Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 19 septembrie

Calendarul zilei – 19 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 19 septembrie 2019, 05:30 / actualizat: 19 septembrie 2019, 7:47

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente

– Camera Deputaţilor

* ora 8:30 – Activitate în comisiile parlamentare

– Minorităţi

* Fondul Român pentru Dezvoltare Socială – FRDS organizează, la București, două seminarii dedicate apelurilor de proiecte ”Dezvoltare locală” și “Creșterea incluziunii și abilitarea romilor”, în zilele de 19 și 20 septembrie, seminarii de identificare de parteneri pentru proiecte de dezvoltare locală derulate în parteneriat de entităţi din România şi Norvegia

– Economic

* Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și Federaţia Naţională de Petrol şi Gaze (FPPG) organizează, în zilele de 11, 19 și 30 septembrie, în mai multe orașe din țară, ”Conferinţele Pactul pentru Muncă”, inițiativă menită să sprijine în aceeaşi măsură angajatorii, angajaţii, precum şi tinerii din România. Programul zilei:

  • Iași: Evenimentul are loc la Hotel Pleiada Boutique, începând cu ora 9:00

* Poiana Brașov: Are loc cursul ”Managementul Contractelor de Achiziții Publice” – la Hotel Alpin (19 – 22 sep.)

 

– Cultură

* Cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” are loc în perioada 31 august – 22 septembrie în mai multe spaţii din București: Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului și Teatrul Excelsior. De asemenea, vor avea loc și câteva concerte asociate la Teatrul Metropolis, Teatrul Național şi Muzeul Municipiului București. Tema centrală a acestei ediţii este „Lumea în Armonie”, iar directorul artistic al festivalului este Vladimir Jurowski. Evenimentul este desfăşurat sub înaltul patronaj al Preşedinţiei României, având ca producător Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi co-producători Primăria Capitalei şi Radio România. Organizatori: ARTEXIM şi Fundaţia ART Production. Din programul zilei:

  • Muzica secolului XXI: Britten Sinfonia – Andrew Gourlay – dirijor – ora 15:00, la Sala Radio
  • Recitaluri și concerte camerale: Orchestra Naţională din Lille și Corul Filarmonicii „George Enescu” – Corul de Copii al Radiodifuziunii Române – Alexandre Bloch – dirijor, Iosif Ion Prunner – dirijorul corului, Răzvan Rădos – dirijorul corului de copii – ora 16:30, la Ateneul Român
  • Mozartweek in Residence: Scrisori și muzică (Briefe & Musik) „Allerliebster Papa” – Din corespondența dintre Leopold și Wolfgang Amadeus Mozart (1779 – 1782) – Rolando Villazón – recitator, Emmanuel Tjeknavorian – vioară, Maximilian Kromer – pian – ora 18:00, la Teatrul Excelsior
  • Mari orchestre ale lumii: Orchestra Filarmonică din St. Petersburg – Christian Badea – dirijor, Corul Academic Al Radiodifuziunii Române – Ciprian Ţuţu – dirijorul corului, Vadim Repin – vioară – ora 19:30, la Sala Palatului
  • Concertele de la miezul nopții: LaBarocca – Ruben Jais – dirijor – ora 22:30, la Ateneul Român

► Programe asociate:

  • Cvartetul Gaudeamus – ora 19:00, la Palatul Cantacuzino

► Festivalul în țară:

  • Ploiești: Orchestra Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești – Radu Postăvaru – dirijor, Constantin Sandu – pian
  • Satu Mare: Orchestra Filarmonicii „Dinu Lipatti” Din Satu Mare – Cristian Lupeș – dirijor – ora 18:30, la Sala Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti”
  • Târgu Mureș: Orchestra Simfonică și Corul Mixt al Filarmonicii de Stat Târgu Mureș – Adrian Petrescu – dirijor, Vasile Cazan – dirijorul corului – ora 19:00, la Palatul Culturii. Concert de deschidere a stagiunii aniversare „70” a Filarmonicii de Stat Târgu Mureș

* Sfântu Gheorghe: Cea de-a VII-a ediție a Festivalului de Arte Contemporane pulzArt (19 – 22 sep.)

* Timişoara: Vernisajul expoziţiei „Magdalena Abakanowicz 1930 – 2017 – Presence, Essence, Identity” – ora 18:00, Palatul Baroc, Muzeul de Artă, Piaţa Unirii 1, etaj 1, Sala Barocă. Curator: Maria Rus Bojan. Expoziţia rămâne deschisă în perioada 20 septembrie – 25 octombrie

* Chişinău: Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău aduce actorii români ai Teatrului „Sterija” din Vârșeț la cea de-a V-a ediție a „Reuniunii Teatrelor Naționale din România și Republica Moldova” (16-29 sep.)

