La Constanța sunt programate meciurile din calificările Campionatului European de tenis U16
Publicat de Catalin Donose, 24 iulie 2019, 18:24
Calificările Campionatului European de Tenis Individual de Vară U16, băieţi – ediția 2019, vin pentru prima dată la Constanţa anul acesta.
Competiţia se ţine în perioada 31 iulie – 2august 2019 şi este organizată de Asociaţia Sportivă Tenis Club Bright în colaborare cu Federaţia Română de Tenis.
În competiţie intră 32 de țări, iar la Constanţa vor juca 8 echipe: România, Turcia, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina, Rusia, Muntenegru, Grecia şi Suedia.
Primele două clasate vor juca finala în Franţa. Echipa României va fi reprezentată de sportivii Dragoş Cazacu, Luca Daniel Constantin, Matei Palcău, iar antrenorul echipei este George Vanghele.
Pe 31.07.2019, la ora 8:30 va avea loc deschiderea oficială a competiţiei. Se vor intona imnurile, se vor prezenta echipele şi se vor acorda interviuri.
La ora 9:30 încep primele meciuri. Tenis Club Bright a facut posibilă, pentru prima dată în municipiul Constanţa, organizarea Campionatului European Individual de Vară U16, unde participă cei mai buni sportivi din toată Europa.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă