Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 5 noiembrie

Calendarul zilei – 5 noiembrie

Publicat de Codrin RAITA, 5 noiembrie 2019, 06:00 / actualizat: 5 noiembrie 2019, 7:40

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* Lucrări în comisiile permanente

– Ministere

* Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România – AFEER organizează cea de-a V-a ediție a Conferinței Anuale, cu tema este “Energia curată reconfigurează piața de energie“ , care va avea loc la JW Marriott Grand Hotel București, începând cu ora 9:00. Pentru primul panel, cu tema “Furnizorii de energie, angajament pentru professionalism”, au confirmat participarea următorii Speakeri: Iulian Iancu, Președinte, Comisia pentru Industrii și Servicii, Camera Deputaților; Doru Vișan, Secretar de Stat, Ministerul Energiei; Bogdan – Marius Chirițoiu, Preşedinte, Consiliul Concurenței; Zoltan Nagy-Bege, Vicepreședinte, ANRE; Ondřej Šafář, Country Manager, CEZ Group în România; Corina Popescu, CEO, Electrica; Laurențiu Urluescu, Membru Comitet Director,AFEER. Panelul va fi moderat de Ion Lungu, Președinte AFEER

– Economic

* Cluj-Napoca: În zilele de 5 şi 6 noiembrie, BusinessMark organizează CLUJ-NAPOCA HR VIBES, eveniment ce va avea loc la Grand Hotel Italia, unde speakeri internaționali și experți locali vor vorbi despre modelele de business pe care le creează companiile, pentru a se adapta la dorințele angajatului modern. În acest context, vor fi abordate subiecte precum: retenția angajaților, strategia de brand,  personalizarea pachetelor de beneficii și recompense, folosirea inteligenței artificiale în procesul de recrutare

– Învăţământ, Cercetare

* Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) va acorda înalta distincție de Doctor Honoris Causa lui Avraham Duvdevani, Președinte al Organizației Sioniste Mondiale – ora 10:30, la sediul SNSPA, Bd. Expoziției, nr. 30A, Sala Multifuncțională (parter)

* Cluj-Napoca:  Universitatea Babeș-Bolyai organizează, de la ora 12:00, ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa lui Pr. Fr. Eugen J. Pentiuc, PhD – profesor de Studii Biblice la Hellenic College HOLY CROSS Greek Orthodox School of Theology, Brookline Massachusetts, SUA – în Aula Magna a Universității Babeş-Bolyai, Str. M. Kogălniceanu nr.1. Laudatio va fi prezentată de Pr.prof.univ.dr. Ioan Chirilă, președintele Senatului UBB și Pr.prof.univ.dr Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă

– Istorie

* Facultatea de Științele Comunicării și Relații Internaționale, Institutul de Studii, Cercetare, Dezvoltare și Inovare, Institutul Academic Titu Maiorescu (Universitatea Titu Maiorescu), în parteneriat cu Institutul Revoluției Române din Decembrie, Academia Oamenilor de Știință din România și revista națională Tribuna Învățământului organizează Simpozionul Științific „Căderea Zidului – Începutul Sfârșitului” – ora 14:00, în Amfiteatrul de Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Universității Titu Maiorescu, Corp M, et. 2, Calea Văcărești nr.189, sector 4

– Cultură

* Biblioteca Metropolitană București organizează vernisajul expoziţiei personale a artistei Maria Balea, din cadrul Stagiunii Permanente de Artă Plastică „Temeiuri” – ora 18:00, la Artoteca BMB, Șoseaua Mihai Bravu, nr. 4

* Teatrul Evreiesc de Stat organizează, de la ora 17:00, lansarea albumului de teatru „Szabó K. István – Iluzia Apartenenței” de Daniela Șilindean și Szabó K. István, apărut la Editura

Caiete Silvane, Zalău, 2019. Gazda evenimentului: Maia Morgenstern, directorul Teatrului Evreiesc de Stat. Moderator: Raluca Rădulescu, jurnalist Radio România Cultural

  • Lansarea albumului este urmată de un micro-Recital Vocal-Instrumental susținut de actorul Zoltan Octavian Butuc

