FC Viitorul va lupta pentru calificarea în play-off
Publicat de Claudiu Dobrescu, 26 decembrie 2019, 07:38
După douăzeci și două de etape, sezonul Ligii I la fotbal a fost întrerupt și va fi reluat la 03 februarie 2020.FC Viitorul este pe locul 6 (ultimul care asigură calificarea în play-off) cu 35 de puncte.
În sezonul regulat mai sunt patru etape de disputat, perioadă în care echipa constănțeană trebuie să acumuleze cât mai multe puncte.După meciul cu Gaz Metan Mediaș, care a avut loc în deplasare (scor 1-0), managerul tehnic Gheorghe Hagi a declarat:
„Bine că s-a terminat anul. Suntem acolo. Anul care vine avem patru meciuri şi trebuie să luptăm pentru a intra în play-off. Din păcate, sunt şi perioade din acestea. Am început foarte bine sezonul, am mers bine şi am terminat mai puţin bine sau prost. Dar asta e. Suntem încă acolo, ne luptăm. Sperăm să luăm decizii bune în această iarnă. Vom analiza toate în această perioadă, ce am făcut bine, ce n-am făcut bine, fiecare cu randamentul lui”, a menționat managerul tehnic Gheorghe Hagi.
Misiunea jucătorilor de la FC Viitorul va fi una dificilă având în vedere meciurile care vor urma: cu Politehica Iași (în deplasare, în etapa a-XXII-a), cu CS U Craiova (acasă, în etapa a-XXIV-a), cu CFR Cluj (în deplasare, în etapa a-XXV-a) și cu Academica Clinceni (acasă, în etapa a-XXVI-a).
După etapa a-XXII-a din campionat, FC Viitorul este devansată de CFR Cluj (locul 1, cu 44 de puncte), Astra Giurgiu (locul 2, cu 40 de puncte), FCSB (locul 3, cu 39 de puncte și un meci mai puțin disputat), CS U Craiova (locul 4, cu 37 de puncte) și de Gaz Metan Mediaș (locul 5, cu 36 de puncte).
O altă formație, FC Botoșani, care se află pe locul 7 cu 33 de puncte, luptă pentru clasarea printre primele șase echipe.Dacă CFR Cluj, Astra și FCSB par să se fi detașat în fruntea clasamentului, lupta pentru calificarea în play off se va da între CS U Craiova, Gaz Metan Mediaș, FC Viitorul și FC Botoșani.La finalul etapei a-XXVI-a vom afla care dintre ele va fi marea învinsă.
Text- Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK FC VIITORUL