Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 2 decembrie

Calendarul zilei – 2 decembrie

Publicat de Codrin RAITA, 2 decembrie 2019, 05:34 / actualizat: 2 decembrie 2019, 13:37

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* Şedinţă solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru celebrarea Zilei Naţionale a României (1 dec.), în cadrul căreia urmează să susţină alocuţiuni, şeful statului, Klaus Iohannis, preşedinţii celor două Camere, Teodor Meleşcanu (Senat) şi Marcel Ciolacu (Camera Deputaţilor), premierul Ludovic Orban şi reprezentanţii grupurilor parlamentare – ora 14:00

– Senat

* ora 12:30 – Şedinţa pregătitoare a Biroului Permanent

* ora 13:00 – Şedinţa Biroului Permanent şi ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 13:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – Lucrări în plen

– Camera Deputaţilor

* ora 13:00    – Şedinţa Biroului Permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 13:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* ora 16:30 – Activitate în comisiile parlamentare

– Ambasade

* Ambasada Franţei şi Institutul Francez din România organizează un concert de excepţie pentru a celebra prietenia franco-română, un dialogul muzical dintre ambasadoarea Franței, Michèle Ramis și maestrul român Dan Grigore – ora 19:00, la sala Elvire Popesco, Bd. Dacia nr.77

– Cultură

* Sărbătoarea Subcarpaţi 2019 are loc la Arenele Romane, începând cu ora 20:00

* Pentru prima dată în România, are loc evenimentul rock-simfonic „Rock the Opera – Bucharest” – ora 20:00, la Sala Palatului. Sunetul unei orchestre filarmonice complete va fi combinat cu cei mai buni muzicieni rock, cele mai bune voci, printre care şi cea a lui Joe Lynn Turner, fost vocalist al Deep Purple și Rainbow. Cele mai mari hituri rock clasice de la Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Led Zeppelin, AC / DC, U2 vor fi prezentate într-un mod inedit

* Madrid: Ziua Națională a României va fi sărbătorită printr-un concert susținut de pianistul spaniol Josu de Solaun și soprana româncă Rodica Vică, la Cazinoul din Madrid, organizat de Ambasada României în Regatul Spaniei și Institutul Cultural Român de la Madrid

* Praga, Polonia: Institutul Cultural Român de la Praga și Arhiva Națională de Filme a Republicii Cehe prezintă proiecția filmelor lui Andrei Ujică și sesiuni de Q&A ale regizorului la NFA Cinema Ponrepo/ National Film Archive (Bartolomějská 11, 110 00, Praga 1, Republica Cehă). Programul proiecțiilor este următorul:

  • Astăzi, ora 19:30 – „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” (coproducție România-Germania, 2010, 180 min);
  • 3 decembrie, ora 20:30 – „Videogramele unei revoluții” (coproducție Germania-România, 1992, 106 min), realizat în 1992, împreună cu Harun Farocki;
  • 4 decembrie, ora 20:30 – „Out of the Present” (Germania, 1995, 95 min).

* Roma: În perioada 2 – 31 decembrie 2019, Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din România, filiala Oradea, organizează Expoziția de Artă vizuală „De la Est la Vest”, realizată de către un grup de 43 de artiști cu un portofoliu de 30 de lucrări de pictură, grafică, textile și 13 lucrări de scuptură, ceramică și instalații

 

– S-a întâmplat într-o zi de 2 decembrie

* Se împlinesc 1505 ani (514 î.H.) de la prima atestare documentară a geto-dacilor, de către istoricul grec Herodot din Halicarnas, părintele istoriei care-i descria pe geto-daci „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, singurii care „luaseră hotărârea îndrăzneaţă” de a-l înfrunta pe temutul rege persan Darius I

* Cu 318 ani în urmă (1701), printr-un edict imperial, românilor din Transilvania li se lăsa libertatea de a îmbrăţişa una din cele patru religii „recepte” (catolică, luterană, calvină şi unitariană) sau de a păstra credinţa ortodoxă (2/12)

* Se împlinesc 215 ani (1804), de când, la Catedrala Nôtre Dame din Paris, Napoleon Bonaparte a fost încoronat Împărat al Franței (1804-1814 și 1815), în prezenţa Papei Pius al VII-lea. Napoleon Bonaparte s-a născut la 15 august 1769 la Ajaccio, în Corsica. În 1802, a fost numit consul pe viață, iar în mai 1804 a fost proclamat împărat al francezilor, sub numele de Napoleon I, la 2 decembrie 1804 având loc încoronarea sa. Învins, însă, definitiv la Waterloo (1815) de armatele coaliției europene, a fost silit să abdice pentru a doua oară și a fost deportat în Insula Sf. Elena, unde a murit, la 5 mai 1821. În 1840, rămășițele sale pământești au fost aduse cu o fregată în Franța și apoi depuse, la 15 iulie 1840, într-un cadru solemn, în Catedrala Domul Invalizilor din Paris

* Acum 214 ani (1805) a avut loc Bătălia de la Austerlitz, în care armata lui Napoleon, în inferioritate numerică, a învins o armată ruso-austriacă comandată de țarul Alexandru I, desfășurată în estul Cehiei de astăzi, lângă actualul oraș Brno. Victoria de la Austerlitz a dus la forţarea Austriei să semneze Tratatul de la Pressburg cu Franţa şi la retragerea ruşilor în teritoriul lor

* Cu 196 de ani în urmă (1823), în mesajul anual către Congres, preşedintele SUA, James Monroe (1817-1825) a lansat programul de politică externă a ţării (care-i va purta numele, „Doctrina Monroe”), care condamna orice intervenţie europeană în afacerile interne ale Americii şi viceversa

* Acum 174 de ani (1845), se înfiinţa, la Paris, „Societatea Studenţilor Români”, în frunte cu Ion Ghica (preşedinte), C. A. Rosetti şi Scarlat Vârnav (secretari). Societatea a organizat în capitala Franţei o Bibliotecă română (1846) şi a militat pentru unitatea politică a Ţărilor Române. Acest fapt istoric a stat şi la baza înfiinţării Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) în ianuarie 2009, organizaţie care întruneşte astăzi peste 4.000 de tineri români din întreaga lume (2/14)

* Cu 171 de ani în urmă (1848) urca pe tron Franz Joseph I de Habsburg (1830-1916), împărat al Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-1916). În timpul domniei sale, Franz Joseph I a înăbuşit Revoluţia de la 1848-1849 din Ungaria şi Transilvania şi a reprimat mişcările naţionale din Imperiul Habsburgic, restabilind absolutismul. În timpul său, în anul 1867, s-a creat statul dualist Austro-Ungaria. A participat la înfăptuirea Triplei Alianţe (bloc politic şi militar constituit, în 1882, prin aderarea Italiei la Alianţa dintre Germania şi Austro-Ungaria, încheiată în 1879) şi a dus o politică expansionistă în sud-estul Europei

* Se împlinesc 170 de ani (1849), de la constituirea, la Paris, a Asociaţiei Române pentru Conducerea Emigraţiei, care milita pentru împlinirea idealurilor Revoluţiei de la 1848. Asociaţia era condusă de un comitet format din Ion Ghica, Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti şi Dumitru C. Brătianu

* Se împlinesc 155 de ani (1864), de când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Codul Penal (intrat în vigoare la 1.V.1865), alcătuit după modelul Codului Penal francez (din 1810) şi al Codului Penal prusian (din 1851). Documentul avea la bază, totodată, şi unele legi penale autohtone (2/14)

* Acum 123 de ani (1896), avea loc inaugurarea clădirii Teatrului Naţional din Iaşi. Deschiderea stagiunii a avut loc a doua zi, 3 decembrie, cu piesa „Fântâna Blanduziei”, de Vasile Alecsandri

* Cu 118 ani în urmă (1901) apărea la Bucureşti, (până la 27.VI/10.VII.1910), revista literară săptămânală „Sămănătorul”, avându-l ca promotor şi ideolog principal pe Nicolae Iorga. La conducerea revistei s-au aflat, succesiv, Alexandru Vlahuţă, George Coşbuc, Nicolae Iorga, Dimitrie Anghel, Şt. O. Iosif, Mihail Sadoveanu ş.a. (2/15)

