CONSTANȚA: Noul ambasador al SUA s-a întâlnit cu reprezentanţi ai cultului musulman din Dobrogea
Publicat de Doina Sirbu, 7 ianuarie 2020, 16:48 / actualizat: 8 ianuarie 2020, 5:35
Noul ambasador al Statelor Unite ale Americii la București, Adrian Zuckerman, a efectuat astăzi o vizită în oraşul Constanţa, în timpul căreia s-a întâlnit cu reprezentanţi ai cultului musulman din Dobrogea.
Noul ambasador a menţionat că apreciază statutul pe care îl au comunităţile turcă şi tătară din ţara noastră, a informat Muftiatul Cultului Musulman din România.
Aceasta a fost prima vizită întreprinsă de noul diplomat american în Dobrogea, cu scopul de a cunoaşte comunitatea musulmană şi liderii ei, comunitate cu rădăcini istorice vechi în această regiune.
Ambasadorul Statelor Unite a avut o întrevedere la Constanta cu şeful Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, şi cu reprezentanţi ai Uniunii Democrate Turce din România si ai Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România.
Redactor online – Doina Sîrbu / Foto – Muftiatul Cultului Musulman din România