Debut cu dreptul al naționalei feminine la Campionatul European
Publicat de Catalin Donose, 5 septembrie 2019, 05:44
Selecţionata feminină a României a învins formaţia Slovaciei cu 3-0, miercuri, în Grupa 1 a Campionatelor Europene de tenis de masă de la Nantes (Franţa).
Bernadette Szocs a învins-o fără probleme pe Ema Labosova cu 3-0 (11-6, 11-7, 11-5), Eliza Samara a întrecut-o la fel de clar pe Eva Jurkova, cu 3-0 (11-4, 11-7, 11-5), în timp ce Daniela Dodean Monteiro a beneficiat de neprezentarea adversarei sale.
Spania a învins şi ea Slovacia cu 3-0, marţi.
Joi, de la ora 17 (ora României), România, campioana en titre, va întâlni echipa Spaniei.
Câştigătoarea grupei se va califica în sferturile de finală.
Cătălin Donose
Foto – Federația Română de Tenis de Masă