30 de ani de la Revoluţie | Constănţenii, victime într-un război cu presupuși teroriști, în decembrie 1989

Publicat de , 22 decembrie 2019, 12:42

În perioada 22 decembrie 1989 – 12 ianuarie 1990, 30 de persoane au decedat la Constanţa şi 88 au fost rănite, iar la nivel național aproximativ 1.000 de români au murit după fuga cuplului dictatorial. Dictatura fusese înlăturată, însă pe străzile din marile orașe se instala psihoza teroriștilor și începea să se tragă. Militarii, mulţi dintre ei foarte tineri, fără experienţă, au fost cuprinşi de teamă şi au început să tragă ori de câte ori considerau că sunt în pericol. Pentru că, teoretic, teroriştii pândeau aproape la tot pasul.

În 1989, la 22 decembrie, se prăbușea dictatura comunistă. În țările est-europene se produseseră deja schimbări. „În România rămăsese singurul regim stalinist, un regim care distona puternic cu schimbările care se petrecuseră deja în mai toate țările est-europene. În Polonia, aveam deja încă din septembrie un Guvern non-comunist, în toate celelalte țări se produsese transferul către aripile reformiste ale partidelor comuniste, unele dintre ele, așa cum e cel din Ungaria, acționând în deplină consonanță cu cei care încurajau schimbările politice în această parte a Europei. Iar în URSS Gorbaciov se străduia din răsputeri să salveze Uniunea Sovietică și regimul renunțând în fiecare zi la câte unul din prerogativele de care se bucurase până atunci Partidul Comunist. Pe scurt, era o perioadă de avânt al libertăților și cu atât mai grea și mai apăsătoare era, în acele momente, situația din România, unde Ceaușescu nici măcar nu-și pusese problema unor schimbări de ordin politic sau economic autentice“, explică istoricul Cosmin Popa.

Fuga dictatorului

22 decembrie 1989 a rămas în istorie ca ziua înlăturării dictaturii. La primele ore ale zilei, marile uzine din Bucureşti îşi încetează activitatea.  Manifestaţiile împotriva dictaturii capătă amploare. Grupuri masive de muncitori de pe marile platforme industriale bucureştene au ocupat centrul Capitalei. În jurul orei 10.00, Nicolae Ceauşescu anunţă că generalul Milea, ministrul Apărării, s-a sinucis şi îl califică drept trădător.

La aflarea veştii, oamenii pornesc spre centrul oraşului, iar trupele mecanizate din Bucureşti se îndreaptă spre cazărmi. Oamenii scandează „Armata e cu noi“ şi ocupă Piaţa Republicii. O parte din manifestanţi pătrunde în Comitetul Central.

La ora 12.06, elicopterul cu soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu decolează de pe clădirea Comitetului Central al PCR. În jurul orei 15.30, ei sunt arestaţi lângă Târgovişte.

Românii află de la televizor că „dictatorul a fugit“, iar puterea este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Entuziasmați, oamenii ies pe străzi. Foarte curând, însă, sentimentul de fericire și libertate avea să fie înlocuit de frică.

Urmează trei zile de confruntare cu presupuşi terorişti, niciodată indentificaţi, în marile oraşe, printre care şi Constanţa, soldat cu numeroase victime.

Haos pe străzile din Constanța

În zilele de după 22 decembrie 1989, 30 de persoane au decedat la Constanţa şi 88 au fost rănite, cele mai multe în haosul creat după căderea întunericului.  Informațiile ce anunţau pericolul terorist au creat haos, iar mulți români au căzut sub ploaia de gloanțe.

Militarii, mulţi dintre ei foarte tineri, fără experienţă, dar trimiși să apere țara de teroriști, au fost cuprinşi de teamă şi au început să tragă ori de câte ori considerau că pericolul e iminent. Pentru că, teoretic, teroriştii pândeau la tot pasul. Iar informaţiile ajugeau la ei pe cale oficială, spune colonelul în rezervă Remus Macovei, la acea vreme comandant de batalion.

„Dau exemplul a trei ofițeri din trei garnizoane diferite. Din Constanța, din Mangalia și din București! Nu se cunoșteau între ei. În declarațiile pe care le-au dat la Parchetul Militar, toți relatează faptul că primirea acestor informații se făcea doar pe firul militar. Deci, primirea acestora parcă de desfășura după un plan existent mai dinainte. (…) Și noi, cu soldații noștri neinstruiți, abia veniți de la muncile agricole, sau cu elevii de la Academia Navală din Constanța…două mii de elevi scoși în stradă care erau total neinstruiți, abia trăseseră la o ședință de tragere…oamenii ăștia în stradă au fost victime sigure a dezinformării, a psihozei care s-a creat despre teroriști. Din cauza aceasta, la Constanța, toți cei care au murit și toți cei care au fost răniți sunt victime ale acelei diversiuni. Nu a existat niciun militar care să tragă voit în vreo persoană“, a declarat Remus Macovei, în studioul Radio Constanța.