* În perioada 5 – 10 noiembrie, Asociația Culturală pentru Educație prin Artă (ACEA) prezintă spectacolul de teatru imersiv „’88/’89”, găzduit de Ferestroika – Str. Ion Manolescu. Proiectul cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Creat de Iulia Rugină și Oana Răsuceanu, și avându-i ca protagoniști pe Nicoleta Lefter și Șerban Pavlu

* Brăila: Actrița Dana Rogoz, alături de regizorii Tudor Giurgiu și Radu Dragomir, sunt invitații speciali ai evenimentului Caravana Zilele Filmului Românesc by TIFF în zilele de 5 și 6 noiembrie. Teatrul „Maria Filotti” va găzdui proiecțiile de gală a două dintre cele mai așteptate filme românești ale anului, „Parking” (r. Tudor Giurgiu) și „Mo” (r. Radu Dragomir) – ora 19:00

* Sibiu: În cadrul celei de-a V-a ediţii a Festivalului Tânăr de la Sibiu (1 – 10 nov.), va fi prezentat spectacolul „Furor”, pus în scenă de argentinianul Luciano Rosso, cu Luciano Rosso şi Miguel Israilevich în distribuţie – ora 18:00, la Teatrul Gong

 

– S-a întâmplat într-o zi de 5 noiembrie

* Cu 159 de ani în urmă (1860) avea loc inaugurarea Grădinii Botanice din Bucureşti, înfiinţată ca instituţie în acelaşi an, pe lângă Facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, la iniţiativa doctorului Carol Davila, în urma unui decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Amenajarea acestui spaţiu, ca bază didactică şi de cercetare, a fost realizată sub conducerea botanistului Ulrich Hoffmann, ca prim director al acestei instituţii. În anul 1874, Grădina Botanică a trecut în componenţa Universităţii din Bucureşti, funcţionând pe lângă Facultatea de Ştiinţe şi avându-l la conducere pe remarcabilul Prof. Dr. Dimitrie Brândză. În anul 1994, odată cu prima Sesiune Naţională de Comunicări Ştiinţifice Botanice, Grădina Botanică bucureşteană a primit numele „Prof. Dr. Dimitrie Brândză”

* Acum 139 de ani (1880), Sergiu Voinescu, reprezentant diplomatic cu misiune specială, era primit în audienţă de secretarul de stat american, William E. Ewarts, pentru a notifica proclamarea Independenţei de Stat a României (5/17)

* Se împlinesc 130 de ani (1889) de la deschiderea oficială a cursurilor Şcolii Superioare de Război (actuala Academie de Înalte Studii Militare), prima instituţie de învăţământ superior din istoria Armatei române, înfiinţată la 8/20 august acelaşi an printr-un decret al regelui Carol I

* La Lugoj, avea loc, acum 114 ani (1905), o mare întrunire populară la care au participat peste 20.000 de români din 32 de localităţi din Banat şi Transilvania, care cereau recunoaşterea naţionalităţii române şi promovarea limbii şi culturii româneşti. Întrunirea a marcat un moment important în lupta naţională a românilor din Austro-Ungaria

* Cu 101 ani în urmă (1918) Declaraţia de independenţă a Transilvaniei era citită în Parlamentul de la Budapesta de dr. Alexandru Vaida-Voevod (adoptată, la 29.IX/12.X.1918, la Oradea, de Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania, Declaraţia, intitulată „Către popoarele lumii”, afirma, în faţa opiniei publice mondiale, dorinţa Transilvaniei de a se uni cu România) (5/18)

* Acum 86 de ani (1933), între 5 şi 11 noiembrie, la Salonic, s-a desfăşurat a patra Conferinţă balcanică, în cadrul căreia a fost adoptat, în unanimitate, proiectul Pactului balcanic. La 9 februarie 1934, miniștrii Afacerilor Străine ai României – Nicolae Titulescu, Turciei – Tewfik Rustu-Aras, Iugoslaviei – B. Jetvic și Greciei – Demetrios Maximos, „ferm deciși a asigura respectul angajamentelor contractuale deja existente și menținerea ordinii teritoriale actualmente stabilită în Balcani”, semnau, la Ankara, Pactul Înțelegerii Balcanice. Statele semnatare își garantau, astfel, mutual securitatea tuturor frontierelor lor balcanice și își luau obligația de a nu întreprinde nicio acțiune politică față de alt stat balcanic nesemnatar al Pactului fără avizul mutual prealabil al celorlalți semnatari și de a nu lua nicio obligație față de oricare alt stat balcanic fără cunoștința prealabilă a celorlalte părți. Crearea Înțelegerii Balcanice a reprezentat un pas important pe calea colaborării între popoarele balcanice, a întăririi securității regionale. România a ratificat Pactul Balcanic la 16 iunie 1934

