Proiectul „Împreună prin sport la Castelu” este în plină desfășurare
Publicat de Catalin Donose, 23 septembrie 2019, 09:56
Aproximativ 500 de copii din comuna Castelu, județul Constanța, iau parte la activități sportive gândite pe categorii de vârstă și în funcție de interesul copiilor. Activitățile au început în luna august și continuă până la sfârșitul lunii decembrie.
„Împreună prin sport la Castelu” este un proiect derulat de Asociația Reality Check și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu scopul de a atrage copiii către școală prin intermediul activităților sportive.
Pentru copii, sportul înseamnă relaxare și voie bună, iar beneficiile sunt vizibile rapid. Cei mici învață într-un mediu organizat să socializeze și să lucreze în echipă, să aibă un stil de viață sănătos, să respecte regulile jocului, coechipierii și adversarii, capătă încredere în propriile puteri și devin tineri mai responsabili. Pentru copiii din familii defavorizate, aceste activități sunt foarte importante, pentru că îi ajută să își formeze o rutină și un program și să deprindă abilități prin care să își îmbunătățească rezultatele școlare.
În cadrul proiectului, timp de cinci luni 130 de copii de diferite etnii și clase sociale din Castelu participă săptămânal la cluburi de fotbal, dans, mișcare și joacă. În toamnă și în iarnă vor avea
loc și două sesiuni de dezvoltare personală prin joc, iar pe 28 septembrie toți copiii din comună vor fi invitați să alerge într-o ștafetă pentru educație. Părinții sunt invitați să se implice direct în
activități, să participe la sesiunile sportive și să discute cu instructorii despre evoluția copiilor. La fiecare întâlnire copiii primesc o gustare, iar în curând vor primi și un echipament sportiv.
Antrenorul de fotbal este Edvin Gemambet, un profesor de sport care locuiește în Castelu și le explică copiilor și în românește, și în turcește de ce e important să nu se supere când pierd, să
colaboreze cu ceilalți și mai ales, să nu renunțe. La dansuri, școala Total Dance Center a venit cu o echipă de tineri plini de energie care se distrează alături de copii și îi ajută să își depășească inhibițiile și să capete încredere în ei.
,,Ne-am dorit mult acest proiect, iar fericirea copiilor este evidentă încă de la primele sesiuni. E fantastic cât de repede progresează copiii atunci când sunt primiți cu drag la activități, încurajați
și stimulați. Sperăm ca prin sport să reducem barierele sociale și să îi ajutăm pe copii să creeze între ei relații durabile, indiferent de etnie și de statut economic” declară Alina Seghedi,
Președinte Reality Check.
Castelu este o comună cu o populație foarte săracă de turci-romi, numiți horahai, unde aproximativ 600 de copii trăiesc în condiții de locuire și igienă precare. Majoritatea părinților horahai nu au avut ei înșiși acces la educație. Copiii vorbesc acasă turcește și nu știu românește când încep școala. Copiii nu sunt stimulați intelectual, iar nevoia lor de a participa la activități sportive, cluburi și jocuri este imensă. Proiectul „Împreună prin sport la Castelu” încurajează interacțiunile între copiii de etnii și din medii sociale diferite, pentru a stimula incluziunea și a crește sentimentul de apartenență la o comunitate.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă