Simona Halep va prezenta astăzi trofeul cucerit la Wimbledon
Publicat de Claudiu Dobrescu, 17 iulie 2019, 07:16
Simona Halep va prezenta astăzi publicului din România trofeul cucerit sâmbătă în finala turneului de Grand Slam de la Wimbledon.Evenimentul va începe la ora 19.00 și va fi organizat de Primăria Capitalei, iar accesul spectatorilor va fi gratuit.
Simona Halep a avut un parcurs impresionant de-a lungul turneului de la Londra, după ce le-a învins pe Aliaksandra Sasnovich, Mihaela Buzărnescu, Victoria Azarenka, Cori Gauff, Shuai Zhang, Elina Svitolina şi Serena Williams.
Ca urmare a performanței extraordinare obținute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum și în semn de recunoaștere și apreciere pentru întreaga sa activitate, Președintele României, Klaus Iohannis, a decis acordarea celei mai înalte distincții a statului român, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, sportivei Simona Halep, după cum a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Pentru succesul din turneul de la Londra, fiind prima tenismenă din România care cucerește acest trofeu, Patriarhia Română îi acordă Simonei Halep Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru mireni.
De asemenea, Simona Halep va fi port-drapelul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, competiției în care va juca la toate probele de tenis pentru a obține cel puțin o medalie de aur.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK FRT