Ascultă Radio România Constanța Live

Decebal Făgădău, primarul Constanței: „ De la dorința investitorului de a fi P+8, noi ne-am dus la P+4”

Decebal Făgădău, primarul Constanței: „ De la dorința investitorului de a fi P+8, noi ne-am dus la P+4”

Publicat de Doina Sirbu, 30 ianuarie 2020, 18:54 / actualizat: 31 ianuarie 2020, 6:00

Într-o conferinţă de presă susţinută astăzi, primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a explicat cum a fost aprobată construcția blocului din zona „Lupoaică”. Acesta a precizat că în 2003 a fost elaborat PUZ Peninsulă cu accent vertical ce prevede ridicarea în zona „Lupoaică” a unui imobil  P+8 sau mai înalt. Făgădău a spus că a făcut o interpretare în cadrul Comisiei Tehnice de Urbanism din Primărie și  s-a stabilit ca regimul de înălţime să fie maxim P+4.

„Am spus, întrucât este la graniță cu steluța desenată de Dorin Ștefan, este maxim P+4, că așa spune PUZ-ul. De la dorința investitorului de a fi P+8, noi ne-am dus la P+4. Mai mult, i-am impus, așa cum prevede PUZ-ul, elaborarea unui plan urbanistic de detaliu. Acest plan urbanistic de detaliu a fost elaborat după un parcurs de câțiva ani”, a declarat Decebal Făgădău.

Decebal Făgădău a mărturisit că s-a bucurat când a văzut că Ministerul Culturii impune condiția de punere în valoare a vestigiilor dar, întrucât  avizul de la Minister nu era însoțit și de anexă, a solicitat investitorului vizarea fiecărei file în parte. Primarul Constanţei a subliniat faptul că priveşte investiţia în trei dimensiuni.

„Cele trei dimensiuni prin care privesc eu acest subiect, sunt: 1. Legal, 2. Civic, moral, de comunitate, de familie, 3.Politic. Din punct de vedere legal, până în momentul semnării autorizației de construire, nu există nicio fisură, nicio fractură, nu există nicio virgulă încălcată, nu există nicio favoare pe care eu sau oricine din echipa mea s-o fi făcut investitorului. M-a bucurat să văd că un subiect trezește atâta reacție. N-am mai văzut atâta emoție, vă rog să mă credeți, de la Cazino. Din punct de vedere politic, unii vor să fure startul campaniei electorale, unii vor să manipuleze, iar alții, și mai rău, mint, știind care e legea, că eu nu îmi imaginez că cineva care face legi, nu știe cum e legea”, a mai precizat Decebal Făgădău.

La rândul său, deputatul USR, Stelian Ion, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută în zona „Lupoaică” din oraș, că în acel loc va fi pusă o bornă care să marcheze începutul schimbării.

„Nu ne interesează să atacăm un partid anume. Vrem să mergem la miezul problemei și să vedem cum s-a ajuns aici. Este foarte important că în urma sesizării noastre, organele de anchetă au demarat niște cercetări, pentru că, sub pretextul unei aparente legalități, aici s-au întâmplat niște lucruri inacceptabile și scandaloase care au revoltat întreaga opinie publică, nu doar din Constanța, ci și din întreaga țară. Să găsești niște vestigii arheologice aruncate, la propriu, pe un câmp la marginea orașului, asta mi se pare inimaginabil”, a declarat Stelian Ion.

Stelian Ion a specificat că sunt trei seturi de probleme în această speţă: referitor la modul de dobândire a terenului prin retrocedări, cumpărări, inclusiv de la municipalitate, referitor la modul de obţinere a autorizaţiei de construire dar şi referitor la modul în care s-au început lucrările.

Acesta a specificat că şi în acest caz trebuia procedat ca în cazul terenului de pe strada Mircea cel Bătrân unde au fost găsite porțile Cetății Tomis. Aici deşi exista aviz de la Ministerul Culturii, pe oportunitate, a oprită construcția.

Stelian Ion a dorit să precizeze că nu are nicio problemă cu investitorul.

„Organele de anchetă trebuie să cerceteze. Au solicitat documente de la toate instituțiile. Vor lua și declarații, cu siguranță. Vor exista voci care vor spune de ce exiată atâta interes pentru această situație, că sunt interese politice, etc.. Ce s-a întâmplat aici, eu nu am mai văzut prin alte părți, adică atât de flagrant să vii cu basculantele, să treci peste solicitările arheologilor, să treci peste vociferările oamenilor și să nu ții cont de absolut nimic, nu mi se pare în regulă. Este un caz simptomatic și cred că e o speță pilot. Pur și simplu e de nepermis să se mai treacă cu vederea asemenea aspecte. Multe instituții sunt implicate și reprezentanți și angajați ai acelor instituții sunt implicați”, a mai precizat Stelain Ion.

Realizator – Dana Lebed / Redactor online – Doina Sîrbu / Foto – Dana Lebed

 

Ștergar „testîmal”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 16:24

Ștergar „testîmal”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța

Ștergarele reprezintă daruri tradiționale la toate ceremoniile care marchează trecerea marilor praguri ale existenței: nuntă, botez,...

Ștergar „testîmal”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
USR Constanta - foto - Banci
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 16:05

Stelian Ion, USR Constanța: “Votul dat de români este un vot de blam”

În urma alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul este ocupat de candidatul independent Călin Georgescu. În opinia președintelui...

Stelian Ion, USR Constanța: “Votul dat de români este un vot de blam”
Prezidenţiale2024/ Site-ul AEP indică finalizarea centralizării proceselor verbale din diaspora
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 15:55

Prezidenţiale2024/ Site-ul AEP indică finalizarea centralizării proceselor verbale din diaspora

Site-ul Autorităţii Electorale Permanente – prezenta.roaep.ro – indică luni la prânz centralizarea a 100% a proceselor verbale din...

Prezidenţiale2024/ Site-ul AEP indică finalizarea centralizării proceselor verbale din diaspora
AUDIO | Primul tur al alegerilor prezidențiale, în analiza istoricului Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul UOC
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 15:32

AUDIO | Primul tur al alegerilor prezidențiale, în analiza istoricului Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul UOC

Rezultatul primului tur al scrutinului prezidenţial – o surpriză care contrazice toate sondajele realizate înainte de alegeri, dar și exit...

AUDIO | Primul tur al alegerilor prezidențiale, în analiza istoricului Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul UOC
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 14:11

TULCEA: Fonduri europene pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin GAL Delta Dunării

Grupul de Acţiune Locală (GAL) Delta Dunării a semnat contractul de finanţare pentru funcţionarea acestei structuri în perioada actuală de...

TULCEA: Fonduri europene pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin GAL Delta Dunării
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 14:08

NĂVODARI: Primăria orașului va acorda și în acest an tichete sociale cu ocazia Crăciunului

Primăria orașului Năvodari va acorda și în acest an tichete sociale cu ocazia sărbătorii de Crăciun. Până în prezent, au fost...

NĂVODARI: Primăria orașului va acorda și în acest an tichete sociale cu ocazia Crăciunului
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 13:21

Alegătorii din județele Constanța și Tulcea au votat Călin Georgescu

Independentul Călin Georgescu și Elena Lasconi, candidatul USR, au intrat în finala pentru Cotroceni, din 8 decembrie. Potrivit datelor AEP,...

Alegătorii din județele Constanța și Tulcea au votat Călin Georgescu
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 12:18

AUDIO | Programul „Rabla la sobe”, explicat de Dumitru Chisăliță, președintele AEI

Sătenii de la munte vor fi ajutați să își schimbe sobele cu unele mai eficiente energetic. Este vorba despre un program asemănător cu...

AUDIO | Programul „Rabla la sobe”, explicat de Dumitru Chisăliță, președintele AEI