* Cu 92 de ani în urmă (1927), avea loc Adunarea Generală de constituire a Asociaţiei Presei Sportive din România, în prezenţa ziariştilor profesionişti din întreaga ţară. Cu acest prilej s-a votat şi statutul asociaţiei, din care reţinem că aceasta avea ca scop: „Ocrotirea intereselor morale şi materiale ale ziariştilor sportivi, strângerea relaţiilor colegiale şi de solidaritate profesională între membrii ei, creşterea prestigiului corporaţiei”, precum şi răspândirea prin toate mijloacele a educaţiei fizice şi sportului în România, stabilirea de relaţii cu asociaţiile similare din străinătate. În Adunarea de constituire s-a ales şi cel dintâi Comitet al APS, din care făceau parte cunoscuţii ziarişti sportivi ai vremii Grigore Caracostea (preşedinte) şi Neagu Boerescu, N. Papagheorghe (vicepreşedinţi)

* În urmă cu 77 de ani (1942) a avut loc prima reacţie nucleară în lanţ controlată, realizată la Universitatea din Chicago (SUA), sub îndrumarea fizicianului italian Enrico Fermi (stabilit din 1939 în S.U.A.)

* Se împlinesc 75 de ani (1944), de când miniştrii PNŢ şi PNL din guvernul condus de generalul Sănătescu îşi prezentau demisia în semn de protest faţă de încercările de acaparare a puterii de către comunişti, determinând demisia guvernului. Guvernul a fost format de generalul Nicolae Rădescu, care la 6 decembrie 1944 a obţinut învestitura

* În noaptea de 2/3 decembrie, acum 35 de ani (1984), la Bhopal, în capitala statului indian Madhya Pradesh, a avut loc o explozie devastatoare prin eliberarea accidentală a 43 de tone de izocianat de metil (MIC) gazos de la fabrica de pesticide a companiei Union Carbide, fiind cel mai mare dezastru industrial din istoria lumii. Evenimentul, etichetat inițial ca „accident”, a atras atenția asupra securității fabricilor chimice din întreaga lume și reprezintă un exemplu de iresponsabilitate managerial, cu efecte devastatoare. Conform surselor medicale din Bhopal, aproximativ 50.000 de persoane au fost expuse chimicalelor periculoase, aproximativ 20.000 murind

* În urmă cu 31 de ani (1988), una dintre marile catastrofe navale maritime româneşti, tragedie în care a fost implicat cargoul „Sadu” (pavilion: România, IMO: 7642089, indicativ: YQSC, comandant: căpitanul Sergiu-Lucian Grigorescu), care s-a scufundat în rada exterioară a portului Constanţa, la o adâncime de circa 18 – 24 metri, lovindu-se de stabilopozii Digului de Nord. 15 din cei 22 de membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa

* În zilele de 2 şi 3 decembrie, acum 30 de ani (1989), avea loc întâlnirea la nivel înalt de la Malta între liderii SUA, George Bush, şi URSS, Mihail Gorbaciov, consacrată „noii ordini internaţionale”, cei doi lideri declarând încheierea „Războiului rece”

* Acum 29 de ani (1990), avea loc lansarea navei cosmice sovietice „Soiuz TM-II”, la bordul căreia s-a aflat şi ziaristul nipon Toyhiro Akiyama – primul ziarist din lume şi primul japonez care a călătorit în Cosmos

* Cu 21 de ani în urmă (1998) Parlamentul Românei a ratificat Convenţia împotriva dopajului (Legea 171/1998), adoptată, la Strasbourg, de Consiliul Europei la data de 16.XI.1989

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1839: S-a născut profesorul de teologie Barbu Constantinescu; primul decan (1881-1882) al noii Facultăţi de Teologie din Bucureşti, înfiinţate la 1/13.XI.1881; profesor de istorie bisericească la această facultate până la sfârşitul vieţii (m. 1891) – 180 de ani

 

– 1857: S-a născut Nicolae Popovici, compozitor de muzică bisericească, profesor şi dirijor de cor (m. 1897)

 

– 1912: S-a născut juristul şi profesorul Tudor Drăganu; membru de onoare al Academiei Române din 2003 (m. 2010)

 

– 1932: S-a născut hocheistul Czáka Zoltán, multiplu campion naţional (m. 2013)

 

– 1935: S-a născut poetul Nicolae Labiş (m. 1956, în urma unui accident de tramvai suferit în noaptea de 9/10 decembrie)

 

– 1936: S-a născut actorul de teatru şi film Mitică Popescu, un adevărat maestru al comediei româneşti

 

– 1937: S-a născut graficianul Done Stan

 

