Managerul Gheorghe Hagi a susținut măsura suspendării competițiilor interne de către FRF
Publicat de Claudiu Dobrescu, 13 martie 2020, 07:39
Ieri în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei FC Viitorul- CSM Politehnica Iași (care ar fi trebuit să se dispute astăzi de la ora 20.30, la Ovidiu, în etapa a-III-a din faza play-out a Ligii I la fotbal), managerul tehnic Gheorghe Hagi a susținut că în situația actuală, competițiile ar trebui oprite pentru a elimina riscul răspândirii epidemiei provocate de Coronavirus.
„Având în vedere situația asta, ceea ce se întâmplă, cred că sportul este pe planul doi. Aşteptăm să vedem cum decurg lucrurile. Părerea mea, e clar, trebuie să se oprească. Decât să joci fără spectatori, cel mai corect este să luăm o pauză. E foarte greu să te concentrezi, să joci… stadioane goale, fără spectatori. Cea mai bună decizie, să se oprească. Să avem grijă, să stăm cât mai liniştiţi o perioadă și dup-aia vom mai vedea!”, a declarat Gheorghe Hagi.
La scurt timp după încheierea conferinței de presă, decizia Comitetului de Urgență al FRF de suspendare a competițiilor interne până la 31 Martie era postată pe site-ul oficial și pe multe site-uri de sport.
Text și foto – Claudiu Dobrescu