Vântul a lăsat în beznă sute de cabane şi case de vacanţă din Parâng
Publicat de Adina Sîrbu, 11 ianuarie 2015, 09:36
În staţiunea hunedoreană Parâng nu este nici acum energie electrică, după ce ieri mai mulţi brazi au căzut peste firele de înaltă tensiune, pe care le-au rupt.
Pompierii şi angajaţii de la ENEL au lucrat până aseară târziu pentru remedierea defecţiunilor, iar intervenţia va fi continuată astăzi şi este una dificilă: stâlpii trebuie înlocuiţi pe o distanţă de aproape un kiliometru, pe drumul dintre Petroşani şi Parâng, însă, vremea rea şi vântul puternic îngreunează lucrările.
Pana de curent afectează aproape cinci sute de cabane şi case de vacanţă, precum şi toate instalaţiile de transport pe cablu.
Majoritatea turiştilor care se aflau în staţiune au fost evacuaţi ieri după-amiază, când telescaunul a fost pornit cu ajutorul unui generator electric.
Incidentul de ieri este cel mai grav de felul acesta din ultimii ani, pentru că întreaga staţiune are de suferit, mai ales că defecţiunea s-a produs la sfârşit de săptămână, când numărul celor care urcă la munte este în creştere.