Alegeri prezidențiale 2019 | În judeţul Constanţa vor fi 556 de secţii de votare
Publicat de , 23 octombrie 2019, 12:53
La alegerile din 10 noiembrie, în judeţul Constanţa vor fi 556 de secţii de votare din care 210 în municipiul Constanţa. Conform declaraţiei prefectului Constanţei, Dumitru Jeacă, în această perioadă se face instruirea celor 700 de operatori din secţiile de votare urmând ca, la sfârşitul săptămânii să aibă loc, conform calendarului electoral, alegerea preşedinţilor şi a locţiitorilor acestora în secţiile de votare.
„Suntem în calendarul de alegeri, conform listelor electorale permanente numărul total al alegătorilor din județul Constanța este de 623.592 de persoane. În ceea ce privește numărul de alegători din municipiul Constanța, acesta însumează o valoare de 261.488 de alegători“, a declarat prefectul Dumitru Jeacă.
Până acum la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană Constanţa au fost înregistrate două contestaţii: una privitoare la afişajul electoral de la Tuzla şi cealaltă cu privire la o întâlnire electorală din comuna Ciobanu. Ambele au fost redirecţionate spre soluţionare Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Redactor – Dana Lebed / Foto – Radio Constanța