Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 31 martie

Calendarul zilei – 31 martie

Publicat de Codrin RAITA, 31 martie 2020, 05:18 / actualizat: 31 martie 2020, 12:23

EVENIMENTE INTERNE

 – Senat

* Lucrări în Comisiile permanente (online)

  • ora 11:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială

 

– Economic

* Termenul de plată pentru impozitele pe clădiri, pe teren, pe mijloace de transport, a fost amânat, de la 31 martie, la 30 iunie 2020

– Cultură

* Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti oferă spre vizionare online, pe canalul său de youtube, pe pagina de facebook şi preluate, de asemenea, pe pagina de internet, zilnic, de la ora 14:00, un număr de 40 de înregistrări ale Conferinţelor Teatrului Naţional desfăşurate în perioada 2006-2019 în cadrul “Programului TNB – Parateatral”. Vor fi difuzate câte 2 conferinţe pe adresa: https://www.youtube.com/c/TeatrulNaţionalILCaragialeBucureşti . Programul zilei:

  • General Dan Voinea: “Adevărul juridic despre decembrie 1989” – 18 decembrie 2016
  • General Dan Voinea: “Adevărul juridic despre mineriada din 13 – 15 iunie 1990” – 5 februarie 2017

* Cluj-Napoca: Opera Română Cluj-Napoca va difuza online, înregistrarea spectacolului “La Traviata” de G. Verdi – spectacolul-premieră, prezentat pe 1 octombrie 2016 – ora 18:00. Spectacolele sunt accesibile timp de 20 de ore de la momentul postării

* Cluj-Napoca: Teatrul Naţional din Cluj-Napoca va difuza online, pe site-ul instituţiei, spectacolul “UBU ÎN CONCERT” – ora 19:00. Spectacolele vor fi disponibile spre vizionare timp de 23 de ore

– Sport

* UEFA a decis o modificare de regulament, aplicată articolelor 49, 50 şi 50bis din Regulamentul de Licenţiere şi Fair Play Financiar la nivel european: termenul până la care cluburile aplicante trebuie să dovedească faptul că nu au restanţe financiare a fost extins de la 31 martie la 30 aprilie 2020. Măsura se aplică şi echipelor de fotbal din România din Liga I

 

– S-a întâmplat într-o zi de 31 martie

* Acum 178 de ani (1842) medicul american Crawford Long (1815-1878) folosea pentru prima dată eterul ca anestezic

* În urmă cu 166 de ani (1854) a avut loc semnarea tratatului de la Kanagawa între SUA şi Japonia, care a semnificat sfârşitul izolării pe care o impuseseră Japoniei shogunii Tokugawa la începutul secolului al XVII-lea

* Cu 143 de ani în urmă (1877) guvernul României hotăra decretarea mobilizării generale, ca urmare a ascuţirii la maximum a crizei politico-militare din Balcani, unde Muntenegrul continua războiul chiar după semnarea Tratatului de pace turco-sârb de la Istanbul (8/20.II.1877), iar Poarta Otomană respingea Protocolul de la Londra (8/20.II.1877), prin care Puterile garante (semnatare ale Tratatului de pace de la Paris din 1856) recomandau Guvernului otoman să ia măsuri de îmbunătăţire a situaţiei popoarelor din Balcani. Refuzul acestuia a deschis calea războiului (31.III/12.IV)

* În urmă cu 131 de ani (1889) era inaugurat oficial Turnul Eiffel, construit cu ocazia Expoziţiei Universale de la Paris, din 1889, devenit un adevărat simbol al capitalei franceze. Turnul, a cărui construcţie a durat doi ani, poartă numele inginerului care l-a proiectat, Gustave Eiffel (1832 – 1923)

* Acum 127 de ani (1893) a avut loc Congresul de constituire a PSDMR (Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România). Din conducerea partidului făceau parte: Ioan Nădejde, Vasile G. Morţun, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ion C. Frimu, Mihail Gheorghiu-Bujor, Cristian Racovski, Dimitrie Marinescu, Gheorghe Cristescu şi Ilie Moscovici. Programul adoptat, inspirat din scrierile lui Gherea şi de programul de la Erfurt al social-democraţilor germani, definea rolul PSDMR ca reprezentant al proletariatului român. În 1899 partidul s-a destrămat. La 31 ianuarie 1910 a fost înfiinţat Partidul Social Democrat Român (PSDR), condus de I.C. Frimu, Mihai Gh. Bujor, Cristian Racovski, Dimitrie Marinescu şi Constantin Vasilescu (31.III/12.IV-3/15.IV)

* Cu 82 de ani în urmă (1938), prin decret regal, s-au desfiinţat toate partidele politice şi s-a instituit Consiliul de Coroană, ca organ de stat consultativ, cu caracter permanent, alcătuit din „consilieri regali” numiţi de monarh, cu rang de miniştri de stat

