Ascultă Radio România Constanța Live

În premieră, băncile își expun punctul de vedere referitor la negocierile cu consumatorii

În premieră, băncile își expun punctul de vedere referitor la negocierile cu consumatorii

Publicat de Doina Sirbu, 20 august 2019, 12:49

După aproape trei ani și jumătate de activitate a Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) se constată o deschidere din ce în ce mai mare a instituțiilor bancare din România către rezolvarea pe cale amiabilă a problemelor cu consumatorii.

Majoritatea băncilor au înființat structuri interne dedicate, au pregătit personalul pentru interacțiunea cu echipa de conciliatori CSALB și pentru soluționarea amiabilă a cererilor consumatorilor, transmise către Centru. În plus, consumatorii sunt informați de existența CSALB încă de la semnarea contractelor, precum și prin intermediul materialelor de informare disponibile în sucursale și agenții.

75% dintre români spun că au o relație bună cu băncile. Care sunt motivele de care se plâng restul de 25%

Reacția pozitivă a băncilor la procedura concilierii este una îmbucurătoare, în contextul în care, potrivit celui mai nou studiu CSALB realizat în parteneriat cu site de profil, nivelul de integrare financiară a consumatorilor români este unul crescut: doar 8% dintre respondenții online spun că nu folosesc niciun produs bancar și nu dețin nici măcar un cont curent sau un card.

În general, românii nu au întâmpinat probleme cu banca sau cu un IFN, peste 75% dintre cei chestionați declarând că au o relație bună cu instituțiile financiare. Dintre românii care sunt nemulțumiți de relația cu băncile/IFN-urile, 38% au menționat comisioanele drept principala cauză, iar 33% condițiile contractuale considerate dezavantajoase.

Un procent de 15% dintre cei intervievați spun că au dificultăți la plata ratelor, iar printre principalele  cauze care au dus la întârzieri se numără schimbarea situației economice generale și schimbarea situației familiale (plasate pe primele două locuri de 55% dintre respondenții la chestionar).

Dintre situațiile familiale care generează dificultăți în plata ratelor, cele mai importante sunt: pierderea locului de muncă pentru cel puțin un susținător al familiei (37%), apariția unei cauze/probleme medicale care necesită rezolvare urgentă (23%), precum și scăderea venitului pentru cel puțin un membru al familiei (23%).

Studiul a fost realizat online, în luna iunie, pe un eșantion de 1.220 persoane intervievate, 34% cu vârsta cuprinsă între 45-64 ani și 33% cu vârsta între 35-44 ani, majoritatea femei salariate (71%), cu o vechime de peste 15 ani (42%).

Potrivit aceluiași studiu, produsele financiare cele mai folosite sunt cardurile de debit (28%), cardurile de credit (23%) și conturile curente (21%), in timp ce credite dețin doar 13% dintre respondenți.

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB) este o entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, înființată în baza Ordonanței Guvernului nr. 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, ce transpune la nivel național Directiva 2013/11/UE privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE.

redactor online – Doina Sîrbu / foto – unsplash.com

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 14:07

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali

Casa Avramide găzduiește în acest weekend ce de-a șaptea ediție de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali. Evenimentul a...

TULCEA: Este ultima zi de Iarmaroc Design Fair, târgul dedicat creatorilor locali
BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 13:21

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde

Doi copii, de 8 şi 11 ani, din comuna Mircea Vodă, judeţul Brăila, au fost transportați la spital, după ce au fost răniţi de explozia unei...

BRĂILA: Copii răniți grav de explozia unei petarde
Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 11:54

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor

Noul mers al trenurilor a intrat, duminică, în vigoare și va fi valabil până pe 12 decembrie anul viitor, anunță CFR Călători. De astăzi,...

Bilete mai scumpe, odată cu intrarea în vigoare a Noului mers al trenurilor
TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:46

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă

În perioada 3 – 11 decembrie 2025, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Poliție „Delta Dunării” au derulat 2...

TULCEA: Aproape o jumătate de tonă de pește, o ambarcațiune și unelte de pescuit, confiscate de la braconierii din Deltă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 10:34

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piața Victoriei pentru independența justiției.  Pentru a patra zi consecutiv,...

CONSTANȚA: Continuă protestele pentru o justiție independentă
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 09:50

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân

Asociațiile pentru protecția animalelor au lansat petiții online pentru ca animalele abuzate precum cățelușa Kimba din Năvodari să nu poată...

Petiții online: Cățelușa din Năvodari bătută cu bestialitate NU trebuie să se întoarcă la stăpân
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 08:01

Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ

ANM a emis mai multe avertizări nowcasting Cod Galben de ceață densă pentru mai multe regiuni din estul și sudul țării, inclusiv pentru...

Județele Constanța și Tulcea, sub Cod Galben de CEAȚĂ
Actualitate duminică, 14 decembrie 2025, 00:43

VIDEO | Proteste în Capitală și în țară pentru o justiție independentă

Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piaţa Victoriei pentru independenţa justiţiei și au solicitat o reformă reală...

VIDEO | Proteste în Capitală și în țară pentru o justiție independentă