Tenis: Simona Halep a învins-o pe Bianca Andreescu la Turneul Campioanelor
Publicat de Doina Sirbu, 28 octombrie 2019, 17:12
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a învins-o pe canadianca de origine română Bianca Andreescu în trei seturi, 3-6, 7-6 (8-6), 6-3, luni, într-un meci din Grupa Violet a Turneului Campioanelor, care are loc la Shenzhen (China).
Halep (28 ani), numărul cinci mondial, a reuşit să câştige după două ore şi 34 de minute, un meci care a avut pe alocuri accente de dramatism.
Halep, finalistă în 2014 la Turneul Campioanelor, s-a impus în primul meci al competiţiei la toate ediţiile la care a participat. Meciul de luni a fost primul jucat contra Biancăi Andreescu (19 ani, 4 WTA), revelaţia acestui an în circuitul profesionist.
Simona Halep, care s-a pregătit la Shenzhen atât cu antrenorul Daniel Dobre, cât şi cu australianul Darren Cahill, cu care a anunţat că va relua colaborarea, a jucat primul său meci din data de 30 septembrie, când era eliminată de la Beijing, suferind de dureri la spate.
Halep a avut probleme în găsirea ritmului în prima parte a meciului, fiind dominată de Andreescu din punct de vedere fizic. Simona a condus cu 1-0, dar apoi a pierdut două ghemuri la rând. Şi-a recuperat break-ul cedat, dar la 3-3 şi-a pierdut din nou serviciul şi Andreescu a reuşit să se desprindă decisiv, câştigând setul cu 6-3, după patru ghemuri la rând.
În actul secund, Andreescu nu a mai reuşit să menţină nivelul la aceleaşi cote înalte, Halep a fost şi ea mai agresivă, rezultând un joc pe contre. Andreescu a condus cu 1-0, Halep a avut apoi 2-1. Bianca a restabilit egalitatea, dar Simona s-a desprins la 4-2. Andreescu a luat trei ghemuri la rând (5-4), dar Halep a dus setul în tiebreak, după ce a salvat o minge de meci. Halep a avut 3-0, Andreescu a egalat, 3-3, iar în cele din urmă românca a fructificat a treia sa minge de set şi a trimis meciul în decisiv.
Halep a luat primul ghem al setului al treilea, dar apoi Andreescu a egalat şi a făcut break (2-1). Halep a salvat trei mingi de 1-3 şi a restabilit egalitatea, 2-2, după care a profitat de momentul bun şi s-a desprins la 4-2. Andreescu nu a cedat şi a făcut break (3-4), dar Halep a reuşit să câştige din nou contra serviciului şi a încheiat cu un ghem alb, 6-3.
Halep a avut 3 aşi şi a făcut 2 duble greşeli, iar Andreescu a reuşit 2 aşi şi a comis 2 duble greşeli. Halep a avut un procentaj mai bun la punctele cu primul serviciu, iar Andreescu la al doilea serviciu. Bianca Andreescu a reuşit să câştige mai multe puncte decât Halep, 101-99.
După acest succes, Halep va primi 525.000 de dolari şi 250 de puncte WTA, iar Andreescu 220.000 dolari şi 125 de puncte WTA.
În primul meci din grupă, luni, ucraineanca Elina Svitolina, deţinătoarea titlului, a învins-o pe Karolina Pliskova (Cehia), cu 7-6 (12), 6-4.
În etapa doua, miercuri, Andreescu o va înfrunta pe Karolina Pliskova, iar Halep pe Elina Svitolina.
Redactor online – Doina Sîrbu / Sursă – AGERPRES / Foto –