* Tot într-o zi de 31 martie, acum 25 de ani (1995), a avut loc catastrofa aeriană de la Baloteşti (lângă Bucureşti), în cursul căreia un avion Airbus A-310 al Companiei TAROM, pe ruta Bucureşti-Bruxelles, cu 61 de persoane la bord, s-a prăbuşit, la puţin timp după decolare. Nu au existat supravieţuitori

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1744, 31.III./11.IV: A murit Antioh Cantemir, scriitor iluminist şi diplomat rus de origine română; fiul mezin al lui Dimitrie Cantemir (domnitor al Moldovei între anii 1710 şi 1711); unul dintre iniţiatorii clasicismului în literatura rusă; considerat şi primul poet rus în adevăratul înţeles al cuvântului, iniţiator al direcţiei criticiste (dintre cele mai importante s-au dovedit peste timp cele nouă satire scrise de el între anii 1729 şi 1739, publicate postum); ambasador al Rusiei la Londra şi Paris (n. 1709). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C (1995) menționează naşterea la 10.IX.1709 şi decesul la 11.IV.1744. Surse din R. Moldova (cantemir.asm.md) dau ca an al naşterii 1708

 

– 1841: S-a născut publicistul şi scriitorul ardelean Iosif Vulcan; în revista sa, „Familia”, fondată în 1865, şi-a făcut debutul, printre alţii, Mihai Eminescu; membru titular al Academiei Române din 1891 (m. 1907)

 

– 1863: A murit medicul Iuliu Barasch, unul dintre organizatorii medicinei româneşti, alături de Carol Davila; întemeietorul primului spital de copii din Bucureşti; unul din cei mai activi popularizatori ai ştiinţei din România; rol important în modernizarea vieţii comunitare evreieşti în Bucureşti, modernizarea ritului şi sinagogilor cu orientare spre iudaismul occidental (n. 1815, la Brody/Polonia)

 

– 1886: S-a născut criticul literar Dumitru Tomescu; redactor întemeietor, împreună cu Constantin Şaban-Făgeţel, al revistei „Ramuri” (1905); activitate didactică şi publicistică (m. 1945)

 

– 1891: S-a născut Ion Pillat, editor, eseist, poet tradiţionalist, publicist şi traducător (bun cunoscător al liricii moderne, a realizat numeroase traduceri din poezia universală); membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1945)

 

– 1896: S-a născut actriţa Marietta Rareş (m. 1994)

 

– 1905: S-a născut Anton Dumitriu, filosof şi logician (m. 1992) – 115 ani

 

– 1915: S-a născut Gheorghe Pavelescu, etnolog, folclorist și profesor; apropiat al lui Lucian Blaga, autor a peste 200 de studii despre artă tradiţională, folclor, magie populară şi etnomedicină (m. 2008) – 105 ani

 

– 1920: S-a născut Toni Buiacici, cântăreţ, actor şi regizor de operetă (m. 1994) – 100 de ani

 

– 1927: S-a născut organistul, dirijorul, compozitorul şi profesorul Helmut Plattner; a înfiinţat, în 1954, clasa de orgă a Conservatorului din Bucureşti pe care a condus-o 20 ani; stabilit în Germania din 1974 (m. 2012)

 

– 1929: S-a născut Arnold Hauser, scriitor şi publicist german din România (m. 1988)

 

– 1933: S-a născut poetul şi eseistul Nichita Stănescu (născut Nichita Hristea Stănescu); membru post-mortem al Academiei Române din 1990; laureat al Premiului Herder în 1975 şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură în 1980 – propus de Academia suedeză, poetul candidează la Premiul Nobel alături de Odysseas Elitis, Max Frisch, Leopold Senghor şi Jorge Luis Borges, distincţia fiind câştigată de poetul grec Odysseas Elitis (m. 1983)

 

– 1938: S-a născut Gheorghe Mocanu, pictor şi profesor; iniţiatorul şi mentorul cercului de desen „Ion Diaconescu” din Oneşti (m. 1993)

 

– 1939: S-a născut tenorul Eugen Fânăţeanu (m. 1988)

 

– 1939: A murit pictorul Ion Theodorescu-Sion (n. 1882)

 

– 1948: S-a născut Adrian Enescu, compozitor, orchestrator şi instrumentist; unul dintre primii promotori ai muzicii electronice din România (m. 2016)

 

– 1949: S-a născut actriţa Tamara Creţulescu

 

– 1952: S-a născut soprana Nelly Miricioiu; stabilită, din 1981, la Londra

 

– 1954: S-a născut Aurel Vlad, sculptor, desenator, gravor şi profesor

 

– 1961: S-a născut interpretul Adrian Pleşca (Artanu), membru fondator al trupei „Timpuri Noi”; din 1990 cântă în Corul Radiodifuziunii Române

