INTERVIUL DIMINEȚII | Andrei Cosmin Cernătescu, Directorul Executiv Adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Constanța
Publicat de , 29 septembrie 2019, 11:48
Invitat la Interviul Dimineții, Andrei Cosmin Cernătescu, Directorul Executiv Adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Constanța, a vorbit despre relatia pe care o are instituția cu fermierii, cum au ajustat colaborarea de -a lungul timpului, cum pot fi sprijiniți mai bine, ce plăți se fac acum toamna, daca vor fi facute la timp și despre alte probleme.
E soare, avem temperaturi de 30 de grade la sfârșit de septembrie și cireșii au înflorit. Tocmai am primit de la un coleg fotografii cu cireși înfloriți, deși a venit toamna, nu este nicidecum primăvară…
Și noi ne bucurăm de această vreme, datorită faptului că precipitațiile care au avut loc recent au ajutat culturile să poată răsări. Putem spune că înflorirea este un aspect mai puțin pozitiv pentru cei care se ocupă de pomicultură.Este o înflorire prematură, dar sperăm că se va trece cu bine peste această iarnă.
Care sunt activitățile APIA care au cel mai mare impact asupra locuitorilor județului Constanța?
Am putea spune că toate sunt importante pentru fermierii care își desfășoară activitatea în județul Constanța, dar schemele de plăți directe și ajutoarele naționale tranzitorii au un impact decisiv, prin numărul mare de fermieri care accesează acest sprijin: 10.592 de beneficiari la nivelul Centrului Județean Constanța, iar alături de aceștia un număr important de rentieri au vizat carnetele de rentă viageră agricolă : 6212 rentieri pentru anul 2019. Pentru acest număr semnificativ este foarte important ca Agenția să își desfășoare activitatea la parametrii normali și optimi, astfel încât banii să ajungă într-un timp cât mai scurt la aceștia.
Ce informații de actualitate ne puteți da, pentru fermierii care ne ascultă acum? A venit toamna, se desfășoară diverse plăți? Care este relația instituției cu fermerii?
Există o colaborare foarte bună cu fermierii la nivelul județului Constanța, pun umărul împreună cu noi Prefectura, Consiliul Județean și primăriile care reușesc să ne ajute să ne atingem toate obiectivele. Putem spune că luna octombrie, care va sosi peste câteva momente, va aduce pe toate schemele de plată ajutoarele binecuvenite fermierilor. APIA va începe plata într-un timp foarte scurt pentru motorina utilizată în agricultură (semestrul al II-lea), în octombrie la început se vor face plățile pentru ameliorarea raselor de animale și, cel mai important anunț pe care APIA dorește să îl facă fermierilor este faptul că Ministerul Agriculturii, împreună cu factorii de decizie, a obținut o derogare de la Uniunea Europeană și cu data de 16 octombrie vor începe plățile pentru suprafețele de teren și pentru crescătorii de animale. Pe 16 octombrie, ora 0, va începe plata avansului pentru schema unică de plată. Această perioadă va fi până la data de 1 decembrie, iar de luni, 2 decembrie, vor începe plățile regulare, plățile normale. Astfel, cei care și-au primit avansul, vor primi și diferența, iar cei care nu au fost eligibili pentru avans vor primi întreaga subvenție pe care o au alocată în baza cererii unice de plată pe care au depus-o în campania 2019. Aceste lucruri sunt în favoarea fermierilor, pentru că dânșii au depus foarte mari sacrificii în activitatea lor de zi cu zi și ne dorim ca banii aceștia să ajungă cât mai rapid în activitățile de zi cu zi ale fermierilor din județul Constanța, pentru că este foarte mare nevoie de ei.
Aceste plăți se fac la timp? Pot exista întârzieri sau lucruri neprevăzute?
Îi asigurăm pe fermieri că toate termenele care au fost asumate de Ministerul Agriculturii și APIA au fost respectate. Vă pot da un exemplu : termenul final de încheiere a controalelor pe teren este data de 1 octombrie, iar la nivelul județului Constanța dar și al țării termenul a fost respectat și finalizat cu o săptămână înainte de această dată. Din acest motiv suntem pregătiți, noi deja am autorizat și pregătit dosarele pentru plata avansului. Rămâne ca începând cu data de 16 să se facă efectiv doar virarea acestor bani în conturile fermierilor eligibili pentru plata acestui avans. Fermierii au conștientizat și dânșii această etapă importantă, și anume faptul că trebuie să respectăm termenele. Aducând toate documentele la timp, ni se permite și nouă să autorizăm într-un timp cât mai scurt toate aceste subvenții către dânșii.
Care au fost pentru constănțeni cele mai atractive măsuri din această perioadă de creditare?
După cum dânșii probabil deja știu, toate măsurile pe care le derulează și gestionează APIA, prin Centrul Județean Constanța, sunt atractive. Dar, trecându-le în revistă pe cele mai importante, aș putea aminti sprijinul comunitar pentru restructurarea, reconversia plantațiilor viticole, asigurarea recoltei plantațiilor viticole cu soiuri de struguri pentru vin, programul național apicol, plățile privind bunăstarea animalelor, ajutorul de stat pentru motorină utilizată în agricultură și ajutorul de stat acordat în sectorul creșterii animalelor. Sunt o mană cerească, pentru domeniul în care ne desfășurăm activitatea este foarte greu, se lucrează de luni până duminică, non-stop, astfel încât acesți bani care vin din toate direcțiile sunt bineveniți și ne ajută să ne continuăm activitatea la un nivel cât mai performant. Pentru a fi mai aproape de fermieri, avem mai multe centre locale, repartizate la Cogealac, Hârșova, Medgidia, Băneasa, Negru-Vodă și Mangalia. Toată această organizare nu face altceva decât să ne aducă mai aproape de fermieri și să ne putem atinge toate obiectivele.APIA are și un site unde se pot găsi datele noastre de contact, schemele de plată pe care le derulează agenția, procedurile, drepturile și obligațiile pe care le au fermierii, inclusiv formularele de care au nevoie în colaborarea cu APIA. Consilierii noștri sunt la dispoziția fermierilor ori de câte ori este necesar, pentru a depune o cerere cât mai bine întocmită, pentru că acest factor determină autorizrea rapidă și fără sancțiuni a unei cereri de plată valabilă.
Pe ce măsuri vă veți axa în următoarea perioadă de creditare ?
Toți fermierii care au depus cererea unică de plată în campania 2019 trebuie să știe că vor primi avansul începând cu 16 octombrie, și anume, 70% în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cardul dezvoltării rurale. Acești bani sunt bineveniți, mai ales că știm cu toții că precipitațiile au fost foarte puține la nivelul județului Constanța, este foarte mare nevoie de bani, este nevoie pentru crescătorii de animale să cumpere nutrețuri pentru a-și putea desfășura activitatea pe timpul iernii. Este deja al doilea an la rând în care seceta ne afectează drastic și din acest punct de vedere întâmpinăm foarte mari dificultăți. De fiecare dată când se produce un eveniment de forță majoră în care se poate include și seceta, trebuie să știm că avem obligația în termen de 10 până la 15 zile, în funcție de situație, să notificăm APIA cu privire la producerea acelui fenomen care ne produce pagube și imposibilitatea de a respecta obligațiile fașă de APIA.Prin această notificare, fermierul este protejat și va putea beneficia de întreaga subvenție. Dacă se omite acest aspect foarte important, atunci fermierul nu va mai putea să primescă întreaga subvenție și există posibilitatea ca acesta să fie sancționat. Noi am început încă de la 1 iulie să eliberăm adeverințe pentru fermieri, ca să beneficieze de un credit avantajos de la bancă, astfel încât, până la momentul la care APIA va face plata în contul fermierului, acesta să își desfășoare activitatea cât mai performant, iar în momentul în care banii vor intra în cont, creditul respectiv se va închide și toată activitatea se desfășoară cât mai normal posibil. Aș puncta un amănunt pentru fermierii care își declară suprafața de teren: ar trebui să își măsoare cu un gps acea suprafață de teren, să-și descarce măsurătoarea în aplicația IPA online, pentru a se putea identifica cât mai corect în baza noastră de date. Cu această ocazie află și ce suprafață lucrează exact, pentru că există diferențe între suprafața care este lucrată și suprafața care este efectiv găsită în teren. Se ușurează astfel și procedura de administrare a unei cereri și fermierul are toate șansele să intre la plată cât mai rapid și cu întreaga sumă de plată.
Interviu realizat de Larisa Calistru / Foto – Radio Constanța