Elevii români au obţinut patru medalii la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului. Printre ei se află și un constănțean
Publicat de , 3 septembrie 2019, 11:43
Lotul olimpic al României a obţinut patru medalii (una de aur şi trei de argint) la cea de-a XIII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe ale Pământului care s-a desfăşurat la Daegu – Coreea de Sud în perioada 26 august – 3 septembrie.
Printre medaliați se numără și un constănțean. Gabriel-Darius Mardaru este elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ și a obținut medalia de argint.
Aceeași medalie a fost obținută și de Eva-Maria Savin (clasa a X-a / Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ din Bucureşti), Ştefan Dimitriu (clasa a X-a/ Colegiul Naţional „Andrei Şaguna“ din Braşov).
Constantin-Petrişor Ciauşescu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu“ din Drăgăşani (jud. Vâlcea), a fost medaliat cu aur.
Echipa a fost coordonată de prof. Cătălina Şerban (Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti) şi prof. Cristina Pârvu (Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare).
„Selecţia lotului s-a realizat la finalul Olimpiadei Naţionale ‘Ştiinţele Pământului’, desfăşurată în februarie 2019, la Suceava, iar pregătirea lotului a avut loc la Bucureşti“, afirmă MEN.
Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului este o competiţie în cadrul căreia concurenţii susţin individual o probă teoretică şi una practică. Pentru a încuraja colaborarea între elevii din ţările participante, se organizează echipe internaţionale, care primesc teme de cercetare privind poluarea mediului dintr-o anumită arie geografică şi sarcina de a realiza un proiect cu posibile soluţii pentru ameliorarea problemelor din zona respectivă.
La ediţia din acest an au participat 163 de elevi din 41 de ţări.
Sursa – Agerpres / Foto – unsplash.com