 

– 1965: A murit Ticu Archip (prenumele la naştere: Sevastia), prozatoare, traducătoare şi autoare dramatică (n. 1891) – 55 de ani

 

– 1965: A murit scriitorul, traducătorul şi publicistul Alexandru Şahighian (n. 1901) – 55 de ani

 

– 1969: A murit chimistul Ilie Matei, specialist în chimie macromoleculară; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1895)

 

– 1970: S-a născut instrumentistul Damian Drăghici; interpretează (la nai, ţambal, contrabas, tobe, pian) muzică lăutărească veche, transpusă pe ritmuri moderne, cu influenţe de jazz, pop, rock; a fondat formaţia „Damian and Brothers”; singurul muzician român care a câştigat un premiu Grammy, în anul 2006; senator în legislatura 2012-2016, din partea UNPR – 50 de ani

 

– 1971: A murit pictorul Marius Bunescu (n. 1881)

 

– 1978: A murit compozitorul şi muzicologul Liviu Glodeanu (n. 1938)

 

– 1979: S-a născut regizorul de film Cristian Nemescu (m. 2006, într-un accident de maşină)

 

– 1997: A murit poetul şi eseistul Gheorghe Tomozei (n. 1936)

 

– 1983: A murit Florentin Delmar (numele la naştere: Florian Milea), compozitor de muzică uşoară, de scenă şi de film (n. 1917)

 

– 1993: A murit soprana Margareta Fânăţeanu-Dragea (n. 1937)

 

– 1998: A murit Mihai Gramatopol, eseist şi traducător (lui i se datorează versiunea românească a „Memoriilor lui Hadrian” de Marguerite Yourcenar); este unul dintre autorii „Enciclopediei civilizaţiei romane” (1982) (n. 1937)

 

– 2000: A murit pictorul Alexandru Cumpăta (n. 1922) – 20 de ani

 

– 2003: A murit poeta Mariana Marin (n. 1956)

 

– 2009: A murit actriţa Marga Barbu (n. 1929)

 

– 2012: A murit Ion Lucian, actor de teatru, regizor, scenarist şi dramaturg; fondator şi director (1964-1972) al Teatrului pentru Copii „Ion Creangă” şi al Teatrului „Excelsior” din Bucureşti (din 1990) (n. 1924)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Strasbourg, Franța: Vicepreședintele Comisiei Europene și comisarul european pentru democrație și demografie, Dubravka Šuica, prezintă un raport privind ”Impactul Schimbărilor Demografice”, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European

 

– Washington: Ministrul american al justiției, Bill Barr, va fi audiat în fața Congresului

 

– Londra: Ultima zi a prințului Harry al Marii Britanii și a soției sale, Meghan, ca membri activi ai familiei regale

 

– Stepanakert, Azerbaidjan: Alegeri în regiunea separatistă Nagorno-Karabah

 

– Atena: Publicarea raportului OECD privind economia Greciei în 2020

 

– Shenzhen, China: Anunţarea rezultatelor economice pe anul 2019 pentru compania Huawei

 

– Shanghai, China: Anunţarea rezultatelor economice pe anul 2019 pentru compania China Southern Airlines

 

– Berlin: Anunţarea rezultatelor economice pe anul 2019 pentru compania Bertelsmann

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1596: S-a născut René Descartes, filosof şi matematician francez, unul dintre întemeietorii raţionalismului modern (m. 1650)

 

– 1621: S-a născut poetul englez Andrew Marvell (m. 1678)

 

– 1732: S-a născut compozitorul austriac Franz Joseph Haydn; alături de Wolfgang Amadeus Mozart şi Ludwig van Beethoven face parte din rândul marilor personalităţi muzicale ale epocii clasice vieneze (m. 1809)

 

– 1837: A murit pictorul englez John Constable (n. 1776)

 

– 1855: A murit scriitoarea britanică Charlotte Brontë; ea şi surorile sale, Anne şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (n. 1816) – 165 de ani

 

– 1872: S-a născut Serghei Pavlovici Diaghilev, coregraf, regizor şi impresar rus al companiei de dans, Ballets Russes, figură de o importanţă majoră în dezvoltarea operei, muzicii clasice şi artelor vizuale, şi cel care a scos baletul de sub patronajul statului şi l-a introdus în lumea sponsorilor comerciali (m. 1929)

 

– 1880: A murit compozitorul şi violonistul polonez Henryk Wieniawski (n. 1835) – 140 de ani

 

– 1885: A murit Franz Abt, compozitor şi dirijor german (n. 1819) – 135 de ani

 

– 1890: S-a născut Sir William Lawrence Bragg, fizician, matematician și profesor australian-britanic; Premiul Nobel pentru fizică pe 1915, împreună cu tatăl său Sir William Henry Bragg, pentru serviciul lor în analiza structurii cristalelor cu ajutorul razelor X; a pus bazele Uniunii Internaționale de Cristalografie (m. 1971) – 130 de ani

