Tăriceanu: „Am avut o discuție preliminară cu PNL pe tema moțiunii de cenzură“
Publicat de Adrian Băncilă, 14 septembrie 2019, 12:20
ALDE va semna moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, dacă PNL va prezenta şi un plan coerent de Guvernare, pentru situaţia în care moţiunea ar trece şi guvernul ar pica.
Dar între timp, continuă discuţiile între conducerea ALDE şi liberali.
Declaraţiile au fost făcute de Călin Popescu Tăriceanu, prezent astăzi la Şcoala de vară a tineretului ALDE, desfăşurată la Neptun:
„Am avut niște discuții preliminare de tatonare cu cei de la PNL. Le-am spus că putem să semnăm o moțiune de cenzură, numai că moțiunea de cenzură presupune un șir de acțiuni ulterioare. Odată votată, cade Guvernul. Evident că, după ce cade Guvernul, trebuie să pui altul în loc, care trebuie să vină cu o formulă guvernamentală și cu un program. Le-am spus: arătați-ne care este pasul 2 și care este pasul 3, care este programul de guvernare și spuneți-ne ceva și despre echipa care vrea să guverneze. N-am intrat în aceste detalii pentru că a fost o primă întâlnire. Probabil că în săptămâna care urmează vom face o nouă întâlnire și vom vedea mai departe.“
Liderul PNL, Ludovic Orban, declara recent, că moţiunea nu va fi depusă până când nu va exista siguranţa că 233 de parlamentari, cât reprezintă majoritatea calificată, vor vota pentru ea.
El a mai spus că la textul moţiunii vor putea contribui toate partidele care o susţin.
Redactori: Florentina Stan, Bogdan Comșa
Redactor online: Adrian Băncilă
Foto: Bogdan Comșa