Croaziera de blues în Deltă, la finele Festivalului internaţional dichis’n’Blues
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 septembrie 2019, 11:27
Artiştii care au susţinut recitaluri în cadrul Festivalului internaţional dichis’n’Blues, organizat la Tulcea de asociaţia În exil, şi aproape 100 de persoane au plecat duminică dimineaţa într-o croazieră în Delta Dunării, ultima acţiune inclusă în eveniment.
‘Voi veni mereu cu bucurie oriunde oamenii iubesc cu adevărat muzica pe care încercăm să o păstrăm. Sunt fericit că am venit pentru că am văzut oameni care apreciază cu tot sufletul ceea ce facem’, a declarat Kenny Neal, invitatul de onoare al celei de-a V-a ediţii a festivalului tulcean, înainte de a pleca în croazieră în Deltă.
Printre cei care vor cânta în timpul croazierei se numără O Sister, Spania, The Blues Overdrive, Danemarca, şi Equilateral Guitar Union, România.
Ultima acţiune inclusă în calendarul evenimentelor organizate în cadrul dichis’n’Blues este de altfel şi una dintre cele mai apreciate de către participanţi, potrivit iniţiatorului festivalului, Cristi Antonescu.
‘Croazierele de blues sunt nişte întâmplări foarte faine, pentru că muzicienii cântă opt ore continuu practic, iar după ce vaporul se opreşte la mal, la Tulcea, mai rămânem o oră pe vas, pentru că nu vor să plece. E o manifestare de bucurie emoţionantă’, a menţionat Antonescu.
El a mai spus că cea mai dificilă parte în organizarea evenimentului a fost lupta cu ‘mica birocraţie, cu oamenii prăfuiţi, cu nisipul din creierul unora’ şi le-a mulţumit voluntarilor festivalului pentru sprijin.
Unul din voluntarii festivalului a fost în anii trecuţi şi Raluca Manole, în vârstă de 19 ani, care acum este directoarea acestuia.
‘În primele ediţii, aveam probleme din cauză că Cristi Antonescu era coordonator şi, în dorinţa de a ne proteja de munca grea, niciodată nu ne-a dat multe lucruri de făcut. Problema mea era că doream să fac cât mai mult şi să-mi îndeplinesc rolul de voluntar, dar în acelaşi timp nu ştiam ce să fac. Practic, aşa am ajuns directorul festivalului. Am făcut foarte multe lucruri care ştiam că trebuie făcute’, a afirmat Raluca Manole.
Festivalul dichis’n’Blues a inclus ateliere de pictură şi de muzică pentru copii, workshop-uri tematice, dar şi un concert susţinut de Corina Sârghi şi Marian Şerban pentru comunitatea vietnameză din municipiul Tulcea.
Evenimentul, organizat de Asociaţia culturală în Exil, a avut un buget total de aproximativ 58.000 de euro. Din această sumă, Consiliul Judeţean Tulcea a alocat 8.500 de euro, iar Primăria municipiului, 16.000 de euro.
Kenny Neal are şase nominalizări Grammy, patru premii Blues Music Awards şi din anul 2011 face parte din Louisiana Music Hall of Fame.
Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu