NĂVODARI: Zilele Orașului, sărbătorite pe stadionul Flacăra
Publicat de Doina Sirbu, 24 iulie 2019, 16:32
În perioada 26 – 28 iulie, Primăria și Consiliul Local Năvodari organizează Zilele Orașului, eveniment ce va avea loc în incinta stadionului Flacăra. Sărbătoarea orașului, potrivit autorităților locale, va începe vineri, 26 iulie, de la ora 17.00, cu inaugurarea noului Skate Park din Năvodari, dedicat tinerilor iubitori și practicanți ai sporturilor extreme.
Investiția, în valoare de 1.4 milioane lei, a fost realizată din fonduri de la bugetul local și cuprinde piste pentru trial, dirt jumping, climbing, bouldering, skate și role. În cadrul evenimentului de deschidere, cei mai talentați tineri în arta graffiti-ului se vor bate în culori și forme în cea mai inedită competiție: Graffiti Wall!
De asemenea, sâmbătă, de la ora 17.00, Primăria va premia, în cadrul unei festivități, elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele școlare județene și naționale, urmând ca apoi pe scenă să se joace o piesă de teatru pentru copii.
În serile de vineri, sâmbătă și duminică, începând cu ora 19.00, pe scena amplasată lângă stadionul Flacăra vor urca unii dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului: Ștefan Bănică Jr, Ioana Ignat Band, Fuego, Vali Vijelie, Distinto, Doinița și Ionuț Dolănescu, Nemuritorii, Maria Constantin, Renata Iager, Harmony Sound, Iuliana Zlatov, Balcan, Daniela Gyorfi, Dan Taranu, Iuliana Puschila, Nicu Paleru, Nelutu Magurean, Marian de la Lunca, artiști locali. Evenimentul va fi prezentat de Liliana Cazan.
redactor online – Doina Sîrbu