Boboteaza la malul mării. Procesiune religioasă și slujbă pe faleza Cazinoului
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 ianuarie 2020, 11:11
Biserica Ortodoxă prăznuiește luni, 6 ianuarie, Botezul Domnului Iisus Hristos sau Boboteaza.
La ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
La ora ora 11.30, credincioșii au pornit în tradiționala Procesiune de Bobotează, de la Catedrală până pe faleza Cazinoului Constanța.
Ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de Sfințire mare a apei pe faleza Cazinoului. La sfârșitul acesteia, IPS Teodosie a aruncat trei cruci în apele mării, ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului.
Evenimentul religios are loc în prezența a aproximativ 7.000 de participanți.
Credincioșii au la dispoziție 200.000 de sticle cu aghiasmă, îmbuteliate de Arhiepiscopia Tomisului.
Redactor – Daniel Țăndăreanu / Foto – Radio Constanța