Ascultă Radio România Constanța Live

MAMAIA/FOTO: Accident grav de circulație. Cinci persoane au fost rănite, dintre care două încarcerate

MAMAIA/FOTO: Accident grav de circulație. Cinci persoane au fost rănite, dintre care două încarcerate

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 ianuarie 2020, 13:19

Un accident grav de circulație a avut loc cu puțin timp în urmă, în stațiunea Mamaia.

Accidentul s-a produs în dreptul hotelului Amiral și au fost implicate trei autoturisme.

La fața locului au intervenit militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, două victime au fiind încarcerate, iar martorii au raportat și scurgeri de combustibil.

Salvatorii au găsit cinci victime, toate conştiente.

Este vorba despre patru adulţi şi un copil de 10 – 11 ani.

Din primele informaţii, un autoturism care circula dinspre Constanța spre Năvodari a pierdut controlul asupra direcției și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu alte două autoturisme.

Poliţiştii efectuează cercetări la faţa locului pentru a clarifica împrejurările în care s-a petrecut accidentul.


Redactor – Daniel Țăndărenu / Foto – IPJ Constanța

AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:47

AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole

În ultimii ani, pomii fructiferi pentru plantare au fost foarte solicitați în România, cerințele pieței fiind mult mai mari decât stocul...

AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole
Călin Georgescu, la Parchetul General
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:15

Călin Georgescu, la Parchetul General

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General în dosarul în care este acuzat,...

Călin Georgescu, la Parchetul General
CLUJ: Amenințare cu bombă pentru o aeronavă de la Barcelona
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:07

CLUJ: Amenințare cu bombă pentru o aeronavă de la Barcelona

O amenințare cu bombă printr-un apel telefonic a fost înregistrată, în noaptea de miercuri spre joi, la centrala Aeroportului Internațional...

CLUJ: Amenințare cu bombă pentru o aeronavă de la Barcelona
Cartea electronică de identitate – disponibilă de joi în București
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 09:16

Cartea electronică de identitate – disponibilă de joi în București

Cetățenii români cu vârsta de peste 14 ani care au domiciliul în București vor putea solicita, începând de joi, eliberarea unei cărți...

Cartea electronică de identitate – disponibilă de joi în București
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 08:42

AUDIO: Suveranul Pontif a fost un exemplu de credință, umanitate și dăruire, un martor vigilent al frământărilor omului contemporan, un ziditor al speranţei

Suveranul Pontif a fost un exemplu de credință, umanitate și dăruire, un martor vigilent al frământărilor omului contemporan, un ziditor al...

AUDIO: Suveranul Pontif a fost un exemplu de credință, umanitate și dăruire, un martor vigilent al frământărilor omului contemporan, un ziditor al speranţei
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 07:27

Județele CONSTANȚA și TULCEA sub cod galben de ceață

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață, un cod galben de ceață ce vizează zona continentală a județului...

Județele CONSTANȚA și TULCEA sub cod galben de ceață
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 21:08

TULCEA: Poliția a reținut suspectul în cazul uciderii celor doi câni

Referitor la incidentul din data de 20 aprilie 2025, în comuna Luncavița, privind uciderea unor animale de companie și violarea de domiciliu,...

TULCEA: Poliția a reținut suspectul în cazul uciderii celor doi câni
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 20:32

FMI a revizuit în scădere, la 1,6%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an

Fondul Monetar Internațional (FMI) a înrăutățit estimările privind creșterea economiei românești în acest an, de la 3,3% cât prognoza în...

FMI a revizuit în scădere, la 1,6%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an