30 de ani de la Revoluție | Cum a fost înființată Universitatea „Ovidius”

Publicat de Doina Sirbu, 23 decembrie 2019, 13:13

Pe 18 decembrie 1989, la Timișoara era decretată stare de necesitate. În Constanța era liniște. Ascultam însă cu toții aparatele de radio, evident, postul Europa Liberă. La Timișoara era interzisă circulația a mai mult de două persoane, trecătorii erau legitimați, iar cei suspecți, reținuți. Practic, era instituită Legea Marțială. În ciuda acestor decizii, 30 de tineri se îndreaptă spre Catedrala din centrul orașului cu un steag tricolor. Îi întâmpină o rafală de gloanțe. Așa s-a întâmpat la Timișoara!

Operațiunea „Trandafirul” înseamnă acea operațiune în cadrul căreia 43 de trupuri ale celor căzuți în timpul evenimentelor au fost transportate la București, la Crematoriul „Cenușa”. La Constanța, la 18 decembrie era liniște, doar aparatele de radio vorbeau în surdină despre ceea ce se întâmplă la Timișoara. Și așteptam cu toții deznodământul. Deznodământul a venit pentru noi, la Constanța, în ziua de 22 decembrie. Amintirile sunt vii! După 30 de ani vorbim despre întâmplările din acele zile tulburătoare și despre înființarea Universității Ovidius, cu prof. univ. dr. Sorin Rugină, Rectorul Universității.

Ce vârstă aveați la Revoluție?

Sorin Rugină – La Revoluție…Stați să scădem cei 30 de ani, deci, 38 de ani împliniți!

La 38 de ani, pentru dvs. se schimba un regim! Cum percepeați acest lucru?

Sorin Rugină – Era o schimbare, oarecum, așteptată, dar momentul, ca atare, a fost puțin întârziat pentru că eram la curent cu Radio Europa Liberă. Toată generația tânără, plecând de la muzică, asculta și adevărul despre situația din țară și aflam și foarte multe lucruri. A fost un moment crucial în anul 1987 când a fost revolta de la Brașov. În 1987, starea de spirit la Brașov putea crea o masă critică de oameni, dacă se începea și în celelalte orașe. S-a amânat cu doi ani și sigur, ceea ce s-a întâmplat la Timișoara a fost de o gravitate importantă, dar a fost momentul care a declanșat toate mișcările acelea din București și au dus până la urmă la schimbarea regimului, un lucru care părea aproape imposibil la momentul la care se ajunsese.

Este Revoluție? Este loviluție? Este revoltă populară? Este lovitură de stat? Pentru dvs.!

Sorin Rugină – Pentru mine a fost Revoluție, pentru că totuși, s-a schimbat un regim și sigur, ca orice Revoluție aduce o perioadă mai frământată, o perioadă de haos incipient și apoi se organizează structurile. Cam asta a fost, pentru că dacă era loviluție, cred că aveam structurile predestinate. Cel puțin în Constanța nu am avut structuri predestinate.

În ziua de 22, la fuga dictatorului, unde vă aflați?

Sorin Rugină – Eram în Constanța, eram la serviciu, la Centrul de Sănătate Publică, la Centrul Sanitar Antiepidemic. Îmi desfășuram activitatea în acea perioadă.

Colegii vă vedeau ca un lider informal, deși noțiunea de lider atunci, în perioada comunistă era…

Sorin Rugină – Nu neapărat! Eram un om obișnuit care îmi făceam treburile, sigur, poate mai bine decât alții. Probabil că m-ar fi văzut un lider.

Și ce s-a întâmplat? Care a fost traseul dvs. după ziua de 22?

Sorin Rugină – După ziua de 22 am urmărit cu mare îngrijorare ce se întâmpla, familia era oarecum…cumnata mea era la București și a participat efectiv… Soacra mea era la Constanța. Stăteam oarecum în această tensiune. Socrul meu era rezervist, a fost ofițer în Armata Română și era foarte îngrijorat că nu a putut să o rețină acasă pe cumnata mea, ea fiind în elanul acela tineresc. A fost acolo și a participat efectiv. A și refuzat să ia certificat de revoluționar.

Vă implicați, la un moment dat, în activitatea de organizare, ca să spun așa. S-au întâmplat toate acele lucruri cu soții Ceaușescu. Pe 25 are loc judecata lor, sunt împușcați. La Constanța, aș descrie, din ceea ce am studiat, că ar fi fost un haos administrativ. Nu prea se știa cine, ce și cum! Sigur, s-au făcut consilii, s-au reorganizat părțile acestea de conducere.

