Horia Constantinescu vrea să se întoarcă la Protecția Consumatorului
Publicat de , 24 martie 2020, 08:41
Horia Constantinescu a adresat președintelui Autorității Naționale a Protecției Consumatorului o cerere prin care solicită încetarea suspendării raporturilor de serviciu întrerupte prin ordinul 82/24.02.2020.
Constantinescu își motivează cererea prin aceea că trebuie verificate unitățile de alimentație publică ce pot pune pe piață produse și servicii nesigure, situația produselor aflate în piețe ce trebuie verificate pentru a evita practicile comerciale înșelătoare, modul în care sunt livrate produsele alimentare și respectarea condițiilor impuse de situația de urgență.
Vă reamintim, Horia Constantinescu, comisar-șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța, a cerut întreruperea raporturilor de activitate cu Protecția Consumatorilor deoarece și-a anunțat intenția de a candida la funcția de primar al municipiului Constanța. Acesta a precizat că activitatea de la centrul său de campanie va continua.
Redactor – Dana Lebed / Foto – Arhivă