Se închide secția exterioară de recuperare de la Eforie Sud
Publicat de Doina Sirbu, 20 decembrie 2019, 14:21
Secția exterioară de recuperare de la Eforie Sud se închide astăzi! Reprezentanții Spitalului de Urgență Constanța au anunțat că ultimii pacienți sunt externați în cursul acestei zile, urmând să rămână funcțional doar ambulatoriul de specialitate.
„Activitatea este oprită temporar pentru că demarăm consolidarea și apoi modernizarea. Trebuie să găsim o formulă rapidă, utilizarea unor containere acreditate medical, care să ne permită să avem un număr de 35-40 de paturi”, a declarat managerul Spitalui Județean, dr. Cătălin Grasa.
Reprezentanții Spitalului de Urgență au precizat că măsura extremă de închidere a secției de la Eforie Sud a a fost luată din cauza condițiilor improprii în care erau ținuți bolnavii. Clădirea, construită în anul 1908, are acoperișul distrus și necesită reparații capitale. Imobilul avea deja închis etajul I, iar la parter mai erau câteva saloane cu 40 de locuri.
Realizator – Cătălina Radu / Redactor online – Doina Sîrbu / Foto – pixabay.com