– 1938: S-a născut Emilia Jivanov, artist plastic şi scenograf; în anul 2000, UNITER i-a acordat Premiul pentru întreaga activitate

 

– 1940: S-a născut Cornel Fugaru, compozitor de muzică uşoară, solist vocal şi instrumentist; lider al formației „Sincron” (m. 2011)

 

– 1940: S-a născut poetul George Iarin (pseudonimul lui Gheorghe Ionescu)

 

– 1944: S-a născut Alexandru Neculae Boriga, statistician, inginer şi profesor; contribuţii deosebite la statistica atletică (m. 2016) – 75 de ani

 

– 1950: A murit (la Geneva) Dinu Lipatti, pianist, compozitor şi pedagog; ultimii ani din viaţă şi i-a petrecut în Elveţia; membru post-mortem al Academiei Române din 1997 (n. 1917)

 

– 1951: S-a născut Alexandru Cistelecan, profesor, critic literar, redactor-şef adjunct al revistei „Vatra” (Tg. Mureş)

 

– 1957: S-a născut bateristul Edi Petroşel (membru al formaţiei „Holograf”)

 

– 1964: S-a născut Leo Iorga, solistul vocal al trupei PACT by Leo Iorga şi Adrian Ordean (m. 2019) – 55 de ani

 

– 1968: S-a născut actorul Popa Ovidiu-Gheorghe

 

– 1970: A murit soprana Elena Drăgulinescu-Stinghe; membră fondatoare a Operei Române din Bucureşti (n. 1881)

 

– 1998: A murit părintele arhimandrit Ilie Cleopa, de la Mănăstirea Sihăstria (Neamţ), considerat unul dintre cei mai apreciaţi duhovnici din întreaga lume ortodoxă (n. 1912)

 

– 2013: A murit sculptorul Ştefan Călărăşanu; autorul mai multor lucrări de artă monumentală, între care „Clopotul libertăţii” şi „Compoziţie” în Timişoara, „Martir” şi „Iisus Cristos” în Lugoj, „Monumentul deţinuţilor politici” în Turnu-Severin, „Clopotul de piatră” în Reşiţa, „Pianul No.1270” la Filamonica Banatul, „Cruce” în Cehia; este creatorul trofeului Festivalului Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara (n. 1947)

 

– 2013: A murit Octavian Sava, scenarist, dramaturg, autor de texte umoristice; redactor la Radio (1949-1964) şi apoi la Televiziune (n. 1928)

 

– 2014: A murit tenorul şi profesorul Corneliu Fânăţeanu (n. 1933) – 5 ani

 

– 2017: A murit Alecu Croitoru (numele real: Alexandru Gheorghe Croitoru), regizor de film, scenarist, actor, profesor universitar şi poet (n. 1933)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

 

– Bruxelles: Consiliul pentru Justiție și Afaceri Interne  al UE (2 – 3 dec.)

 

– Tirana: Președintele Parlamentului European, David Sassoli, se va afla în vizită în Albania (2 – 3 dec.)

 

– Londra: Președintele SUA, Donald Trump, va vizita Marea Britanie pentru cea de-a 70-a aniversare a NATO

 

– Madrid: Summit – ul privind climatul COP25 (2 – 13 dec.)

 

– Riad: Forumul Media  din Arabia Saudită (2 – 3 dec.)

 

– Dakar, Senegal: Prima vizită africană a noului director al FMI, Kristalina Georgieva

 

– Paris: Festivitatea Ballon d’Or 2019

 

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională pentru Abolirea Sclaviei”; marchează adoptarea de către Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 317/8 din 2.XII.1949 ( – 70 de ani), a Convenţiei internaţionale pentru suprimarea traficului de persoane şi a exploatării omului de către om; în această zi se militează pentru eradicarea formelor contemporane de sclavie precum traficul de persoane şi organe umane, exploatarea sexuală, munca forţată, exploatarea copiilor prin muncă, recrutarea forţată a copiilor pentru a-i utiliza în conflictele armate, vânzarea de copii, căsătoria forţată, vânzarea femeilor etc.

