Ascultă Radio România Constanța Live

UPDATE Cutremur cu magnitudinea 6,4 în Albania

UPDATE Cutremur cu magnitudinea 6,4 în Albania

Publicat de , 26 noiembrie 2019, 13:10

Cel puţin 13 persoane au decedat marţi în Albania în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,4, cel mai puternic produs în această ţară în ultimele decenii, informează Reuters şi AFP. Mai multe clădiri s-au prăbuşit, iar circa 600 de persoane au fost rănite, unii locuitori fiind prinşi sub dărâmături.

Seismul a avut loc la ora 3:54 (2:54 GMT) la o adâncime de 10 kilometri, chiar la nord de oraşul de coastă Durres, situat la aproximativ 30 de kilometri vest de Tirana, conform Institutului de geofizică al Statelor Unite (USGS).

Câteva ore mai târziu, un seism cu magnitudinea 5,4 s-a produs în Bosnia, având epicentrul la 75 kilometri sud de Sarajevo, potrivit Centrului seismologic europeano-mediteranean (EMSC). Pentru moment, nu au fost semnalate victime sau pagube materiale în urma acestui cutremur.

”Numărul morţilor este de 13′, a anunţat Ministerul Apărării într-un comunicat. Aproximativ 600 de persoane au fost rănite uşor în acest cutremur, notează AFP.

Ministrul Apărării albanez, Olta Xhacka, a declarat anterior că 135 de persoane au fost rănite, iar 72 au fost spitalizate.

Xhacka a precizat că seismul principal a fost urmat de o sută de replici.

Corpurile neînsufleţite a două femei au fost găsite printre rămăşiţele unui bloc din nordul localităţii Thumane, iar un bărbat a decedat în districtul Kurbin, situat în jumătatea nordică a Albaniei, după ce a fost cuprins de panică şi a sărit dintr-o clădire, a indicat o purtătoare de cuvânt a Ministerului Apărării. Un alt corp neînsufleţit a fost recuperat mai târziu de sub dărâmături, în Thumane. Alte patru trupuri au fost scoase de sub rămăşiţele a două clădiri prăbuşite în Durres, a indicat Ministerul Apărării, iar un bărbat a decedat în apropiere de districtul Lezhe, în nordul ţării. Lucrătorii serviciilor de intervenţie au declarat media locale că una dintre victime este o femeie vârstnică ce a reuşit să-şi salveze nepotul protejându-l cu propriul corp.

”Durres şi Thumane sunt zonele cele mai afectate. Operaţiunile de căutare şi salvare continuă în clădirile prăbuşite de acolo”, a spus Olta Xhacka.

Pompierii, poliţia şi persoane civile încercau să îndepărteze, cu ajutorul excavatoarelor sau chiar cu mâinile goale, rămăşiţele clădirilor prăbuşite sub care au rămas prinşi locuitori în Thumane. Majoritatea clădirilor prăbuşite erau construite din cărămizi, potrivit unui reporter Reuters care a menţionat că două persoane au fost scoase de sub dărâmături în Thumane la patru ore după producerea seismului principal. Potrivit medicilor, acestea sunt în stare gravă.

Înregistrări video neverificate publicate pe reţelele de socializare prezintă ceea ce pare a fi o clădire prăbuşită în Durres. În alte imagini se pot vedea clădiri în care au apărut crăpături mari şi zidărie căzută, inclusiv un apartament din care lipseşte cea mai mare parte a peretelui dormitorului.

Un martor a descris pentru Reuters că locuitorii au ieşit în grabă din blocurile din Tirana, unii dintre ei cu copii în braţe. O pană de curent a afectat mai multe cartiere.

Potrivit Ministerului Apărării, acesta a fost cel mai puternic seism din Albania din ultimii 30 de ani.

Mai multe cutremure de intensitate mai mică au fost înregistrate în ora de dinainte de seismul major, care a fost resimţit în Balcani şi în regiunea italiană Puglia.

”Eram treji din cauza cutremurelor anterioare, dar ultimul ne-a zdruncinat. Tot ce era în casă a început să cadă”, a povestit pentru Reuters Refik, locuitor din Tirana care locuieşte la etajul şase al unui bloc.

Situată pe malul mărilor Adriatică şi Ionică, între Grecia şi Macedonia, Albania este o ţară cu activitate seismică regulată.

Un cutremur cu magnitudinea 5,6, care a avut loc la aproximativ 60 de kilometri nord-vest de Tirana la sfârşitul lunii septembrie, a rănit zeci de oameni şi a produs pagube la circa 500 de locuinţe, unele dintre ele fiind distruse.

Sursa – Agerpres / Foto – Arhivă

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 14:07

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali

Casa Avramide găzduiește în acest weekend ce de-a șaptea ediție de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali. Evenimentul a...

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 13:21

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde

Doi copii, de 8 şi 11 ani, din comuna Mircea Vodă, judeţul Brăila, au fost transportați la spital, după ce au fost răniţi de explozia unei...

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 11:54

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor

Noul mers al trenurilor a intrat, duminică, în vigoare și va fi valabil până pe 12 decembrie anul viitor, anunță CFR Călători. De astăzi,...

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor
TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:46

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă

În perioada 3 – 11 decembrie 2025, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Poliție „Delta Dunării” au derulat 2...

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:34

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piața Victoriei pentru independența justiției.  Pentru a patra zi consecutiv,...

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 09:50

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân

Asociațiile pentru protecția animalelor au lansat petiții online pentru ca animalele abuzate precum cățelușa Kimba din Năvodari să nu poată...

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 08:01

Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ

ANM a emis mai multe avertizări nowcasting Cod Galben de ceață densă pentru mai multe regiuni din estul și sudul țării, inclusiv pentru...

Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 00:43

VIDEO | Proteste în Capitală și în țară pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piaţa Victoriei pentru independenţa justiţiei și au solicitat o reformă reală...

VIDEO | Proteste în Capitală și în țară pentru o justiție independentă