Astăzi are loc tragerea la sorți pentru șaisprezecimile UEFA Europa League
Publicat de Claudiu Dobrescu, 16 decembrie 2019, 10:57
Astăzi de la ora 14.00 la Nyon va avea loc tragerea la sorți a partidelor din șaisprezecimile UEFA Europa League.
Evenimentul va fi transmis în direct la Digisport 1.La tragerea la sorți vor participa cele douăsprezece câștigătoare de grupe, cele douăsprezece formații clasate pe locul 2, dar și opt echipe venite din UEFA Champions League (poziția a treia din grupe).
CFR Cluj este una dintre echipele calificate în această fază a competiției europene și s-a calificat din Grupa E, de pe locul al doilea, cu 12 puncte (după Celtic Glasgow care acumulase 13 puncte).
În Liga I la fotbal, campioana României joacă astăzi pe teren propriu cu Astra Giurgiu, de la ora 20.00, partida din etapa a-XXI-a a campionatului.Formația clujeană este pe locul 2 în clasament cu 38 de puncte, iar Astra este lider cu 40 de puncte.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK UEFA