* Acum 79 de ani (1940), sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ion Croitoru, se înfiinţa Corul Radio, prima formaţie corală a radioului public. Este cea mai longevivă formaţie vocal-simfonică din România şi s-a impus de-a lungul timpului ca o echipă de elită. A ajuns să îşi însuşească neîncetat partituri noi şi are în prezent în repertoriu oratorii, cantate, madrigale, poeme sau balade. Corul Academic Radio este format din aproximativ 70 de muzicieni profesionişti şi este pregătit şi condus în prezent de Ciprian Ţuţu

* În urmă cu 76 de ani (1943) era înfiinţată Agenţia iugoslavă de presă „Taniug”. În prezent „Taniug” este numele unei agenţii de presă din R. Sârbă (după destrămarea R. S. F. Iugoslavia)

* Cu 49 de ani în urmă (1970), la Vatican, a fost introdus serviciul divin în limba naţională a fiecărei comunităţi romano-catolice

* Acum 27 de ani (1992), avea loc redeschiderea Ambasadei Vaticanului la Bucureşti (Nunţiatura Apostolică). Relaţiile diplomatice dintre România şi Sfântul Scaun au fost stabilite în 1920, fiind întrerupte în anul 1950, după instalarea regimului comunist, şi reluate la 15.V.1990, după Revoluţia anticomunistă din Decembrie 1989

* Prin Decretul 192, acum 26 de ani (1993), se înfiinţa Misiunea Permanentă a României pe lângă Consiliul Europei, cu sediul la Strasbourg, condusă de un reprezentant permanent cu rang de ambasador, în vigoare din 17 noiembrie 1993

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Profesiilor Liberale din România”; Uniunea Profesiilor Liberale din România a decis să marcheze această zi începând cu anul 2008, după ce, în anul 2006, Comitetul Economic şi Social European a lansat „Ziua europeană a profesiilor liberale”

 

– 1836: S-a născut Constantin Esarcu, naturalist, medic şi diplomat; s-a dedicat operelor culturale de interes naţional: a fondat Societatea Filarmonică şi a iniţiat subscripţia publică pentru construirea „Ateneului Român” din Bucureşti (1865); membru corespondent al Academiei Române din 1884 (m. 1898)

 

– 1839: S-a născut Mihail (Gheorghiad) Obedenaru, medic (studii antropologice cu caracter de pionierat), publicist şi diplomat (intensă activitate diplomatică între anii 1877 şi 1885: secretar de legaţie la Roma şi Constantinopol, ministru plenipotenţiar la Atena); membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1871 (m. 1885, la Atena) – 180 de ani

 

– 1854: S-a născut Emanoil Riegler, medic, farmacolog şi profesor; a acordat o deosebită importanţă colaborării dintre clinică şi laboratorul de chimie biologică; membru corespondent al Academiei Române din 1904 (m. 1929) – 165 de ani

 

– 1880: S-a născut scriitorul Mihail Sadoveanu; membru titular al Academiei Române din 1921 (m. 1961)

 

– 1888: S-a născut Mihail Bârcă, dirijor şi compozitor, prozator şi profesor (m. 1973)

 

– 1895: S-a născut sculptorul Vasile Blendea (m. 1988)

 

– 1909: S-a născut Octav Şuluţiu, prozator, traducător şi critic literar (m. 1949) – 110 ani

 

– 1911, 5/17: S-a născut Elena Vianu, critic şi istoric literar, eseist; soţia lui Tudor Vianu (m. 1965)

 

– 1918: A murit Victor Anestin, scriitor de literatură ştiinţifico-fantastică, publicist şi editor (în 1899 publică primul roman ştiinţifico-fantastic cunoscut din literatura română: ”În anul 4000 sau O călătorie la Venus”); fondatorul şi redactorul primei reviste româneşti de astronomie, Orion (1907-1912); în 1908 înfiinţează Societatea Astronomică Română “Camille Flammarion”; în 1912, împreună cu chimistul C.I. Istrati, pune bazele Universităţii Populare din Bucureşti (n. 1875)

 

– 1921: A murit tenorul Ioan Băjenaru (n. 1863)

 

– 1933: S-a născut Ilie Purcaru, publicist şi poet (m. 2008)

 

– 1935: S-a născut Radu Selejan, poet şi prozator, reporter (la ziarul „Tribuna” din Sibiu, din 1978) (m. 2000)

 

– 1937: S-a născut compozitorul Mihai Moldovan; a lucrat, ca redactor, la Radiodifuziunea Română, la Casa de Discuri „Electrecord” şi la revista „Muzica” (m. 1981)

 

– 1937: A murit Orest Tafrali, istoric şi prozator; specialist în istorie veche, arheologie şi bizantinologie; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1876)

 

– 1939: S-a născut Nicolae Cristache, prozator şi jurnalist – 80 de ani

 

– 1939: S-a născut Teodor Dima, filosof, logician şi profesor; specialist în logică deductivă și inductivă, epistemologie, filosofia științei, filosofie românească; inventatorul disciplinei filosofice Logica gândirii creative; director al Institutului de Cercetări Economice și Sociale „Gh. Zane“ al Academiei Române, Filiala Iași (1995-2018); membru titular al Academiei Române din 2011 (m. 2019) – 80 de ani

 

– 1942: S-a născut matematicianul şi profesorul Ioan Tomescu, specialist in teoria grafurilor şi combinatorică; a pregătit, o lungă perioadă de timp, lotul olimpic român pentru Olimpiada Internaţională de Matematică şi pentru Balcaniada de Matematică; membru corespondent al Academiei Române din 2000

 

– 1942: S-a născut Mihai Sin (pseudonim: Mihai Bruda), prozator, eseist, publicist şi profesor; a realizat la Radio România Târgu-Mureş rubrica de actualitate culturală (m. 2014)

 

– 1943: S-a născut pictoriţa și profesoara Angela Tomaselli

 

– 1949: S-a născut poeta Angela Nache-Mamier, stabilită în Franţa din 1987; membră stagiară a Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2012 și membră a Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec – 70 de ani

 

– 1951: A murit scriitorul Ion C. Vissarion (n. 1879)

 

– 1952: A murit astronomul şi profesorul Nicolae Coculescu, fondatorul Observatorului Astronomic din Bucureşti (1908); lucrări de mecanică cerească (n. 1866)

 

– 1954: S-a născut instrumentistul Nelu Dumitrescu, fondatorul şi toboşarul formaţiei „Iris” – 65 de ani

 

– 1956: A murit actriţa Maria Filotti; Teatrul din Brăila, oraşul unde s-a născut, poartă numele marii actriţe (n. 1883)

 

– 1968: S-a născut interpreta Nicola (Nicoleta Alexandru)

 

– 1977: S-a născut Mihai Covaliu, scrimer (campion mondial în 2005) și antrenor; președintele Comitetul Olimpic și Sportiv Român (din 2016) și preşedinte al Federaţiei Române de Scrimă (din 2013)

 

– 1978: A murit N. Crevedia (pseudonimul lui Nicolae Ion Cârstea), poet, prozator şi publicist (n. 1902)

 

– 1979: A murit Lucia Dem.(etriade) Bălăcescu, pictor, grafician și cronicar plastic (n. 1895) – 40 de ani

 

– 1979: A murit Matei Alexandrescu, poet, prozator şi cronicar literar (n. 1906) – 40 de ani

 

– 1984: A murit Ştefan Bârsănescu, reprezentant de seamă al pedagogiei româneşti; lucrările sale ştiinţifice acoperă tematici fundamentale ale ştiinţei educaţiei – pedagogie generală, istoria pedagogiei, pedagogia culturii, epistemologie pedagogică; Ştefan Bârsănescu a fost şi a rămas cel mai remarcabil istoric al educaţiei şi pedagogiei, prin lucrarea din 1941 („Istoria pedagogiei româneşti”) oferind prima sinteză a istoriei şcolii şi gândirii pedagogice din ţara noastră; este considerat şi întemeietorul politicii educaţiei ca domeniu de cercetare în România; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1895) – 35 de ani. NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-2003) menționează naşterea la 4 martie 1895, iar decesul la 7 noiembrie 1984

