CONSTANȚA: Proiect pilot pentru decongestionarea traficului pe strada Cișmelei, în zona școlii nr. 29 „Mihai Viteazul”
Publicat de , 26 octombrie 2019, 14:34
Se pregăteşte o nouă resistematizare rutieră în Constanţa! De la 1 noiembrie se va implementa un sistem pilot de resistematizare rutieră, în zona şcolii 29 din cartierul Tomis Nord.
„Este vorba despre un plan complet de resistematizare rutieră și pietonală care cuprinde instituirea de sensuri unice pe Aleea Lotus și strada Nufărului, mutarea stației de autobuz mai aproape de școală, dar și crearea unei zone de drop-on- drop-off pentru părinții care își aduc copiii la cursuri, cu autoturismul. Zona devine una cu mari probleme în trafic la orele în care elevii sunt aduși și apoi luați de la școală, iar noile reglementări au fost aplicate în urma discuțiilor dintre Primăria Municipiului Constanța, conducerea unității de învățământ, compania de transport în comun, Poliția Rutieră și administratorul tramei stradale, S.C.Confort Urban“, a explicat Diana Sobaru, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa.
În zona noii stații de autobuz, trotuarul a fost prelungit și reabilitat și a fost creat un culoar pe care elevii pot ajunge din stație chiar până în curtea școlii și a fost amenajată o zonă în care părinții pot opri autoturismele pentru ca elevii să coboare din mașină, să fie preluați de cadre didactice, pe trotuar și să fie însoțiți apoi către cursuri.
Primăria Municipiului Constanța dar și conducerea unității de învățământ și reprezentanții companiei de transport îi încurajează în același timp pe părinți să ia în considerare varianta trimiterii copiilor la școală cu autobuzul, urmând ca aceștia să fie preluați din stație de profesori voluntari și polițiști locali.
În completarea acestor măsuri a fost creată o altă zonă de drop on- drop off, în spatele școlii, pe strada Nufărului. Aici, treptele și trotuarul au fost reabilitate și a fost amenajat un alt culoar pietonal dinspre strada Sucevei. În plus, strada Nufărului va deveni arteră cu sens unic dinspre Aleea Lotus spre strada Suceava, iar pe Aleea Lotus, sensul unic se va institui dinspre strada Suceava spre aleea Umbrei. Părinții sunt sfătuiți să folosească această rută pentru a-i aduce pe copii la școală.
La orele de vârf, echipajele poliției locale vor dirija ciculația și îi vor supraveghea pe copii, anunță Primăria Constanța.
Foto – Primăria Constanța