În timpul Revoluţiei au fost înregistrate victime nu doar în municipiul Constanţa, ci şi la Mangalia, Cernavodă, Basarabi, Agigea, Eforie Nord, Tuzla, Valu lui Traian, Schitu, Ion Corvin, Mihail Kogălniceanu, Neptun.

La Constanţa, Gara a fost unul dintre punctele fierbinţi. Remus Macovei îşi aminteşte că, în seara de 22 decembrie, detașamentul său a fost trimis să  apere Centrul Energetic Feroviar, din Constanța. „Mi s-a părut ciudat că toată Gara era ocupată de militari elevi la Academie care primiseră ordin să apre gara. Erau tineri în anul I, care abia trăseseră o singură ședință de tragere. (…) În ziua următoare, pe la ora 17:00, a venit Acceleratul de București. Toți călătorii care coborau din tren trebuiau verificați. CFSN a trimis niște tineri care trebuiau să verifice toți călătorii care veneau de la București pentru că ni se spunea că teroriștii trebuiau să acționeze în Constanța, în mod deosebit în zona Portului. Am început să dirijăm călătorii către tunelul din Gară, unde se afla un grup de marinari care să-i verifice. La un moment dat, s-a auzit un foc de armă. De la nenorocitul ăla de foc de armă a început o canonadă, de nu mai știai ce se întâmplă. Toți elevii de la Academie au tras până și-au consumat toată muniția, de la 17:00, până în jur de ora 20:00. Toată nenorocirea s-a întâmplat pe fondul întreruperii iluminatului în gară. De la mine din detașament, n-a tras decât un locotenent major. La final, când s-a terminat totul, mi-a spus că a omorât un terorist și încă unul era rănit. Unde mi-a arătat el nu era nimic și nici urmă de sânge. Am vorbit cu căpitanul de la Marină, dacă are ceva victime. Mi-au spus că nu e niciun mort sau rănit. Ulterior, în urma cercetărilor pe care le-a făcut Parchetul, apar ca fiind omorâte trei persoane. Dar eu, în momentul acela, la momentul fierbinte, n-am văzut absolut nimic!“, a relatat Remus Macovei, într-unul din interviurile acordate Radio Constanţa.

Un accident bizar a avut loc în acele zile la Ion Corvin, în judeţul Constanţa. În ziua de 24 decembrie, echipajele elicopterelor 82 şi 89, ambele de o o unitate militară din Tuzla, au primit misiunea de a face cercetare aeriană în zona Adamclisi. „Au decolat la ora 08.05, au verificat zona ordonată şi nedescoperind nimic deosebit, se pregăteau de întoarcerea în unitate. În jurul orei 8.30 elicopterul 89 s-a prăbuşit, întregul echipaj pierzându-şi viaţa. Conform Parchetului Militar Constanţa, cauza acestui accident ar fi fost o defecţiune tehnică sau o eroare de pilotaj. Militarii din UM02010 Tuzla sunt convinşi că elicopterul a fost doborât de o rachetă AA trasă de militarii de la UM 01457 Medgidia, dar Parchetul Militar nu a descoperit indicii care să confirme această ipoteză“, scrie Remus Macovei în volumul intitulat sugestiv „La Revoluţie se şi moare, nu-i aşa?“.

Lupta cu teroriști invizibili

Constănţenii au căzut victime într-un război cu inamici nevăzuţi, pentru că au refuzat să se supună somaţiilor sau, pur şi simplu, pentru că au trecut printr-un loc anume la momentul nepotrivit. În multe cazuri, a fost vorba despre militari care s-au împuşcat între ei. „Apărea informația: «E un terorist acolo!» și un pluton era trimis acolo! Se ducea plutonul, nu era nimic dar, din întâmplare, se întâlnea cu alt pluton şi începeau tragerile“, îşi aminteşte Remus Macovei.

Printre cele 30 de victime de la Constanţa se numără şi un copil de numai cinci ani. În seara de Crăciun, militarii aflaţi în zona depozitelor ICRA din Constanţa au tras asupra maşinii în care se afla copilul, alături de părinţi, pentru că tatăl acestuia ar fi refuzat să oprească la somaţii.

Numărul victimelor ar fi putut fi mult mai mare, sugerează cei care fuseseră trimiși, în acele zile, să apere țara de teroriști. Corneliu Mocanu, Șef de Stat Major al Batalionului 162 de Apărare Aeroport, la acea vremea, relatează un moment ce l-a marcat profund. El spune că de La Bucureşti primise informaţia că teroriştii au făcut victime la Brăila, s-au urcat în trei autobuze şi se deplasează către Hârşova. Dispoziţia era clară – teroriştii trebuie împiedicaţi să ajungă la Aeroport sau la Constanţa. Relatarea sa este elocventă pentru dezinformarea din acele zile. „Când am ajuns în Bălcescu, la intrarea în Bălcescu, primesc de la punctul de comandă: «fiți atenți, am primit informația că teroriștii intră în Bălcescu!»  Într-adevăr, în partea opusă, dinspre Hârșova, intrau două autobuze!  Normal, subordonații mei m-au întrebat – «Ce fac? Deschid focul?» Eu acum pot să spun multe și nevrute, dar atunci a fost ca un instinct normal, ca la un poligon de tragere. Te gândeai să nu moară oameni nevinovați. Dacă nu sunt ăștia? Și atunci am decis să îi blochez, am înaintat, i-am blocat…când s-au oprit și autobuzele și am îndreptat mitralierele de pe transportor către aceste autobuze, i-am spus ochitorului de la mitraliere ca nu cumva să se piardă cu firea, să deschidă foc, decât dacă îi fac semn eu sau dacă vede că m-au împușcat, m-au lichidat pe mine. M-am îndreptat către autobuz, am cerut documentele la șofer“, relatează el.

Avea să constate că în autobuze se aflau doar civili. „Prima cursă de pasageri era Hârșova – Constanța. Asta o rețin. A doua, mi se pare, era Horia – Constanța! Și copiii și cei maturi erau îngroziți când au văzut mitralierele, și-au dat seama ca nu e de glumit, dar copiii au văzut tancul, transportorul blindat, râdeau, nu erau stresați. Am cerut câteva buletine. Erau oameni ai locului, mi-am cerut scuze și le-am dat drumul. Când am ajuns la aeroport, colegii, subordonații subofițeri mi-au spus bine că nu s-a întâmplat nimic, că la Otopeni au măcelărit tura de serviciu de la aeroport!“, îşi aminteşte Corneliu Mocanu.

Şi Remus Macovei, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor Regina Maria – filiala Constanţa, pe atunci comandant de batalion în Regimentul 34 Mecanizat „Constanța“, din Topraisar, îşi aminteşte o întâmplare similară.

„Exact la fel s-a întâmplat și la Medgidia. Cei de la Regimentul Mecanizat au primit o informație că o coloană de teroriști cu autobuze se deplasează de la Cernavodă spre Medgidia pe drumul tehnic la Canalului, adică drumul neasfaltat care e pe marginea Canalului. Au dispus o companie într-un loc care nu mai permitea trecerea coloanei, aveau cu ei inclusiv AG9 – aruncătoare de grenade împotriva blindatelor și se întunecase. A apărut coloana de mașini. Comandantul dispozitivului – maiorul Tomescu Constantin. Le-a dat ordin la ai lui, eu mă duc, îi opresc, îi verific, dacă e ceva executați „foc”! S-a dus, erau muncitori care lucrau la Nucleară și ei fuseseră informați că pe Șoseaua Națională nu pot trece că sunt acțiunile teroriștilor și au fost îndrumați către acel loc“, relatează Remus Macovei.

Dezinformarea a creat haos și victime

Colonelul în rezervă Remus Macovei consideră că principalul factor care a dus la apariţia unui număr atât de mare de victime a fost dezinformarea ce a creat o adevărată psihoză în ceea ce priveşte teroriştii. Mesajele erau transmise în principal prin intermediul televiziunii publice.

De ce au crezut românii orbeşte în mesajele transmise în acele zile? „Era o derulare-fluviu a unor mesaje de multe ori contradictorii, a unor personaje pestrițe, a unor încurajări, a unor mobilizări, a unor personaje despre care nimeni nu știa mai nimic, despre care nu înțelegea nimeni nimic, dar care păreau că au sens, în contextul acelor mari schimbări și al acelor evenimente. Oamenii credeau acele mesaje, pentru că erau singurele mesaje, și pentru că păreau că vin din inimă! Păreau foarte autentice. Și în momentul de față, studii făcute pe tineri și pe adolescenți arată că aceștia nu caută neapărat veridicitatea informației, ci caută autenticul. Atunci când tinerii se întâlnesc cu o situație pe care o cataloghează ca fiind autentică, au tendința să o valideze. Bănuiesc că noi am fost o națiune care a considerat că se găsește în fața unei situații autentice, spre deosebire de situațiile perfect controlate și orchestrate, cu care eram obișnuiți în perioada comunistă. Cumva, a fost un fel de izbucnire a autenticului, după o perioadă de înlemnire scenică de un deceniu și mai bine“, spune conf. univ. dr. Raluca Petre, coordonatorul Specializării Jurnalism din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Ovidius.

Prețul libertății

Așadar, libertatea a fost obținută cu prețul a peste o mie de vieți, multe dintre acestea rezultate din acțiuni ce nu au fost lămurite încă. Cine s-a gândit că în România ar fi fost posibilă o schimbare de regim fără victime avea să se înşele, spune Cosmin Popa, cercetător în cadrul Institutului de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române.

„Aceste regimuri au fost instalate prin violență, s-au menținut la putere prin violență, exercitată fie direct, fie prin mijloace armate, fie printr-o distribuție atent organizată politic, gândită, a resurselor. Era undeva logic ca el să nu predea pârghiile puterii fără victime. De altfel, Ceaușescu nu și-a pus niciodată problema unor schimbări politice, interpretând orice act de opoziție, orice act de frondă ca fiind o înscenare a unor servicii secrete, a unor țări potrivnice regimului lui“, a declarat Cosmin Popa.

Redactor online: A. Enache / Foto: Arhivă Agerpres