Klaus Iohannis participă astăzi la şedinţa CSM
Publicat de magda.chirana, 6 ianuarie 2015, 10:24
Președintele Klaus Iohannis participă la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, la ședința Plenului, în care va fi prezentat Raportul de activitate al instituției pe 2014 și va fi aleasă noua conducere a CSM.
La ședința CSM sunt prezenți membrii Consiliului, procurorul general al României, Tiberiu Nițu, ministrul Justiției, Robert Cazanciu, și președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu.
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii își aleg, astăzi noua conducere, întrucât mandatul președintelui Adrian Bordea și cel al vicepreședintelui Gheorghe Muscalu expiră.
Judecătorii Alexandru Șerban și Marius Tudose Badea candidează pentru funcția de președinte al CSM, în timp ce procurorul Bogdan Gabor s-a înscris pentru funcția de vicepreședinte.
Tot în cadrul ședinței de plen de marți va fi prezentat Raportul de activitate al CSM pentru 2014.
Conform legii, președintele și vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii sunt aleși de plen, în prezența a cel puțin 15 membri ai consiliului, cu votul majorității membrilor acestuia.