 

– 1893: S-a născut dirijorul austriac Clemens Krauss (m. 1954)

 

– 1906: S-a născut fizicianul japonez Sin-Itiro Tomonaga; a avut a importantă influenţă în dezvoltarea electrodinamicii cuantice pentru care a câştigat, în 1965, Premiul Nobel pentru Fizică, împreună cu Richard Feynman şi Julian Schwinger (m. 1979)

 

– 1914: S-a născut Octavio Paz, poet şi eseist mexican; Premiul Nobel pentru literatură pe 1990 (m. 1998)

 

– 1914: A murit Christian Morgenstern, scriitor şi traducător german (n. 1871)

 

– 1917: A murit Emil von Behring, medic şi bacteriolog german; unul dintre creatorii seroterapiei; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1901 (n. 1854)

 

– 1926: S-a născut romancierul şi eseistul englez John Fowles (m. 2005)

 

– 1932: S-a născut regizorul, scenaristul şi actorul japonez Nagisa Oshima, considerat unul din maeştrii cinematografului japonez, din noul val din anii ’60 ai secolului XX (m. 2013)

 

– 1934: S-a născut George Richard Chamberlain, actor şi cântăreţ american

 

– 1934: S-a născut fizicianul italian Carlo Rubbia; iniţiatorul realizării marelui inel de coliziune de la Méyrin; director, între anii 1989 şi 1993, al CERN (Consiliul European pentru Cercetări Nucleare); Premiul Nobel pentru fizică pe 1984, împreună cu olandezul Simon Van der Meer

 

– 1935: S-a născut Gábor Adriányi, istoric, scriitor și profesor maghiar – 85 de ani

 

– 1939: S-a născut regizorul de film, scenaristul și producătorul german Volker Schlöndorff

 

– 1943: S-a născut Christopher Walken, actor, scenarist şi regizor american

 

– 1944: S-a născut regizorul de film italian Nini (Antonio) Grassia (m. 2010)

 

– 1947: S-a născut violonista franceză Claire Bernard

 

– 1948: S-a născut politicianul şi omul de afaceri american Al Gore, care, alături de Comisia interguvernamentală a ONU pentru schimbări climatice, a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în anul 2007 pentru campania intensă privind combaterea încălzirii globale dusă în ultimii ani; al 45-lea vicepreşedintele ale Statelor Unite ale Americii între anii 1993 şi 2001

 

– 1948: A murit Egon Erwin Kisch, ziarist şi scriitor ceh de limbă germană; activitate antifascistă; supranumit „reporterul frenetic” (după volumul său cu acest titlu) (n. 1885)

 

– 1949: A murit chimistul german Friedrich Bergius; a descoperit procesul de lichefiere a cărbunelui (1912); Premiul Nobel pentru chimie pe 1931, împreună cu conaţionalul său Carl Bosch (n. 1884)

 

– 1959: S-a născut Valeriu Matei, poet, istoric, scriitor şi om politic din Republica Moldova; membru de onoare al Academiei Române din 2011

 

– 1993: A murit Brandon Lee, actor american, fiul lui Bruce Lee (n. 1965)

 

– 1993: A murit harpistul spaniol Nicanor Zabaleta (n. 1907)

 

– 1997: A murit astrofizicianul american Lyman Spitzer, considerat părintele spiritual al telescopului spaţial „Hubble” (n. 1914)

 

– 2001: A murit Clifford Glenwood Shull, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1994, împreună cu Bertram Brockhouse, pentru dezvoltarea tehnicii difracţiei neutronilor (n. 1915)

 

– 2008: A murit regizorul, scenaristul, producătorul şi actorul american Jules Dassin, tatăl lui Joe Dassin (n. 1911)

 

– 2016: A murit Hans-Dietrich Genscher, politician liberal, avocat şi profesor german; a fost ministru de interne al RFG (1969-1974), ministru de externe (1974-1992) şi vicecancelar federal (1974-1992); este considerat, alături de fostul cancelar Helmuth Kohl, artizanul reunificării Germaniei (n. 1927)

 

– 2016: A murit arhitecta britanică de origine irakiană Zaha Hadid; prima femeie care a primit în 2004 Premiul Pritzker (considerat drept Nobel-ul pentru arhitectură) şi prima femeie care a câştigat prestigioasa medalie de aur regală pentru arhitectură în 2015; a fost supranumită „regina curbei” întrucât prefera utilizarea contururilor sinuoase în multe dintre clădirile sale (n. 1950)

 

– 2016: A murit romancierul, jurnalistul şi traducătorul maghiar Imre Kertész; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2002 (n. 1929)

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie