A început Maratonul Resuscitării la Constanța
Publicat de Adrian Băncilă, 14 septembrie 2019, 11:52
Astăzi este Ziua Mondială a Primului Ajutor, serbată în fiecare an, în a doua sâmbătă a lunii septembrie.
În întreaga lume sunt organizate acţiuni prin care oamenii sunt învăţaţi să acorde primul ajutor.
La Constanţa, are loc astăzi, un maraton al resuscitării – un curs gratuit de prim ajutor, organizat la centrul comercial Vivo! Constanța.
Astăzi, până la ora 21.00, peste 50 de medici, paramedici, asistenţi, formatori şi voluntari ai Fundatiei pentru SMURD, îi vor instrui pe cei interesaţi, în acordarea primului ajutor.
Maratonul va cuprinde peste 15 staţii practice cu câte 2 instructori fiecare, ce vor oferi cursuri succesive a câte 30 de minute.
Acestea se vor relua pe toata durata evenimentului pentru fiecare grup de participanţi.
Redactor: Florentina Stan
Redactor online: Adrian Băncilă