Ascultă Radio România Constanța Live

”Prima dată la mare”, pentru copiii din comuna Ștefan cel Mare, județul Călărași

”Prima dată la mare”, pentru copiii din comuna Ștefan cel Mare, județul Călărași

Publicat de Doina Sirbu, 30 iulie 2019, 11:42

Proiectul ”Prima dată la mare” dă șansa unui număr de 29 de copii din comuna Ștefan cel Mare – județul Călărași ca în data de 31 iulie 2019 să vadă Marea Neagră. Copiii beneficiază de servicii de suport educațional în cadrul Centrului de zi pentru copii „Sfântul Nicolae” din comuna Ștefan cel Mare și provin din familii defavorizate.

Pentru prima dată în viață copiii vor vizita județul Constanța, se vor plimba cu telegondola având prilejul să vadă marea de la înălțime, apoi se vor distra pe plaja Pupa Beach din Mamaia, făcând prima baie în mare, vor servi masa de prânz, după care se vor îndrepta către Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța unde vor asista la spectacolul de la Delfinariu, se vor juca la Intelect Parc și la finalul zilei vor vizita Acvariul.

Copiii vor avea parte de o experiență inedită datorită generozității Asociației Împreună pentru viitor Constanța și a partenerilor care s-au alaturat proiectului luna aceasta. Toate aceste activități fac parte din proiectul “Prima data la mare”, proiect ce își propune oferirea unei zile de neuitat pe litoral în sezonul estival.

„Prin proiectul Prima dată la mare se oferă un prilej extraordinar de a aduce bucurie și amintiri plăcute copiilor din mediul rural sau din familii defavorizate, copii care altfel nu ar avea prilejul să iasă din comunitățile lor, să vadă pentru prima dată marea și să se bucure de experiențe frumoase. Ne bucurăm că am aflat de proiectul Asociației Împreună pentru Viitor Constanța și că am identificat un grup de copii din comuna Ștefan cel Mare, județul Calarași care să beneficieze de un program distractiv și totodată educativ la mare.” (Elena Ulmeanu – psiholog, membru FICE).

Partenerii și sponsorii proiectului în luna iulie sunt: PUPA&PUPU BEACH SRL, AYG ROMÂNIA, Complexul Muzeal de Știinte ale Naturii Constanța, Telegondola Mamaia, SC Valvis Holding Distribution SA,  Gabriela Filimon, Oana Guță și Radio Constanța.

Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa

Misiune: Împreună oferim copiilor şi tinerilor fără posibilităţi şansa de a schimba viitorul prin educaţie şi dezvoltarea comunităţii în care trăiesc. Acordăm sprijin oricărei persoane în nevoie şi promovăm implicarea şi voluntariatul ca instrumente de evoluţie socială.

Federația Internațională a Comunităților Educative (FICE) –Secțiunea România este o organizație nonguvernamentală a profesioniștilor în educație și asistență socială, care apără drepturile copiilor, îndeosebi ale celor aflați în dificultate.

redactor online – Doina Sîrbu

Premierul Ciolacu: La programul Rabla, crește valoarea tichetului pentru mașinile electrice
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 14:13

Premierul Ciolacu: La programul Rabla, crește valoarea tichetului pentru mașinile electrice

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, că la programul Rabla va crește valoarea tichetului pentru mașinile electrice la circa 7.500 de euro,...

Premierul Ciolacu: La programul Rabla, crește valoarea tichetului pentru mașinile electrice
Zi de DOLIU NAȚIONAL în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 13:47

Zi de DOLIU NAȚIONAL în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sâmbătă va fi zi de doliu național în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, arătând...

Zi de DOLIU NAȚIONAL în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc
ghena, gunoi - foto - Bogdan Comsa
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 13:19

CONSTANȚA: Lămuriri legate de decizia Primăriei de organizare a spațiilor pentru colectarea deșeurilor menajere

Un anunț recent al Primăriei Constanța legat de organizarea spațiilor pentru colectarea deșeurilor menajere a stârnit temeri, pentru că unii...

CONSTANȚA: Lămuriri legate de decizia Primăriei de organizare a spațiilor pentru colectarea deșeurilor menajere
TULCEA: 600 metri de plase cu o captură de cinci STURIONI, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 11:25

TULCEA: 600 metri de plase cu o captură de cinci STURIONI, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în Marea Neagră un pescador, la bordul căruia se aflau trei persoane care...

TULCEA: 600 metri de plase cu o captură de cinci STURIONI, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 11:02

CONSTANȚA: Lucrări pentru o nouă trecere de pietoni

Se lucrează lucrează amenajarea unei noi treceri de pietoni cu scuar. Aceasta va fi amplasată pe bulevardul 1 Decembrie 1918, în fața...

CONSTANȚA: Lucrări pentru o nouă trecere de pietoni
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:51

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu

Procurorii Parchetului General au decis, joi, prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, au precizat,...

Parchetul General îi prelungeşte controlul judiciar lui Călin Georgescu
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:47

AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole

În ultimii ani, pomii fructiferi pentru plantare au fost foarte solicitați în România, cerințele pieței fiind mult mai mari decât stocul...

AUDIO: Ce presupune înființarea unei pepiniere pomicole
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 10:15

Călin Georgescu, la Parchetul General

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General în dosarul în care este acuzat,...

Călin Georgescu, la Parchetul General