TULCEA. O ambarcațiune care plutea în derivă, recuperată de pompieri
Publicat de Adrian Băncilă, 15 septembrie 2019, 10:16
În această dimineață, doi pompieri care asigură ambarcațiunile de intervenție a Detașamentului de pompieri Tulcea acostate la Dunăre, au văzut plutind în derivă o ambarcațiune.
Maistrul Militar Claudiu Iacob și Plutonier major George Ciudesnic au intervenit pentru recuperarea bărcii și au solicitat sprijinul Poliției Transporturi pentru identificarea proprietarului.
Din fericire, conducătorul ambarcațiunii a fost găsit și s-a prezentat pentru recuperarea acesteia.
Barca nu a fost asigurată corespunzător, iar din cauza valurilor s-a dezlegat, spun pompierii din cadrul ISU Delta Tulcea.
Sursa: ISU Delta Tulcea
Foto: ISU Delta Tulcea