  • Spectacolul „Adolescentul din duba cu sentimente de unică folosință” va avea loc în Sala Studio a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, astăzi, începând cu ora 17:00

 

– S-a întâmplat într-o zi de 19 septembrie

* Cu 342 de ani în urmă (1677) apărea, la Iaşi, „Cronica Ţărilor Moldovei şi a Munteniei”, de Miron Costin, apreciată pentru viziunea umanistă asupra teritoriului şi istoriei naţionale şi pentru ampla demonstrare a latinităţii limbii şi poporului român. Este prima carte despre politica şi geografia ţărilor româneşti scrisă de un român şi destinată străinilor

* Se împlinesc 115 ani (1904) de la apariția, la Bucureşti, până în anul 1930, a săptămânalului umoristic cu conţinut satiric „Furnica”, condus de George Ranetti şi N. D. Ţăranu. Pe parcursul celor 30 de ani de existenţă, revista a publicat o serie de pamflete la adresa elitei societăţii, precum şi la adresa clasei politice, inclusiv la cea a regelui. Pentru textele publicate, autorilor le-au fost intentate mai multe procese, din partea celor care s-au considerat calomniaţi

* Se împlinesc 100 de ani (1919) de când lua fiinţă Opera Română din Cluj. Spectacolul inaugural a avut loc la 25.V.1920, cu opera „Aida” de Giuseppe Verdi, în regia artistică a primului director al instituţiei, Constantin Pavel, interpretul rolului Radames

* Acum 28 de ani (1991) avea loc semnarea Tratatului de prietenie, bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Turcia

* Cu 22 de ani în urmă (1997) era inaugurat, în Piaţa Charles de Gaulle din Bucureşti, monumentul „Crucea Secolului”, realizat de sculptorul Paul Neagu. Monumentul constă dintr-un disc lenticular de bronz de nouă tone, înalt de șase metri, în care sunt decupate o serie de perforații romboidale formând o cruce de lumină și a fost gândit ca monument comemorativ al revoltei anticomuniste de la sfârșitul anului 1989

* În urmă cu 16 ani (2003) Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale Radionav SA a inaugurat sistemul Navtex pentru România, având drept scop transmiterea şi imprimarea automată a avizelor de navigaţie, buletinelor meteo şi a informaţiilor către navele maritime

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Artileriei şi Rachetelor Antiaeriene”, marchează prima victorie antiaeriană care a avut loc la 19.IX.1916: pe timpul executării manevrei de la Flămânda, de către Armata 3, s-a realizat doborârea primului avion inamic de către bateria de artilerie înzestrată cu tunuri antiaeriene calibru 75 mm Deport (nu tunuri terestre adaptate). Comandantul bateriei, locotenentul Constantin Constantin, a fost decorat cu ordinul „Coroana României” în gradul de cavaler. NOTĂ: Până în 2006 ziua a fost marcată la 15 august, dată la care, în 1916 a fost înfiinţată prima subunitate de artilerie antiaeriană, la Bucureşti

 

– 1825: S-a născut istoricul Ştefan Dimitrie Grecianu, medievist cu preocupări privind genealogiile unor familii boiereşti din Ţara Românească şi heraldist; membru de onoare al Academiei Române din 1905 (m. 1908)

 

– 1886: S-a născut Vasile Militaru, poet şi scriitor creştin, moralist şi naţionalist, unul din marii fabulişti români din secolul al XX-lea şi unul dintre cei mai populari poeţi ai perioadei interbelice; lucrarea cea mai importantă, după “Psaltirea în versuri”, care l-a preocupat întreaga viaţă a fost „Divina zidire” (Biblia versificată şi ilustrată); complet interzis după 1944, arestat în 1958 de Securitate, a murit ca un „martir al poeziei şi al credinţei în Dumnezeu” (m. 1959, în închisoarea Ocnele Mari/Vâlcea). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q, 2001, dă naşterea la 21.IX.1886

 

– 1886: S-a născut inginerul Nicolae Profiri, membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1967)

 

– 1887, 19.IX/2.X: S-a născut fizicianul Eugen Bădărău; fondatorul primei şcoli româneşti de descărcări în gaze şi de fizica plasmei; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1975)

 

– 1903: S-a născut Marcel Breslaşu (pseudonimul lui Marcel Bresliska), poet şi traducător (din literatura universală) (m. 1966)

 

– 1909: A murit omul politic Nicolae Hurmuzaki, membru de onoare al Academiei Române din 1883 (n. 1826) – 110 ani

 

– 1911: S-a născut geograful pedolog Vasile Butnaru; specializat în studiul solurilor, mai ales cele din Moldova, din jurul Iaşiului, a fost profesor şi cercetător, între 1943-1968, la Institutul Agronomic „Ion Ionescu de la Brad” şi la Facultatea de Biologie-Geografie a Universităţii ieşene; de numele său sunt legate o seamă de cercetări consacrate solurilor din zona Belceşti-Şipote, ca şi solurilor de la Aroneanu de lângă Iaşi (m. 1968)

 

– 1913: S-a născut cântăreţul de operă (bariton) Mihail Arnăutu (m. 1995)

 

– 1914: S-a născut pictorul Alexandru Ţipoia; în afară de pictură şi grafică de şevalet, a realizat lucrări de sculptură, de artă monumentală şi decorativă (mozaic, frescă, tapiserie), a restaurat pictura murală de la bisericile olteneşti de la Prisaca (1958), Perieţi (1959), ca şi frescele din chiliile Mănăstirii Cozia (1962); este ultimul „clasic-modern” care face legătura între generaţia reprezentată de Dumitru Ghiaţă, Henri Catargi, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Ion Ţuculescu şi cea căreia îi aparţin Paul Gherasim, Ştefan Sevastre, Ion Pacea, Constantin Piliuţă, Ion Alin Gheorghiu, Florin Niculiu, Marin Gherasim, Horia Bernea sau Ion Sălişteanu (m. 1993, la Geneva) – 105 ani

 

– 1918: A murit medicul şi ziaristul A. Steuerman-Rodion; atras de beletristică şi politică, a condus ziarul „Răsăritul” şi a fost timp îndelungat redactor la „Opinia” din Iaşi; a publicat volume de versuri, proză, eseuri, amintiri (n. 1872)

 

– 1927: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Angela Moldovan, cântăreaţă de muzică populară, cunoscută pentru melodiile sale din zona nordului Moldovei şi a Bucovinei (m. 2013)

 

– 1931: A murit inginerul şi matematicianul Ermil A. Pangrati; personalitate cu rol important în dezvoltarea învăţământului tehnic şi de arhitectură în România, a înfiinţat Şcoala de Arhitectură (1896), devenită ulterior Academia de Arhitectură din Capitală; a realizat, urmărind zi de zi construcţia Universităţii din Bucureşti (n. 1864)

 

– 1932: S-a născut jurnalistul George Antofi; a lucrat la Radiodifuziunea Română 30 de ani, unde a iniţiat, din anul 1966, emisiunea „Pe un picior de plai” (în cuprinsul căreia s-a difuzat „Antologia de poezie populară”), introducând la radio dimensiunea cercetării etnografice aplicate prin înregistrări de teren, într-o viziune sistematică; a realizat de asemenea emisiunea de etnografie şi folclor „Mioriţa” (din 1967), veritabilă tribună a culturii populare

 

– 1937: S-a născut tenorul George Lambrache, stabilit în Germania

 

– 1945: S-a născut Ruxandra Sireteanu-Constantinescu, biofiziciană română stabilită în Germania din 1972; şefa grupului de Psihofizică de la Institutul Max Planck pentru Cercetarea Creierului şi titulara catedrei de Psihologie Fiziologică / Biopsihologie de la Universitatea Johann Wolfgang Goethe din Frankfurt am Main (m. 2008)

 

– 1957: S-a născut Carmen Maria Cârneci, compozitoare şi dirijoare stabilită în Germania

 

– 1961, 19/20: A murit Lucia Sturdza Bulandra, actriţă, profesoară şi directoare de teatru (n. 1873)

 

– 1984: A murit actorul Toma Dimitriu (n. 1908) – 35 de ani

 

– 1988: A murit pictorul Călin (Calinic) Alupi, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai post-impresionismului românesc (n. 1906)

 

– 1992: A murit Cella Serghi, scriitoare, publicistă şi traducătoare (n. 1907)

 

– 1996: A murit actorul Ştefan Mihăilescu-Brăila (n. 1925)

 

– 2002: A murit Victor Ernest Maşek, estetician, critic de teatru, publicist şi traducător; autor al mai multor volume de istoria artei; imediat după Revoluţia din 1989 a fost director al Teatrului Nottara din Bucureşti, apoi director al Centrului Cultural Român din Viena (n. 1937)

 

– 2004: A murit medicul Ion Baciu; cercetări în fiziologia sistemului sangvin şi în fiziologia muncii; membru titular al Academiei Române din 1993 (n. 1921) – 15 ani

 

– 2005: A murit Emil Manu, critic literar şi poet (n. 1922)

 

– 2010: A murit actorul Horia Şerbănescu (n. 1924)

 

– 2011: A murit Johnny Răducanu, contrabasist, pianist, compozitor şi aranjor de muzică de jazz (supranumit „Mr. Jazz of Romania”) (n. 1931)

 

– 2018: A murit Geta Brătescu, artist vizual și scriitoare cu o carieră îndelungată şi prolifică, a dezvoltat o operă complexă ce include desen, colaj, grafică, gravură, ilustraţie de carte, tapiserie, obiect, fotografie, film experimental, video şi performance; supranumită „marea doamnă a artei conceptuale din România”; a avut o remarcabilă contribuţie la dezvoltarea artei româneşti contemporane, la îmbogăţirea patrimoniului cultural românesc şi universal (n. 1926) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

Aniversări – Comemorări

 

– Ziua Naţională a Federaţiei Sfântul Cristofor şi Nevis (grup de patru insule – Saint Kitts, Nevis, Anguilla, Sombrero – situat în Arhipelagul Antilelor Mici din Marea Caraibilor); aniversarea proclamării independenţei – 1983

 

– 1442: A murit Nguyễn Trãi poet, cărturar şi demnitar vietnamez, întemeietorul literaturii clasice vietnameze; din opera sa, descoperită parţial în secolul al XIX-lea, s-au păstrat 254 poezii; este autorul scrierii “Descriere a ţinuturilor împărăţiei” (1435), cea dintâi lucrare geografică despre Vietnam (n. 1380)

 

– 1730: S-a născut Augustin Pajou, sculptorul oficial al regelui Ludovic al XIV-lea al Franţei; lucrările sale de sculptură monumentală fac trecerea de la stilul rococo la neoclasicism (m. 1809)

 

– 1749: S-a născut Jean Baptiste Joseph Delambre, matematician şi astromon francez (m. 1822) – 270 de ani

 

– 1802: S-a născut Kossuth Lajos, om politic şi publicist ungar; unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848-1849 din Ungaria; guvernator general al acesteia după declararea independenţei (14.IV-13.VIII.1849); după înfrângerea revoluţiei, a emigrat în Turcia, de aici în Marea Britanie, stabilindu-se apoi în Italia, la Torino, unde a şi murit (m. 1894)

 

– 1843: A murit Gaspard-Gustave Coriolis (sau Gaspard Gustave de Coriolis), matematician, fizician, inginer francez, celebru mai ales pentru descoperirea şi cercetarea a ceea ce mai târziu va fi denumit efectul Coriolis (efectul rotaţiei Pământului asupra atmosferei şi a tuturor obiectelor de pe suprafaţa Pământului) (n. 1792)

 

– 1908: S-a născut Mika Toimi Waltari, prolific dramaturg, scenarist și romancier finlandez (m. 1979)

 

– 1911: S-a născut Sir William Golding, scriitor britanic; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1983 (m. 1993)

 

– 1912: S-a născut dirijorul german Kurt Sanderling (m. 2011)

 

– 1922: S-a născut celebrul atlet ceh Emil Zátopek; cvadruplu campion olimpic în probele de fond ale ediţiilor din 1948 şi 1952 ale Jocurilor Olimpice de vară (m. 2000)

 

– 1926: S-a născut Masatoshi Koshiba, fizician japonez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2002, împreună cu Raymond Davis, Jr. pentru contribuțiile de pionierat în astrofizică, în special pentru detecția neutrinilor cosmici

 

– 1926: S-a născut Carlo Fruttero, scriitor, jurnalist, traducător şi editor italian (m. 2012)

 

– 1928: S-a născut actorul american Adam West (nume real: William West Anderson); a interpretat personajul „Batman“ în serialul de televiziune omonim difuzat de televiziunea americană ABC în anii 60 ai secolului XX (m. 2017)

 

– 1931: S-a născut Márta Mészáros, regizoare de film, scenaristă şi producătoare maghiară

 

– 1935: A murit inginerul rus Konstantin Ţiolkovski; studii de aerodinamică şi astronautică; unul dintre fondatorii astronauticii (n. 1857)

 

– 1941: S-a născut actriţa italiană de teatru şi film Mariangela Melato (m. 2013)

 

– 1948: S-a născut actorul şi regizorul britanic de film Jeremy Irons

 

– 1949: A murit Nikos Skalkottas, renumit compozitor al muzicii greceşti contemporane (n. 1904) – 70 de ani

 

– 1954: A murit Miles Franklin, scriitoare și feministă australiană (n. 1879) – 65 de ani

 

– 1969: S-a născut saxofonista olandeză Candy Dulfer – 50 de ani

 

– 1969: S-a născut Johann Johannsson, compozitor, scriitor şi producător islandez (m. 2018) – 50 de ani

 

– 1972: A murit pianistul și interpretul de muzică de cameră francez Robert Casadesus (n. 1899)

 

– 1978: A murit filosoful şi istoricul francez Étienne Gilson (n. 1884)

 

– 1996: A murit Nourredine Aba, scriitor şi dramaturg algerian (n. 1921)

 

– 2000: A murit actriţa americană de film Ann Doran (n. 1911)

 

– 2005: A murit cântăreţul şi compozitorul Willie Hutch (Willie McKinley Hutchinson), care a contribuit la unele piese ale celor de la Jackson 5 (n. 1944)

 

– 2006: A murit actriţa americană Elizabeth Allen (n. 1929)

 

– 2011: A murit cântăreaţa americană Dolores Hope (n. 1909)

 

– 2015: A murit scriitoarea britanică Jackie Collins, celebră pentru romanele sale erotice inspirate din lumea de la Hollywood (n. 1937)

 

– 2018: A murit Gyozo Kulcsar, unul dintre cei mai mari scrimei din istoria Ungariei; cvadruplu campion olimpic şi triplu campion mondial la spadă (n. 1940) – 1 an

 

– 2018: A murit Arthur Mitchell, primul dansator vedetă afro-american (1962), coregraf; angajat în mişcarea pentru drepturile civice, el a creat alături de Karel Shook, în 1969, compania „Dance Theatre of Harlem”, care, după 50 de ani, a devenit o instituţie (n. 1934) – 1 an

 

– 2018: A murit actorul fanco-egiptean Gamil Rateb (n. 1926) – 1 an

Calendarul zilei – 22 octombrie
Calendarul zilei marți, 22 octombrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 22 octombrie

S-a întâmplat într-o zi de 22 octombrie * Cu 317 ani în urmă (1707) avea loc dezastrul naval din Sicilia, când navele Marinei Regale britanice...

Calendarul zilei – 22 octombrie
Calendarul zilei – 21 octombrie
Calendarul zilei luni, 21 octombrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 21 octombrie

S-a întâmplat într-o zi de 21 octombrie * Sunt marcați 425 de ani (1599) de când Mihai Viteazul îşi făcea intrarea triumfală în Alba Iulia,...

Calendarul zilei – 21 octombrie
Calendarul zilei – 20 octombrie
Calendarul zilei duminică, 20 octombrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 20 octombrie

S-a întâmplat într-o zi de 20 octombrie * Acum 386 de ani (1638) se încheia construcţia Mănăstirii Căldăruşani, ctitorie a lui Matei...

Calendarul zilei – 20 octombrie
Calendarul zilei – 19 octombrie
Calendarul zilei sâmbătă, 19 octombrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 octombrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 octombrie * Cu 243 de ani în urmă a avut loc Capitularea de la Yorktown (localitate în SUA, statul Virginia)....

Calendarul zilei – 19 octombrie
Calendarul zilei vineri, 18 octombrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 octombrie

 S-a întâmplat într-o zi de 18 octombrie * Acum 583 de ani (1541) Dieta de la Debreţin (sau Debrecen) recunoştea suzeranitatea Porţii asupra...

Calendarul zilei – 18 octombrie
Calendarul zilei joi, 17 octombrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 octombrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 octombrie * Cu 337 de ani în urmă (1687), prin Tratatul de la Blaj, 12 oraşe şi cetăţi din Transilvania erau...

Calendarul zilei – 17 octombrie
Calendarul zilei miercuri, 16 octombrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 octombrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 octombrie * Între 16 şi 19 octombrie, cu 211 ani în urmă (1813), s-a desfăşurat Bătălia de la Leipzig...

Calendarul zilei – 16 octombrie
Calendarul zilei marți, 15 octombrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 octombrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 octombrie * Cu 442 de ani în urmă (1582) această dată devenea prima zi a calendarului gregorian. La 24.II.1582...

Calendarul zilei – 15 octombrie