Simona Halep va juca în turneul de la Adelaide, înaintea celui de la Melbourne
Publicat de Claudiu Dobrescu, 23 decembrie 2019, 07:24
Tenismena constănțeană Simona Halep, locul 4 în clasamentul WTA, a încheiat perioada de pregătire de la Dubai.
Simona va începe noul sezon competițional la Adelaide (turneu care va debuta la 12 ianuarie), după care va pleca la Melbourne, pentru a participa la primul turneu de Grand Slam din 2020, Australian Open (care se va desfășura în perioada 20 ianuarie – 2 februarie).
Din echipa Simonei Halep fac parte antrenorul principal, australianul Darren Cahill, secundul Artemon Apostu-Efremov, Teo Cercel (preparator fizic) și Cosmin Diaconeasa (fizioterapeut).
Text-Claudiu Dobrescu /Foto FACEBOOK FRT