CONSTANȚA: Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului, o demonstrație despre cum să faci performanță cu un buget minim
Publicat de , 18 noiembrie 2019, 14:06
Realizat și anul acesta sub semnul austerității, dar cu eforturile considerabile ale organizatorilor care doresc să mențină tradiția, Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului se apropie de sfârșit.
Celor 45 de ediții de până acum le-a fost dedicată premiera de duminică, 17 noiembrie, „Voievodul țiganilor”, operetă în trei acte de Johann Strauss-fiul, spectacol în viziunea regizorală a Luciei Cicoară-Drăgan (care semnează și libretul, textul proză, scenografie și light design-ul), sub bagheta maestrului Gheorghe Stanciu.
O sală plină a ovaționat în picioare cu multă simpatie și bucurie prestația artiștilor, semn că dorința constănțenilor de a merge la operă este în continuare foarte puternică.
Cum să faci performanță cu un buget minim? (doar două mii de lei, se pare, au fost alocate pentru această premieră). Nu știm, e secretul organizatorilor. Și totuși calitatea actului artistic nu a avut de suferit, datorită în primul rând interpretărilor minunate ale artiștilor lirici, corului excepțional, orchestrei dirijate de maestrul Stanciu și, nu în ultimul rând, ingeniozității de a folosi decoruri existente deja în depozite, care să alcătuiască imaginea conturată clar a poveștii din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, pe domeniile cândva înfloritoare ale exilatului Barinkay, în Banat.
Distribuția faimoasei operete este formată numai din artiști ai Teatrului „Oleg Danovski“: Doru Iftene, Laura Eftimie, Lucia Mihalache, Smaranda Drăghici, Daiana Gavrilescu, Constantin Acsinte, Mădălin Băldău, Marius Eftimie, Bogdan Ocheșel, Octavian Minea, Cristian Caragea, Cristian Parmac, Ștefan Acsinte, Marian Irimia, Iulian Bratu, Matias Eftimie și David Popescu. Spectacolul intră, așadar, în repertoriul teatrului, având alături energia aplauzelor de la premieră.
Ultimele spectacole din festival vor fi:
- INTERMERIDIAN. RECITAL DE MUZICĂ ROMÂNEASCĂ, în Foyerul Teatrului, miercuri 20 noiembrie, ora 18.30;
- COMORI ALE ROMANȚEI, recital, Sala Teatrului, vineri, 22 noiembrie, ora 18.30;
- RIGOLETTO, operă, Sala Teatrului sâmbătă, 23 noiembrie, ora 18.30;
- BĂRBIERUL DIN SEVILLA, operă – Sala Teatrului, duminică, 24 noiembrie, ora 18.30, când se va încheia și festivalul.
Sperăm că, la ediția următoare, ordonatorul de credite (Ministerul Culturii) nu va ocoli totuși acest festival și îi va aloca un buget mai generos.
Text și foto: Steliana Bajdechi