CONSTANȚA: Tânăr în vârstă de 23 de ani, amendat după un apel fals la 112
Publicat de , 10 august 2019, 14:30 / actualizat: 11 august 2019, 7:07
Polițiștii Secției 4 au sancționat contravențional un tânăr în vârstă de 23 de ani, cu 1.000 de lei, pentru apelarea falsă a organelor de intervenție.
Potrivit IPJ Constanța, polițiștii constănțeni au fost sesizați prin apel 112, în jurul orei 12.20, despre producerea unui accident rutier, în zona intersecției bulevardului I.C. Brătianu cu strada Dezrobirii.
Polițiștii rutieri s-au deplasat imediat la fața locului, unde au stabilit faptul că cele sesizate nu se confirmă. Apelantul a fost identificat ca fiind un tânăr de 23 de ani, care la momentul apelului se afla la domiciliu.
Foto: pexels.com