Local Cumpăna, iar de astăzi, noul grafic de transport a intrat în vigoare. Primarul comunei, Mariana Gâju, a verificat, astăzi, respectarea graficelor de transport și spune că este nevoie ca această acțiune să fie făcută permanent.
„După-amiază mă duc înapoi. După ora 16.00, iau în sens invers, de la Constanța la Cumpăna. M-am tot dus și am solicitat rezilierea contractului pentru starea jalnică în care au mașinile, deplorabile, nu mai prezintă siguranță pentru oameni, pentru felul în care conduc. Acum, dacă ești în stradă și ei sunt cu graficul într-o mână și cu caietul în care notez ora la care sunt în stație, numărul de călători în picioare, atunci fac, dar dacă eu nu mai stau în stradă ca să pot să îi urmăresc, automat că își fac de cap”
Conform graficului nou de transport, se desființează o singură stație, cea din fața Bisericii Sf. Parascheva.
Foto – Primăria Cumpăna, pagina de Facebook