Comisariatul Județean Constanța al Gărzii Naționale de Mediu a efectuat aproape 1000 de controale anul acesta
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 octombrie 2019, 09:01
Anul acesta, Comisariatul Județean Constanța al Gărzii Naționale de Mediu a efectuat 929 de inspecții, din care 241 de controale planificate și 688 neplanificate în urma cărora au fost aplicate 109 sancțiuni contravenționale în valoare de 842.000 lei.
Conform raportului înaintat Instituției Prefectului Constanța de comisarul-sef Marian Rîşnoveanu, principalele neconformități constatate au fost:
– nerespectarea prevederilor autorizațiilor de mediu; funcționarea fără acte de reglementare din punct de vedere al protecției mediului;
– gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor generate din activitate.
70 de primării constănțene au fost verificate aplicându-se 8 sancțiuni contravenționale.
„Din totalul controalelor efectuate s-a constatat că la nivelul județului Constanța, 31 de UAT-uri nu au implementat prevederile Legii 211/2011, art. 17, alin.1”, se mai arată în același raport.
Au fost verificați de Garda de Mediu 60 de operatori economici care își desfășurau activitățile pe plajele din Mamaia, 2 Mai, Costinești, Eforie Nord și Sud, Saturn, Neptun și Năvodari.
În urma acestor controale au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale și au fost constatate neconformități cu privire la lipsa recipienților de colectare deșeuri pe tipuri, deversare de ape uzate în nisip fără respectarea prevederilor legisla
Reprezentanții Comisariatului Județean Constanța de Mediu susțin că atât săptămânal cât și lunar sunt efectuate controale la depozitele de deșeuri neconforme și la depozitele de deșeuri industriale situate pe raza județului.
Redactor – Dana Malciu / Foto – Arhivă