Sorin Rugină – Au început schimburile, pentru că abia pe 25, de sărbători, s-a întâmplat această execuție. Sigur, e comentată dacă e creștinește, nu e creștinește. Nu e datoria mea să spun. Asta a fost istoria, este momentul care este justificat de cei care l-au făcut, pentru că nu se opreau focurile de armă în București. Era creată și o imagine din asta extrem de gravă. Pe străzile Constanței treceau mașini din care se striga: nu beți apă, că este otrăvită! Era un soi de diversiune din asta informatică.

Alți invitați de-ai mei, din zona militară, au spus că a fost o dezinformare la nivel oficial, adică la nivelul structurilor militare și o dezinformare din cauza panicii care s-a creat. Și nu se refereau la mesajele transmise prin media. Se organizează și Consiliul Provizoriu de Uniune Națională. Era o structură care încerca să ordoneze comenzile, ca să zic așa. Când sunteți dvs. prima dată în CPUN-ul constănțean?

Sorin Rugină – 9, 10 ianuarie. A fost o conducere provizorie la Spitalul Județean, că acolo era Direcția de Sănătate Publică. După zilele acelea, începând din ianuarie se solicitau reprezentanți în comisiile de specialitate ale Frontului Salvării Naționale și după aceea a apărut Consiliul  Salvării Naționale.

Era o formă de partid sau nu?

Sorin Rugină – Nu, nu, nu, aia a fost ulterior. Dar, la momentul acela am ajuns, trimis de colegii mei ca reprezentant al Sănătății în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, unde aveam responsabilitatea de președinte sau șef al Comisiei de Sănătate și Ocrotire Socială, îi spuneau atunci, deci, Asistență Socială.

Care a fost prima măsură pe care ați luat-o?

Sorin Rugină – Deocamdată să vă spun care a fost prima impresie…prima impresie, în actuala sală Remus Opreanu, acolo era sala cea mare, sigur, nu era modernizată, dar era un haos general. Era plin de cetățeni ai urbei, strigau, erau mai vehemenți, se autopropuneau într-o anumită structură care a și existat a Frontului Salvării Naționale. Am citit cartea și celui care a venit apoi în CPUN – colonelul Ioan Mariciuc. Erau multe persoane, nu le cunoșteam. Ulterior le-am cunoscut. Important este când mi-am început misiunea oficială, când am fost desemnat oficial. Mi s-a atribuit un birou. Mi-aduc aminte de colegii de CPUN. Președinte era Barbu Dănescu, să-i fie țărâna ușoară, că a murit stupid. De fapt a murit înălțător…s-a înecat la Plaja 3 Papuci, salvând doi copii. El era navigator. Numele lui este de reținut, pentru că în tot ce am văzut acolo, și toți cei care s-au filtrat și au ajuns în structura oficială, a fost elementul de echilibru, un om dedicat și cu determinare pentru a schimba ceva, de a face revoluție, până la urmă, că Revoluția la Constanța nu a fost…

Și totuși, e oraș martir. E oraș martir că s-a tras haotic și au fost victime.

Sorin Rugină – La structura CPUN erau departamente. Mi-l amintesc pe profesorul Gheorghe Dumitrașcu care era la departamentul de Învățământ, domnul Rahău care era la departamentul de Agricultură…arhitectul Panaitescu care era un om deosebit, fostul campion olimpic Ion Draica.

Biroul dvs. avea o așezare specială? Vă amintiți ceva amuzant în legătură cu el?

Sorin Rugină – Era un birou special! Era un birou cu dulapuri metalice, cu bară, și într-un colț era un vraf de carnete. Erau carnetele de partid ale tuturor membrilor. Paradoxal este că nu mi-am făcut inventarul…a descoperit un vizitator de-al meu…

Era un birou în care scrumiera era funcțională ca microfon?

Sorin Rugină – Nu m-am gândit atunci la chestiile astea…probabil, dacă exista așa ceva, aș fi aflat până acum dacă aș fi spus ceva ce era necuvenit. Ideea în sine a interlocutorului meu care zice…stai pe o grămadă de aur, cu carnetele de partid. Și îl întreb cum așa? Ce să facem cu ele? Păi, ia-i la mână pe toți. Nu mi-a trecut prin cap, ele nu mai aveau nicio valoare. Tot așa, erau documente lăsate probabil și în sala mare a Primăriei, unde făceam servicii de permanență, prin rotație, ca membrii ai CPUN-ului. Eram un soi de gardă la serviciu și răspundeam la telefoane, să aflam cine a intrat pe la graniță și ce s-a confiscat.

Ați aflat ceva înspăimântător?

Sorin Rugină – Era o persoană pe care o știam întâmplător și care fusese oprită la graniță că venise cu două xerox-uri, nu știu de unde venea, dar era la granița cu Bulgaria, și cu elemente care nu se justificau în primele momente ale Revoluției…Erau diverse probleme la care trebuia să dăm o soluție, să suni pe cel responsabil…

Mă gândesc că era primul întreprinzător, că atunci, cu xerox-ul se câștiga foarte bine.

Sorin Rugină – În sfârșit, asta se întâmpla într-unul din momentele în care stăteai de azi la prânz până a doua zi dimineața. A fost și un moment, în timpul primelor alegeri sau în dezbaterile din Parlament…începuseră cu tensiuni, cu manifestarea de la Piața Guvernului…

Atunci când a fost Partidul Comunist scos în afara legii și după aceea s-a revenit…cu Dumitru Mazilu pe tanc. Imaginea aceea e de neuitat.

Sorin Rugină – Asta dădea și o anumită tensiune și în teritoriu, pentru că oamenii nu știau dacă s-a terminat sau nu. Probleme existau și atunci, trebuia să găsești o soluție acolo. Din fericire, nu s-a întâmplat nimic, niciun atentat, nimic.

Așa este istoria. După 30 de ani, carnetele acelea de partid valorează foarte mult pe o piață a curiozităților.

Sorin Rugină – Sincer să fiu, nu știu unde sunt, dar probabil că au intrat în arhivele Casei Albe.

În Berlinul de Est, în Berlinul fost comunist, există magazine speciale cu foarte multe obiecte din perioada comunistă care sunt foarte prețioase și scoase la vânzare și au un preț ridicat, pentru că turiștii de astăzi, sunt curioși.

Sorin Rugină – Din perspectiva aceasta a creșterii în timp a valorii unor documente pe care istoria le-a scos din uz, sigur că era o investiție foarte bună. Nu aveam spiritul antreprenorial dezvoltat în acea perioadă.

Foarte mulți muzeografi de la Muzeul de Istorie spun că ar trebui să fie și un magazin cu obiecte din acestea, pentru că sunt cerute de cei de pe croazieră. Revin, însă, la acel moment, în care dvs. erați la conducerea Direcției Sanitare.

Sorin Rugină – Nu eram la conducerea Direcției Sanitare, eram reprezentantul în CPUN. La conducerea Direcției Sanitare a ajuns doctorul Sârbu, că eram toți doctori atunci, nu eram profesori, care avea și el un rol important la un moment dat, fiind director al Direcției de Sănătate Publică, facea parte din conducerea Prefecturii.

S-a mai discutat din acel moment despre otrăvirea apei?

Sorin Rugină – Nu, nu, aia a fost pe străzi! Suntem în ianuarie, încep să se așeze structurile, la București sunt acele întâlniri în care încerca să se facă un „draft”.

E manifestația de la București și povestea cu minerii veniți pentru manifestația din ianuarie 28. La Constanța au fost astfel de probleme, cu țărăniștii care începuseră să se organizeze cu partidele de Opoziție?

Sorin Rugină – Nu pot să spun că au fost probleme, e clar că se organizau, dar nu știam foarte clar cine…V-am spus, eram un simplu medic, nu intram în ăsta ca să cunosc că X a fost membru. Un singur coleg de-al meu, care a fost și președinte al PNȚ al filialei locale, și care a fost și director al Direcției de Sănătate Publică și a fost și primar – Cornel Neagoe, un om extrem de bătăios și cred că era important la Revoluție, că dădea suflul acela de schimbare.

Să venim la momentul realizării unui vis pe care Constanța l-a avut demult, dar nu a putut, din pricina faptului că exista Portul și exista teama comuniștilor că tinerii vor fi atrași de vapoarele care vor pleca spre Occident. Eu așa cred, că din acest motiv nu s-a creat un centru universitar puternic.

Sorin Rugină – Se poate să fie una din variante. Nu de teama că ne pleacă tinerii, ci din teama de a ne asuma o chestiune care costă mult. Vorbesc de anul 1968 când s-a înființat Spitalul Județean, echivalent cu Alexandria și cu Craiova. Atunci, ministrul Sănătății, într-o vizită de inaugurare a spitalului a sugerat să facem o Facultate de Medicină. Și a apărut problema Facultății de Medicină la Constanța, la care primul secretar de atunci, tovarășul Vâlcu, a explicat că e complicat, că trebuie să dea case la profesori și mai bine face un turn de televiziune la Tuzla, ceea ce a fost o realizare, indiscutabil, dar s-au oferit ceilalți de la Craiova care au creat o voință comună în ’68, că în ’70 au și dat admitere, în care au oferit pentru această Facultate de Medicină, inclusiv Casa lor Albă, cum ar fi, deci, sediul Consiliului Județean. Noi n-aveam spații. Facultatea de Medicină de la Craiova trebuia să fie la Constanța. Ăsta e un lucru cert. Spiritul academic, ca să facem o universitate, a revenit celorlalți membri ai corpului academic.

Partea aceasta și ușor întunecată și haosul pe care l-am trăit cu toții în acele zile, chiar până la 15 martie, și confuzia care a fost. A urmat etapa 1990 în primăvară. Au fost foarte multe lucruri, dar la Constanța încep să se petreacă lucruri bune și ia ființă Univeritatea.

Sorin Rugină – Ea n-a luat ființă peste noapte. Ideea este că Institutul Pedagogic, a fost prima instituție de învățământ superior prin 1961. Ulterior, s-a adăugat și Institutul de Subingineri, care era o formă de pregătire incompletă pentru că nu era nevoie de ingineri peste tot. Acolo exista un nucleu de cadre universitare, iar acești oameni își doreau mai mult, pentru că puteau mai mult, pentru că erau absolvenți de Universități Tehnice la București. Erau oameni care au simțit mediul academic și exista un grup de inițiativă la care s-au adăugat, având în vedere episodul pe care vi l-am povestit din 1968 cu spitalul, și partea medicală, susținută de directorul Direcției, de profesorul Vasile Sârbu, un vizionar care știa și istoria și putea. Era și dânsul la o vârstă a construcției în care dorim să facem, și trebuie să valorifici orice moment care îți dă posibilitatea să construiești și să schimbi ceva. Într-o ședință paralelă cu ședința Prefecturii, mi-a transmis dacă apare problema Universității, începuseră mișcările, în afară de mișcările revoluționare, și grevele. Una dintre grevele de la Ministerul Educației era făcută de studenții mediciniști care obținuseră medii cu care nu intrau la București, dar el fusese precedat de un alt episod, pentru că nu s-ar fi escaladat această grevă, dacă la Târgu Mureș, la o manifestare mai redusă, Ministerul Educației acceptase să înmatriculeze la Medicină și cu media 6 și cu media 5, pentru că s-a invocat discriminarea, dar se făcuse un precedent. Și atunci, cei din București s-au încăpățânat să continue greva solicitând suplimentarea de locuri. Și atunci a apărut această oportunitate care eu cred că s-a valorificat la o idee care…dar asta e Revoluția, se putea orice atunci sau se putea încerca orice. Și ce s-a încercat neortodox, s-a reușit.

Acei tineri dăduseră examen la facultate la București și au picat că era numărul de locuri limitat.

Sorin Rugină – Aveau medii foarte bune. Comitetul acesta de inițiativă condus de profesorul Adrian Rădulescu, s-a dus la București să facă demersuri. S-a întors destul de dezamăgit și dânsul transmitea mâhnirea. A spus cu mare mâhnire că Bucureștiul nu ne lasă să facem universitate. La un moment dat l-am întrebat dacă este important cu ce începem universitatea? Să începem cu Medicina. Toată lumea s-a trezit în ședință și am zis să începem cu studenții de la București. Îi preluăm noi și facem Facultate de Medicină. În momentul ăla, a sărit ca un arc domnul Gheorghe Dumitrașcu: eu merg cu domnul doctor! Oamenii au luat cu titlu de neîncredere, pentru că părea o nebunie. Ea a prins contur în momentul în care am avut aliați. Împreună am semnat primul act în care solicitam înființarea Facultății de Medicină la Constanța și care a ajuns pe masa lui Petre Roman. Au început demersurile. Odată cu noi au cerut și cei din Suceava, Oradea și când s-a dat Hotărârea de Guvern, aici s-a înființat Facultatea de Medicină. Nu e ușor să faci o Facultate de Medicină. Am făcut și eu parte dintr-o delegație care a mers la Ministerul Educației. Profesorul Sârbu, ca director de Direcție a zis că trebuie să mergem împreună la București, că la minister…Era ministrul adjunct, profesorul Cornea, profesor de Limba Română…ne-a luat cam de sus, cum să începem cu Facultatea de Medicină? I-am explicat că nu suntem oricine – dânsul este directorul Direcției de Sănătate Publică și eu sunt șeful comisiei, adică eram autorități, la nivel de Sănătate eram vârfurile. S-a mai schimbat un pic tonul și ne-a întrebat cum vrem să facem și i-am spus că începem cu greviștii. Cum cu greviștii, a întrebat? Păi, vă facem un serviciu. Cum? N-ați aprobat dvs. să intre cei cu media 6? Ăștia sunt copii care au intrat cu media 9, au picat cu media 9! Au început să vină comisiile să vadă ce spații avem. Școala de partid, cu restaurantul Astoria, promiseseră toți că îl vor da Facultății de Medicină. Noi așa am promis celor de la București și au zis că dacă luăm această clădire, care avea cămine, vin și ei aici. Au venit de la București, am fost la Universitatea veche, era profesorul Rășanu, Dumnezeu să îl ierte! Ne-a arătat aparatura, că în primii ani faci aparatură, chimie, biochimie. Au văzut că aveam laboratoare, dar au spus că nu avem profesori. Noi aveam în antecameră pe profesorul Ulmeanu, viitorul profesor Ulmeanu care venise de la Craiova și pe Andrei Iacobaș care era un ilustru șef de lucrări de biofizică. Le-am zis că profesorii sunt la ușă și nu ai ce să zici când vii cu oameni care aveau o reputație. Totuși, erau cineva în universități. Profesorul Ulmeanu a spus că mai are un băiat la Iași. Și așa a venit și profesorul Bordei care era asistent. Cei de la București au spus că ei sunt de acord să începem peste vreo trei ani. Oamenii ne tratau ca pe niște aventurieri. A fost o aventură până la urmă, dar o aventură care a reușit fără victime colaterale.

Ce țin eu minte e că acești tineri nu au avut vacanță.

Sorin Rugină – Asta a fost și condiția. Din comisia care a fost la București făcea parte și profesorul Frunză care era inspector adjunct și care a fost Decan la noi. Era și profesorul Leon care preda Engleza. Am ajuns la masa finală la minister, ne-am așezat cu toții la masă. În fața ministerului mai erau doi tipi – un băiat și o fată, erau candidați și s-au asezat și ei în capul mesei și era discuția cu ministrul Șora care a scultat, zicea că poate nu e bine să începem acum, ci mai încolo. Noi fremătam, dar stăteam cuminți. Sigur, nu eram doar noi acolo, probabil fuseseră intervenții la niveluri foarte înalte, copiii care căzuseră nu erau copiii oricui, părinții au făcut un curent de opinie pe la București…

Cum se spune astăzi, era un lobby puternic!

Sorin Rugină – Foarte bine ați numit această chestie și într-o disperare de cauză sau într-un final au zis bine, să facem o Facultate de Medicină. Acum apare și partea anecdotică. S-au ridicat și cei doi pe care nu îi știa nimeni, fata și băiatul și întreabă cu ei ce se întâmplă? I-am întrebat ce e cu ei și si au zis că sunt de la Biologie și atunci au spus că facem și Facultate de Biologie. Dumnezeu îmi este martor. Am ieșit în hol și trebuie să numim un Decan.

A fost așa de simplu?

Sorin Rugină – Asta e revoluția! Se pot întâmpla evenimente la care nu visezi niciodată. Faci o presiune și după aia nimeni nu rezistă. N-are timpul necesar fiecare să acționeze cu efecte colaterale. A apărut și Biologia, odată cu Medicina. Ne-am gândit la profesorul Bavaru, după care a ajuns și Rector. Medicina a fost cu Bilogia. Nu vă spun cum au evoluat ulterior, ci cum a început totul. Medicina și-a dat drumul exact în martie, când a fost inspirația să o legăm cumva, că ulterior s-a numit, că în ’90 nu era Universitatea „Ovidius”, era Universitatea din Constanța. A fost și profesorul Mincu care a făcut lobby la București.

Cum a apărut ideea poziționării noului sediu al Universității, sediul din Campus, care aș zice eu, că este unul dintre cele mai frumoase din țară!

Sorin Rugină – Din nefericire nu este ce ne-am propus noi. Când te duci la minister trebuie să ai infrastructură și o viziune. Ce facem cu Medicina? Unde avem spitale? Aveam proiect de Spital de Dermatologie, proiect de Spital Materno-Infantil pe care le puteam construi, puteam obține finanțare. Pentru Campus, am și acum în birou, o hartă foarte mare în care Campusul era de la Lac, unde suntem acum, până la intrarea în Constanța, la barca aceasta, care avea 7 corpuri – vile pentru profesori, cămine pentru studenți. Asta se întâmpla în ’90 când ne duceam la minister. Ne-a ajutat foarte mult un economist, se numea Tudoran, care ne-a schițat imediat buget, toate chestiunile acestea. Au început retrocedările și vedeți ce a apărut pe lângă Universitate. Ulterior, domnul Marin Voicu a ajutat ca noi să fim proprietarii acestei zone de 20 ha pe care o avem acolo.

Nu mi-ați spus cum ați pierdut Cantina Partidului și sediul Partidului!

Sorin Rugină – Am pierdut Cantina Partidului pentru că la un moment dat, sub presiuni, domnul prefect, să-i fie țărâna ușoară,  a zis că nu poate să ne-o dea nouă, că cei de la Marină au apărat Prefectura. Și așa se duce la cei de la Marină. După aceea s-a dezvoltat și rețeaua de presă. Aș putea să vă spun primele interviuri date de trei studenți eminenți de la Universitatea de Marină, adică Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Sorin Strutinski. Eram eu și cu Gheorghe Dumitrașcu și au pus niște reportofoane, era o noutate. Și profesorul Dumitrașcu îi întreba dacă vor să înregistreze. Noi nu eram obișnuiți. Au făcut interviuri, a apărut ziarul „Contrast” și s-au dezvoltat. Se vedea că era latura mult mai revoluționară. Așa au primit acea clădire. Ei s-au dezvoltat pe un învățământ de nișă. Un elev de la ei, care era membru în Consiliu a venit la mine și m-a întrebat dacă eu chiar cred că o să se realizeze și i-am spus că da, că s-a creat un curent de opinie și e o voință, că de aia s-a și făcut, altfel nu se mai făcea în vecii vecilor. A fost prima dată și de aia zic că a fost revoluție, că toată lumea a vorbit la unison, s-a lucrat la unison și s-au bucurat, pentru că avea nevoie Constanța de așa ceva. După ce s-a aprobat, a venit studentul la mine și m-a felicitat, că nu credea că o să se întâmple. A fost revoluție în gândire. Am realizat probabil ceea ce n-am fi visat. Am putut.

În toți acești 30 de ani, s-ar fi putut face ceva altfel?

Sorin Rugină – Imediat după ce realizezi un lucru, creezi efecte colaterale. S-a înființat Universitatea, s-a diversificat, s-au împărțit facultăți și am ajuns o Universitatea foarte înfloritoare care îi deranjează pe unii, că din punct de vedere managerial nu e sustenabilă, dar avem o ofertă educațională extraodinară. S-au realizat niște lucruri foarte mari, dar puteam să fim mult mai departe. La un moment dat, ritmul și unitatea au scăzut, au apărut diverse incidente. În general, toate structurile create după Revoluție au apărut, dacă vreți, o exacerbare a părerii personale, o proastă înțelegere a democrației. Pe scurt. Vin din China și eu încă mă frământ ce am câștigat la Revoluție și ce am pierdut. În China este comunism, dar ei se îndreaptă spre un capitalism deosebit. Problema este așa, este disciplină. De ce China este unde este? Este disciplină. Am fost în America. În America este disciplină. Este o dictatură a legii. Este cea mai democratică țară, dar disciplina peste tot este factorul comun. Noi ce am câștigat la Revoluție? Am scăpat de comuniști, teoretic, cei de la vârf, că ei mai trăiesc printre noi, dar am pierdut disciplina. Disciplina în instutții e cea care ne ține…

Foarte pe scurt într-o singură frază! Ce v-ați fi dorit mai mult pentru Universitatea „Ovidius”, la 30 de la Revoluție?

Sorin Rugină – Universitatea „Ovidius” ar fi putut să fie o universitate cu un iz academic nepătat. Eu am ajuns Rector tocmai pentru că am venit într-un moment dificil și am venit tocmai pentru că am știut cum s-a înființat Universitatea. Sloganul mandatului meu a fost: Punct și de la capăt! Arc peste timp. Eu știu ce am semnat cu profesorul Dumitrașcu și ce am gândit noi despre Universitate. Noi am fi putut să păstrăm această emblemă a curățeniei a ceea ce trebuie să fie mediul academic.

Realizator – Steliana Bajdechi / Redactor online – Doina Sîrbu / Foto – arhivă