 

– 1988: A murit lingvistul, foneticianul şi profesorul Dimitrie Macrea; a condus lucrările de elaborare a „Dicţionarului limbii române” (1958) şi a „Dicţionarului enciclopedic român” (4 volume, 1962-1964); membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1907)

 

– 1995: A murit numismatul şi arheologul Bucur Mitrea (n. 1909)

 

– 1999: A murit Radu G. Ţeposu, critic literar, eseist, cronicar literar şi ziarist; figură proeminentă a grupării clujene „Echinox” (n. 1954) – 20 de ani

 

– 2007: A murit Ion Păvălache, dirijor şi maestru de cor (n. 1927)

 

– 2009: A murit pictorul Nicolae Spirescu (n. 1921) – 10 ani

 

– 2010: A murit Adrian Păunescu, poet, jurnalist şi om politic; a iniţiat şi a condus, în perioada când a fost redactor-şef al revistei „Flacăra” (1973 – 1985), „Cenaclul Flacăra”, adevărat fenomen de masă, cu care a susţinut, până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, 1 615 manifestări de muzică, poezie şi dialog; membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (n. 1943)

 

– 2014: A murit Dorel Dorian, dramaturg, prozator şi eseist; fost deputat din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (1996-2004) (n. 1930) – 5 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Abu Dhabi: Reuniune a Consiliului Agenţiei Internaţionale pentru Energii Regenerabile (Irena) (5 – 6 nov.)

 

– China: Are loc târgul „Shanghai International Emergency & Fire Safety Expo” – la Shanghai New International Expo Center (5 – 7 nov.)

 

– Katowice, Polonia: Cea de-a V-a ediţie a conferinţei privind dopajul în sport organizată Agenţia Mondială Antidoping (AMA) (5 – 7 nov.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Limbii Romani”, adoptată la 7 noiembrie 2015 de Adunarea Generală a UNESCO, la iniţiativa Croaţiei. NOTĂ: 16 iunie este „Ziua limbii romani” în România, instituită în 2019, pe 8 aprilie este marcată „Sărbătoarea etniei romilor din România” și pe 20 februarie „Ziua Dezrobirii Romilor”

 

– „Ziua Mondială de Conştientizare a Tsunamiurilor”, stabilită de Adunarea Generală a ONU şi marcată pentru prima oară în 2016

 

– Marea Britanie: „Ziua Focurilor de Artificii”; una dintre cele mai populare sărbători britanice (marchează eşuarea unui complot din 1605 vizând incendierea Parlamentului, atribuit unui grup de catolici)

 

– 1494: S-a născut Hans Sachs, maestru cântăreţ, compozitor şi poet german (m. 1576) – 525 de ani

 

– 1714: A murit Bernardino Ramazzini, medic italian, considerat fondatorul medicinei muncii; în anul 1700 a scris prima carte importantă despre bolile profesionale şi industria igienică (n. 1633) – 305 ani

 

– 1854: S-a născut chimistul francez Paul Sabatier; importante contribuţii la studiul catalizei eterogene; Premiul Nobel pentru chimie pe 1912; membru de onoare străin al Academiei Române (1925) (m. 1941) – 165 de ani

 

– 1879: A murit James Clerk Maxwell, fizician teroretician şi matematician britanic de origine scoţiană; contribuţii la teoria cinetico-moleculară a gazelor şi în electromagnetism (n. 1831) – 140 de ani

 

– 1883: S-a născut Ricardo Miró, considerat cel mai mare poet naţional panamez (m. 1940)

 

– 1895: S-a născut pianistul german Walter Gieseking (m. 1956)

 

– 1911: S-a născut Roy Rogers (numele la naştere: Leonard Franklin Slye), cântăreţ de muzică country şi actor american; supranumit „regele cowboy-lor” (m. 1998)

 

– 1913: S-a născut actriţa britanică de teatru şi film Vivien Leigh (numele adevărat: Vivian Mary Hartley); soţia actorului Laurence Oliver, cu care a format unul dintre cele mai celebre cupluri din lumea cinematografică anglo-americană a anilor ‘30-‘40 ai secolului XX (m. 1967)

 

– 1914: A murit biologul german August Weismann, unul dintre fondatorii geneticii; a formulat ipoteza separării substanţei ereditare din celulele sexuale („germenul”) de „soma” şi a continuităţii plasmei germinative; a negat posibilitatea eredităţii caracterelor dobândite (n. 1834) – 105 ani

 

– 1921: S-a născut pianistul francez de origine maghiară Georges (György) Czyffra (m. 1994)

 

– 1923: S-a născut jurnalistul, editorul și publicistul german Rudolf Augstein, fondatorul revistei săptămânale „Der Spiegel” (m. 2002)

 

– 1931: S-a născut muzicianul american Ike Turner (m. 2007)

 

– 1934: S-a născut regizoarea şi scenarista ucraineană Kira Muratova (m. 2018) – 85 de ani

 

– 1938: S-a născut Joe Dassin (Joseph Ira Dassin), cântăreţ francez (m. 1980)

 

– 1938: A murit Georges Urbain, chimist francez şi profesor la Sorbona; studii de chimie termodinamică; în 1907 a descoperit, independent de Auer von Welsbach, luteţiul şi yterbiul (n. 1872)

 

– 1941: S-a născut Art Garfunkel, cântăreţ, poet și actor american, cunoscut mai ales ca membru al trupei de muzică folk, „Simon & Garfunkel”

 

– 1943: S-a născut actorul și dramaturgul american Sam Shepard (m. 2017)

 

– 1944: A murit Alexis Carrel, chirurg și biolog francez, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1912 (n. 1873) – 75 de ani

 

– 1948: S-a născut William Daniel Phillips, fizician american; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1997, împreună cu fizicienii Steven Chu și Claude Cohen-Tannoudji, pentru dezvoltarea metodelor de răcire și captare a atomilor cu ajutorul laserilor

 

– 1950: S-a născut Thorbjørn Jagland (nume la naştere: Thorbjørn Johansen), politician norvegian, secretar general al Consiliului Europei (din 2009); preşedinte al Parlamentului Norvegian (2005-2009), ministru al afacerilor externe al Norvegiei (2000-2001), prim-ministru al Norvegiei (1996-1997)

 

– 1955: A murit pictorul francez Maurice Utrillo (n. 1883)

 

– 1959: S-a născut Bryan Adams, cântăreţ rock, compozitor şi actor canadian – 60 de ani

 

– 1963: A murit poetul spaniol Luis Cernuda (n. 1902)

 

– 1989: A murit pianistul și compozitorul american de origine rusă Vladimir Horowitz (n. 1903) – 30 de ani. NOTĂ: Pentru evitarea serviciului militar tatăl său a declarat ca an al naşterii 1904

 

– 1991: A murit britanicul Robert Maxwell, magnat al presei internaţionale; a creat un imperiu cu două mari companii publice „Maxwell Communication Corporation” şi „Mirror Group Newspaper” şi 400 de firme private (n. 1923, în Cehia)

 

– 1997: A murit Sir Isaiah Berlin, istoric şi scriitor britanic, cunoscut pentru lucrările sale de filosofie politică (n. 1909, în Lituania, într-o familie de evrei)

 

– 2005: A murit scriitorul englez John Fowles (n. 1926)

 

– 2010: A murit actriţa americană Jill Clayburgh (n. 1944)

 

– 2012: A murit compozitorul american Elliott Carter (n. 1908)

 

– 2012: A murit Leonardo Favio (numele real – Fuad Jorge Jury), regizor de film, compozitor şi interpret argentinian (n. 1938)

Calendarul zilei – 22 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 22 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 22 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 22 noiembrie * Acum 218 ani (1806) începea un nou război ruso-turc desfășurat pe teritoriul Moldovei și Țării...

Calendarul zilei – 22 noiembrie
Calendarul zilei – 21 noiembrie
Calendarul zilei joi, 21 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 21 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 21 noiembrie * Cu 241 de ani în urmă (1783), la Paris, Jean-François de Rozier și François Laurent...

Calendarul zilei – 21 noiembrie
Calendarul zilei – 20 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 20 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 20 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 20 noiembrie * Sunt marcați 800 de ani (1224) de când era menţionată pentru prima dată biserica „Sf. Mihail”...

Calendarul zilei – 20 noiembrie
Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie