TULCEA: Unităţile de cazare din Deltă – ocupate integral în mini-vacanţa de Sfânta Maria
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 18 august 2019, 14:58
Locurile de cazare din Delta Dunării au fost ocupate aproape 100% în aceste zile, în mini-vacanţa de Sfânta Maria.
‘Pentru mini-vacanţa de Sfânta Maria, ca şi pentru întreaga lună august, avem preconizat un grad de ocupare de aproape 100%. Suntem în plin sezon, lumea vine în concediu şi cu siguranţă toate pensiunile autorizate vor fi pline’, a declarat directorul executiv al Asociaţiei de Management a Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Nicoleta Alexe.
Ea a amintit că în primul semestru al acestui an Delta Dunării a fost în preferinţele turiştilor.
‘Ne păstrăm pe acelaşi trend ca cel din anul trecut, destinaţia turistică fiind vizitată de 55.620 de persoane. Majoritatea sunt turişti români’, a precizat Nicoleta Alexe.
Anul trecut, Delta Dunării a înregistrat una dintre cele mai importante creşteri a fenomenului turistic, conducerea asociaţiei explicând situaţia atât prin voucherele de vacanţă, cât şi prin acţiunile de promovare a judeţului.
Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă