CONSTANȚA: Ziua Pompierilor din România va fi celebrată prin mai multe manifestări
Publicat de Doina Sirbu, 12 septembrie 2019, 17:27
La Constanța, Ziua Pompierilor din România va fi marcată, mâine, prin mai multe manifestări.
De la ora 10.00, pe faleza Cazinoului din Constanța, vor avea loc un un ceremonial militar şi unul religios.
Activitățile vor continua cu avansările în grad înainte de termen şi defilarea cu personal şi tehnică militară.
Anul acesta, pe 13 Septembrie, se împlinesc 171 ani de la Bătălia din Dealul Spirii. Aceasta a fost ultima confruntare armată ce a avut loc pe teritoriul românesc dintre structuri militare ale Țării Românești și un corp de armată otoman, lupta sfârșindu-se cu înfrângerea trupelor române.
Pentru comemorarea eroilor pompieri căzuți atunci, pe Dealul Spirii a fost ridicat în anul 1901 Monumentul Eroilor Pompieri din București.
Data de 13 Septembrie a fost sărbătorită ca fiind Ziua Pompierilor din România, însă a fost oficializată legal din anul 1953.
redactor online – Doina Sîrbu / foto – wikipedia.org