Ascultă Radio România Constanța Live

FC Farul Constanța merge la Ploiești pentru prima victorie în deplasare

FC Farul Constanța merge la Ploiești pentru prima victorie în deplasare

Publicat de Catalin Donose, 28 februarie 2020, 14:49

După victoria obținută în primul meci oficial al anului, 3-1 cu Concordia Chiajna, echipa FC Farul Constanța se află pe locul al 7-lea cu 32 de puncte.
Sâmbătă, 29 februarie, în etapa a a 23-a din Liga a 2-a, Farul se va confrunta în deplasare, de la ora 13, cu Petrolul Ploiești.

Derby de tradiție al fotbalului românesc, un duel cu o istorie care pornește din 1955, când predecesoarele celor două echipe, Locomotiva Constanța și Flacăra Ploiești, se întâlneau în orașul mării. De-a lungul timpului, alb-albaștrii și ploieștenii s-au întâlnit atât în prima, cât și în a doua divizie, iar jocurile directe s-au desfășurat de cele mai multe ori sub semnul echilibrului.

La fel se prezintă situația și înaintea partidei de sâmbătă, din returul acestui sezon, cea din prima parte a campionatului încheindu-se la egalitate, 0-0. În clasament, Petrolul Ploiești ocupă locul 5, în timp ce FC Farul Constanța se află pe locul 7, fiind despărțite de doar două puncte. Ambele formații au primit în acest sezon 19 goluri, ocupând ultima treaptă a podiumului în topul celor mai bune defensive din liga secundă.

În schimb, jucătorii pregătiți de Ianis Zicu stau mai bine la capitolul ofensivă, înscriind 27 de goluri față de cele 21 reușite de ploieșteni. Ambele au obținut câte 9 victorii, diferența fiind că Farul le-a înregistrat pe toate pe teren propriu. Petrolul a avut sincope pe stadionul “Ilie Oană”, unde va avea loc și întâlnirea de sâmbătă, bifând 3 egaluri și 2 înfrângeri în 10 meciuri.

Pentru alb-albaștri este prima deplasare din 2020, una în care speră să “spargă gheața” și să obțină primul succes pe teren străin din acest sezon. Până acum, echipa constănțeană a înregistrat patru rezultate de egalitate, în două rânduri conducând până în finalul partidelor.

La conferința de presă premergătoare meciului, antrenorul Ianis Zicu a declarat: „Întâlnim o echipă foarte bună cu jucători care au experiență mare, dar ne dorim să continuăm seria pozitivă din ultimele etape. Din păcate nu vom putea miza pe doi jucători importanți, Paul Antoche și Antonio Cruceru, ambii suspendați din cauza cartonașelor galbene. Primele 3-4 etape din acest sezon, ne vor arăta la ce nivel suntem, noi vrem să ne implicăm în lupta pentru primele locuri.”

La rândul său, fundașul Viorel Lică a spus: „Mergem în „Groapa Lupilor” și trebuie să facem față presiunii pentru a lua cele trei puncte. Vom juca pe cel mai bun gazon din Liga a 2-a și trebuie să ne mobilizăm pentru un rezultat bun. După acest campionat, îmi doresc să fac pasul spre Liga 1, la mai bine și ar fi foarte bine să promovăm cu Farul.”

Text și foto – Cătălin Donose

 

Baschetbalistele de la CSM Constanța câștigă și la Brașov
Sport joi, 10 aprilie 2025, 08:41

Baschetbalistele de la CSM Constanța câștigă și la Brașov

Miercuri după-amiază s-a jucat la Brașov, meciul contând pentru play-off, locurile 5-8 în Liga Națională de baschet feminin Getica 95 dintre...

Baschetbalistele de la CSM Constanța câștigă și la Brașov
David Popovici a primit premiul pentru sportivul anului la Gala ‘Campionii Nataţiei 2024’
Sport miercuri, 9 aprilie 2025, 11:05

David Popovici a primit premiul pentru sportivul anului la Gala ‘Campionii Nataţiei 2024’

David Popovici, campion olimpic şi cvadruplu campion european, a fost distins cu premiul pentru cel mai bun sportiv al anului trecut la Gala...

David Popovici a primit premiul pentru sportivul anului la Gala ‘Campionii Nataţiei 2024’
Victorii clare pentru boxerii de la CSM Constanța
Sport miercuri, 9 aprilie 2025, 10:31

Victorii clare pentru boxerii de la CSM Constanța

În Sala Polivalentă din Sighetu Marmației au început marți, întrecerile Cupei României la box pentru tineret și seniori U23. La categoria 75...

Victorii clare pentru boxerii de la CSM Constanța
Handbalistele joacă pentru calificarea la Campionatul Mondial
Sport miercuri, 9 aprilie 2025, 08:45

Handbalistele joacă pentru calificarea la Campionatul Mondial

Echipa națională feminină de handbal are două meciuri pentru calificarea la Campionatul Mondial, cu echipa Italiei. Miercuri, 9 aprilie, orașul...

Handbalistele joacă pentru calificarea la Campionatul Mondial
Sport miercuri, 9 aprilie 2025, 08:37

Amalia Covaliu este campioană mondială în proba de sabie

Amalia Covaliu a cucerit medalia de aur în proba feminină de sabie, marţi, la Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeţi de la Wuxi (China),...

Amalia Covaliu este campioană mondială în proba de sabie
Sport marți, 8 aprilie 2025, 10:53

Pugiliștii de la CSM Constanța boxează la Cupa României pentru tineret și seniori U23

În Sala Polivalentă din Sighetu Marmației încep marți, întrecerile Cupei României la box pentru tineret și seniori U23. În prima gală, de...

Pugiliștii de la CSM Constanța boxează la Cupa României pentru tineret și seniori U23
Sport marți, 8 aprilie 2025, 09:51

S-au încheiat meciurile etapei a treia din play-off şi play-out

Meciurile etapei a treia din fazele play-off şi play-out ale Superligii de fotbal au avut loc de vineri până luni. Rezultate: PLAY-OFF Sâmbătă...

S-au încheiat meciurile etapei a treia din play-off şi play-out
Sport marți, 8 aprilie 2025, 08:42

Meci dificil în deplasare pentru fotbalistele noastre

Naţionala feminină de fotbal a României va juca marți, 8 aprilie, la Belfast, cu Irlanda de Nord într-un meci din Grupa B1 a Ligii Naţiunilor....

Meci dificil în deplasare pentru fotbalistele noastre