 

– Ziua Naţională a Emiratelor Arabe Unite; aniversarea proclamării independenţei faţă de Marea Britanie şi a constituirii statului – 1971

 

– Ziua Naţională a Republicii Democrate Populare Laos; aniversarea proclamării republicii – 1975

 

– 1547: A murit conchistadorul spaniol Hernán Cortes; între anii 1519 şi 1521 i-a înfrânt pe azteci şi a cucerit Mexicul (n. 1485)

 

– 1814: A murit scriitorul francez Donatien Alphonse-François, Marchiz de Sade, celebru prin activitatea sa erotică libertină, precum și prin scrierile sale apologetice despre acest subiect (n. 1740) – 205

 

– 1815: A murit Jan (Nepomucen) Potocki, scriitor de limbă franceză, călător, istoric, om politic și primul arheolog polonez (n. 1761)

 

– 1816: S-a născut (în Malta) graficianul italian Amedeo (Domenico) Preziosi; a lucrat în România (1868-1869), unde a realizat desene, acuarele şi litografii care reprezentau vederi din Bucureşti şi din alte zone ale ţării, executate adeseori în colaborare cu C. Popp de Szathmary (m. 1882)

 

– 1859: S-a născut pictorul francez Georges Seurat; creator și teoretician, împreună cu Paul Signac, al tehnicii divizioniste în pictură (m. 1891) – 160 de ani

 

– 1891: S-a născut Otto Dix, pictor expresionist şi grafician german; considerat ca unul dintre cei mai importanți artiști plastici germani ai secolului al XX-lea (m. 1969)

 

– 1899: S-a născut Sir John Barbirolli, dirijor englez (m. 1970) – 120 de ani

 

– 1916: A murit Sir Paolo Tosti, compozitor şi profesor britanic de origine italiană (n. 1846)

 

– 1918: A murit dramaturgul, poetul şi eseistul francez Edmond Rostand (n. 1868)

 

– 1923: S-a născut soprana americană de origine greacă Maria Callas (nume real: Cecilia Sophia Anna Maria Kalogeropoulos); considerată drept cea mai mare cântăreaţă de muzică de operă din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, denumită ”La Divina” sau ”Regina della lirica” (m. 1977)

 

– 1925: S-a născut actriţa americană de film şi televiziune Julie Harris (m. 2013)

 

– 1930: S-a născut economistul şi profesorul american Gary Becker; laureat al premiului Nobel pentru Economie în anul 1992, pentru lucrările sale privind aplicarea principiilor economiei la o gamă largă de comportamente umane (Gary Becker a folosit analiza economică pentru a studia subiecte precum crima, discriminarea, dependenţa, populaţia şi familia) (m. 2014)

 

– 1930: S-a născut actriţa britanică Natasha Parry, soţia regizorului Peter Brook (m. 2015)

 

– 1931: A murit Vincent D’Indy, compozitor şi pedagog francez (n. 1851)

 

– 1944: A murit Filippo Tommaso Marinetti, prozator, poet şi dramaturg italian; fondatorul mişcării futuriste („Manifestul futurist”, publicat la 20.II.1909, în ziarul francez „Le Figaro”) (n. 1876) – 75 de ani

 

– 1946: S-a născut creatorul italian de modă Gianni Versace (m. 1997, asasinat, la Miami/SUA)

 

– 1978: S-a născut (în Canada, într-o familie de imigranţi portughezi) Nelly Furtado, cântăreaţă, compozitoare, producătoare şi actriţă

 

– 1980: A murit Romain Gary (pe numele său adevărat Roman Kacew), scriitor, regizor şi cineast francez de origine lituaniană; a mai semnat sub psedonimul Émile Ajar (n. 1914)

 

– 1981: S-a născut cântăreaţa americană Britney Spears

 

– 1987: A murit biochimistul argentinian Luis Leloir; a stabilit mecanismul sintezei multor oligozaharide şi polizaharide; a studiat şi sinteza glicogenului; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1970 (n. 1906, la Paris, din părinţi argentinieni)

 

– 1990: A murit compozitorul şi dirijorul american Aaron Copland, unul dintre întemeietorii şcolii componistice americane (n. 1900)

 

– 1995: A murit Robertson Davies, romancier canadian de limbă engleză, dramaturg, jurnalist, critic și profesor (n. 1913)

 

– 1995: A murit Aleksandr Kaidanovski, actor şi regizor de film rus (n. 1946)

 

– 2014: A murit saxofonistul american Bobby Keys, membru al trupei „The Rolling Stones” (n. 1943) – 5 ani

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie